ICCJ. Decizia nr. 1703/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1703/2007
Dosar nr. 24704/2/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 iulie 2005, reclamanta SC D.R. SRL a chemat în judecată A.N.V. – D.S.V.L. împotriva F.V., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 950.556.016 lei, în speţă restituirea sumelor reprezentând taxe vamale, comision vamal, T.V.A., dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente acestor taxe.
La termenul de judecată din 31 octombrie 2005 reclamanta, prin reprezentant, a invocat excepţia de necompetenţei materiale a instanţei solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 158 şi art. 159 C. proc. civ., excepţia respinsă de instanţă prin încheierea de la 14 noiembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. nr. 306 din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost anulată ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în esenţă că la termenul din 17 martie 2005 s-a dispus citarea reclamantei cu obligaţia de a timbra acţiunea, indicându-se valoarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar, de 37.000 lei şi respectiv 3.000 lei, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii din 14 noiembrie 2005 a declarat recurs SC D.R. SRL Bucureşti, criticând soluţia pronunţată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 3 şi pct. 7 C. proc. civ., susţinând că societatea nu a fost regulat citată pentru termenul la care a avut loc judecata, iar că în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cauza a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.
În ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a opinat că încheierea din 14 noiembrie 2005, prin care a fost soluţionată excepţia necompetenţei materiale, nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata pârâtă A.N.V. – D.S.V.L., împotriva fraudelor vamale, este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 310 C. proc. civ., dacă până la prima zi de înfăţişare nu se dovedeşte că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, acesta se va socoti făcut în termen.
Din actele dosarului se constată că hotărârea atacată nu a fost comunicată recurentei SC D.R. SRL Bucureşti, la dosarul cauzei nefiind ataşată dovada comunicării.
În raport cu cererile formulate de aceasta privind comunicarea hotărârii pronunţate, cereri neînregistrate la prima instanţă, dar ataşate la dosarul cauzei, rezultă că prezentul recurs a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.
Cum intimata pârâtă nu a făcut vreo dovada în sensul art. 310 C. proc. civ., iar din actele existente la dosar nu rezultă că recursul de faţă a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 din acelaşi act normativ, acesta urmează a fi socotit în termen.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale precum si cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Această dispoziţie reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Aşadar, dacă litigiul priveşte, pe lângă anularea unui act administrativ, şi taxe impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul.
Prin aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite contribuţii, datorii vamale ori accesorii ale acestora de până la 5 miliarde ROL.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţionarea în fond a cauzei este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC D.R. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 306 din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi încheierii din 14 noiembrie 2005 a aceleiaşi instanţe.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă judecare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1685/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1704/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|