ICCJ. Decizia nr. 1682/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1682/2007
Dosar nr. 13957/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.L. a chemat în judecată G.R., solicitând instanţei să dispună anularea HG nr. 1585/2005, privind aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R. SA, precum şi a actelor subsecvente acestei hotărâri.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că, prin actul atacat, G.R. a aprobat proiectul contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, B.C.R.), dar nu a fost publicată anexa conţinând proiectul contractului, aşa cum se prevede în art. l din hotărâre. Astfel, în raport cu art. 108 alin. (4) din Constituţie, republicată, reclamantul a susţinut că actul nepublicat este inexistent. În acelaşi sens, reclamantul a arătat că prin nepublicarea anexei la HG nr. 1585/2005, au fost încălcate dispoziţiile art. l alin. (3), art. 31 alin. (1) şi (2), art. (48)52, art. (49)53, art. (51)54, art. 51, art. (58)61, art. (101)102, art. (103-82)104-82, art. (107 alin. (2) şi (4))108, art. (150 alin. (1))154 alin. (1) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 1-6 şi art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
Reclamantul a susţinut şi că statul deţinea pachetul de acţiuni la B.C.R., astfel că G.R., în raport cu competenţa ce îi revine potrivit art. 108 alin. (1) din Constituţie, republicată, nu avea dreptul să aprobe vânzarea pachetului de acţiuni, iar prin HG nr. 1585/2005 a încălcat ordinea publică având la bază o cauză ilicită şi imorală pentru un stat de drept, aducând atingere patrimoniului statului român şi proprietarului de drept al acestuia, poporul român, motive care justifică constatarea nulităţii absolute a actului contestat.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, susţinând că instanţa trebuie să se pronunţe şi prin prisma interesului legitim, nu numai a dreptului subiectiv. În speţă, reclamantul a invocat interesul public definit de art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, susţinând că are interes legitim în promovarea acţiunii, întrucât, în calitate de cetăţean contribuabil, care a plătit taxele şi impozitele legale şi a contribuit prin munca şi veniturile sale proprii la formarea şi îndestularea F.N.A. din care au fost realizate toate capacităţile şi structurile Aparatului Naţional de producţie din care face parte şi B.C.R.
În acelaşi sens, reclamantul mai susţine că, prin Hotărârea de Guvern pe care o contestă, i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra cotei indivize de care trebuie să se bucure pe timpul vieţii sale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul G.R. a invocat excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, la a cărei susţinere a renunţat ulterior, precum şi excepţia lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A.V.A.S. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului G.R., în considerarea faptului că a avut calitatea de co-iniţiator al HG nr. 1585/2001. Cererea de intervenţie a fost admisă de Curtea de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 1485 din 21 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul G.R. şi a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul N.L.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în raport cu prevederile art. l alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a făcut dovada unui drept subiectiv şi a unui interes legitim individual direct şi explicit şi nici dovada vătămării ce i-a fost produsă prin HG nr. 1585/2005. În acest sens, Curtea de apel a reţinut că invocarea unor principii sau drepturi constituţionale nu poate suplini obligaţia legală a reclamantului de a se conforma dispoziţiilor susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât chiar Constituţia condiţionează dreptul unei persoane de a se adresa instanţei de contencios administrativ de existenţa unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim.
Împotriva sentinţei civile nr. 1485 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul N.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 299, art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei civile atacate, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a luat în considerare probele indubitabile administrate în sensul că HG nr. 1585/2005 este un act abuziv şi inexistent, întrucât nu a fost publicată integral, şi a fost emisă cu încălcarea flagrantă a Constituţiei. În acest sens, recurentul-reclamant reiterează argumentele prezentate şi în faţa instanţei de fond cu privire la proprietatea asupra pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R. şi la competenţa de a dispune asupra acestor valori. Totodată, recurentul-reclamant susţine că sentinţa civilă nr. 1485 din 21 iunie 2006 a fost pronunţată cu nesocotirea prevederilor art. 1, art. 2 lit. l), m), n), o), p) şi s) din Legea nr. 554/2004.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant susţine faptul că interesul legitim reglementat de Legea nr. 554/2004 este un concept de drept substanţial şi nu de drept procesual, astfel că interesul de ordin procesual în promovarea unei acţiuni este diferit de interesul legitim de drept substanţial. În continuare, recurentul-reclamant susţine că, în cauză, are un interes legitim şi, pe cale de consecinţă, are interes în promovarea acţiunii. În acest sens, arată că acţiunea unei persoane fizice de drept privat pe ideea apărării interesului public este perfect posibilă dacă se face dovada încălcării interesului legitim. Sub acest aspect, recurentul reiterează aspectele invocate la fond cu referire la calitatea de contribuabil la F.N.A. În concluzie, recurentul-reclamant mai susţine că interesul legitim este prevăzut de lege ca alternativă şi ca situaţie anterioară dreptului subiectiv.
Faţă de motivele de recurs invocate, recurentul-reclamant solicită casarea sentinţei atacate, respingerea excepţiei lipsei de interes invocată de pârâtul G.R. şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecarea acţiunii în fond.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, şi 11 şi ale art. 3041 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În ceea ce priveşte situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu sunt întemeiate, întrucât, cu referire la pct. 6, litigiul fiind soluţionând pe cale de excepţie, nu ne aflăm în ipoteza în care instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; cu referire la pct. 7, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii; cu referire la pct. 8, instanţa a interpretat în mod corect raportul juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prevederile respective au fost abrogate, astfel că nu pot fi analizate motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant prin prisma dispoziţiilor respective.
Motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant se circumscriu situaţiei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se constată că atât prin cererea de recurs cât şi prin concluziile scrise, criticile pe care recurentul-reclamant le aduce sentinţei atacate vizează în principal dezlegarea dată de instanţa de fond prin aprecierea interesului în promovarea acţiunii în raport cu prevederile art. l alin. (1) şi (2) şi art. 2 lit. l), m), n), o), p) şi s) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. l alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."
Art. 1, art. 2 lit. l), m), n), o), p) şi s) din Legea nr. 554/2004, a căror încălcare o invocă recurentul-reclamant, definesc noţiunile de „interes public", „exces de putere", „drept vătămat", „interes legitim privat", „interes legitim public", „organisme sociale interesate" şi „pagubă iminentă".
În raport cu dispoziţiile susmenţionate din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că reclamantul N.L. nu a făcut dovada dreptului subiectiv şi a interesului legitim care i-au fost vătămate prin emiterea HG nr. 1585/2005 şi nici dovada vătămării ce i-a fost produsă prin actul contestat.
În privinţa interesului public şi interesul legitim public, definite de art. 2 alin. (1) lit. l) şi p) din Legea nr. 554/2004, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că vătămarea acestora poate fi invocată doar de organisme sociale, în timp ce o persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice poate invoca numai vătămarea unor drepturi subiective sau interese legitime private (Decizia nr. 4042 din 16 noiembrie 2006).
În considerarea faptului că actul contestat vizează vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la B.C.R., se reţine că HG nr. 1585/2005 a fost emisă, conform temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, în realizarea rolului Guvernului consacrat prin art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală şi în exercitarea uneia dintre cele 5 funcţii ale Guvernului reglementate de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 90/2001, funcţia de administrare a proprietăţii statului, nefiind vorba de un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la art. 2 alin. (1) lit. n) şi o) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că întemeiat instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada dreptului vătămat şi a interesului legitim privat vătămate prin HG nr. 1585/2005, întrucât N.L., în calitate de persoană fizică, nu are, în sensul dispoziţiilor respective, un drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege şi nici un drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat care să fi fost încălcate prin actul atacat.
În ceea ce priveşte invocarea prin motivele de recurs a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. r) şi s) din Legea nr. 554/2004, se constată că nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant, întrucât, pe de o parte, în cauză nu este parte un organism social, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada unei pagube iminente, relevantă de altfel în situaţia în care se solicită suspendarea executării actului administrativ.
Pe cale de consecinţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut, faţă de susţinerile reclamantului, că invocarea unor principii sau drepturi constituţionale nu poate suplini obligaţia legală a petentului de a se conforma dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ în ceea ce priveşte dovedirea dreptului subiectiv şi a interesului legitim încălcate, precum şi a vătămării produse prin actul administrativ atacat.
Faţă de cele arătate, în raport şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., va respinge recursul declarat de N.L. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.L. împotriva sentinţei civile nr. 1485 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1680/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1685/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
