ICCJ. Decizia nr. 1679/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1679/2007
Dosar nr. 493/64/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 octombrie 2005 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov, anularea Hotărârii nr. 4312 din 12 septembrie 2005 şi să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, susţinând că are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din ordonanţă, întrucât în perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoită, împreună cu familia sa, să se refugieze datorită persecuţiilor din motive etnice din localitatea de domiciliu (Braşov) în localitatea Băţanii Mari din judeţul Covasna.
Prin sentinţa civilă nr. 171/ F din 16 decembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în baza art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite începând cu 1 noiembrie 2004.
Împotriva sentinţei civile nr. 171/ F din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Braşov.
Prin Decizia nr. 2238 din 14 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul pârâtei, a fost casată sentinţa atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru completarea probatoriului cu acte şi/sau ascultarea unor martori cu privire la susţinerile reclamantei în ceea ce priveşte refugiul din motive etnice, reţinându-se că probele administrate nu sunt pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere şi procedând la audierea martorului B.F. (dosarul de rejudecare), propus de reclamantă, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a admis acţiunea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 4312 din 12 septembrie 2005 emisă de C.J.P. Braşov şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile începând cu data de 1 noiembrie 2004.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în urma analizei probelor administrate în primul ciclu procesual şi în rejudecare, că reclamanta împreună cu familia sa au fost nevoiţi să plece din localitatea de domiciliu Braşov în localitatea Băţanii Mari, Judeţul Covasna, datorită persecuţiilor la care au fost supuşi de către legionari, persecuţii ce au constat în ameninţări şi bătăi, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor.
Faţă de situaţia de fapt constatată, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sentinţei civile nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Braşov, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că există contradicţie între afirmaţiile martorului B.F., audiat în rejudecare, şi cele reţinute de instanţă şi că OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi că prevederile art. l lit. c) se aplică persoanelor refugiate din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena, din Basarabia şi Bucovina în urma Ultimatumului U.R.S.S. din 26-27 iunie 1940 şi celor care au făcut obiectul schimbului de populaţie între România şi Bulgaria în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.
Înalta Curte constată că, în lipsa actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă atacată în baza probatoriului administrat constând în declaraţiile martorilor, în acord cu prevederile alin. (2) al articolului menţionat, reţinând că părăsirea de către reclamantă şi familia sa a localităţii de domiciliu s-a făcut datorită persecuţiilor din motive etnice la care au fost supuşi de către regimul instaurat în perioada respectivă în localitatea Braşov.
Nu poate fi primită critica din recurs referitoare la aspecte contradictorii reţinute în motivarea sentinţei atacate, întrucât Curtea de apel a prezentat mai întâi afirmaţiile martorului B.F., audiat în rejudecare, pentru ca, ulterior, să prezinte propriile reţineri pe baza întregului probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale.
Totodată, este neîntemeiată critica recurentei-pârâte referitoare la limitarea categoriilor de persoane cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în careSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor respective, s-au pronunţat în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuţiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub jurisdicţie românească ori sub administraţia altui stat.
Ori, sub aspect probator, rezultă din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor audiaţi că reclamanta împreună cu familia sa au suferit persecuţii din motive etnice care i-au determinat să părăsească localitatea de domiciliu Braşov în luna septembrie 1940. Un argument în plus îl reprezintă chiar reîntoarcerea în 1945 în localitatea de domiciliu, eveniment care nu s-ar mai fi produs dacă motivul refugiului ar fi fost altul decât persecuţiile din motive etnice.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.J.P. Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a Curţii de ApelBraşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1675/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1680/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
