ICCJ. Decizia nr. 1684/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1684/2007
Dosar nr. 3793/46/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la Judecătoria Piteşti la data de 14 septembrie 2005, reclamantul P.M. a chemat în judecată M.A.P.D.R., precum şi pe SC A. SA Vedea, solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor la 20 martie 1996 pentru suprafaţa de 4000 mp situată în intravilanul comunei Vedea, judeţul Argeş.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că suprafaţa de teren susmenţionată a fost ocupată abuziv de fostul S.M.A. Vedea, în realitate terenul fiind proprietatea tatălui său, P.C. şi a făcut obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2006, Judecătoria Piteşti a dispus citarea în cauză a SC S. SA, în calitate de titular al dreptului de proprietate şi ulterior, la 3 februarie 2006, citarea aceleiaşi societăţi comerciale în calitate de pârâtă.
Acţiunea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 968 din 30 martie 2006, prin care Judecătoria Piteşti a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafaţa de 4000 mp.
Recursurile declarate împotriva sentinţei de pârâţii SC A. SA şi M.A.P.D.R. au fost admise de Tribunalul Argeş, prin Decizia nr. 633 din 19 iunie 2006, prin care s-a casat hotărârea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Curţii de Apel Piteşti.
Prin sentinţa nr. 90/F/C din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca tardivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a promovat acţiunea la 14 septembrie 2005, cu depăşirea termenului limită de un an de la data emiterii actului administrativ contestat, în condiţiile în care a cunoscut despre existenţa certificatului de atestare încă de la 14 mai 2004.
Prin sentinţa nr. 47/F-CC din 7 noiembrie 2006, aceeaşi instanţă a admis în parte cererea formulată de pârâtele SC A. SA şi SC S. SA privind completarea sentinţei nr. 90 din 2 octombrie 2006 şi în baza art. 2812 alin. (3) C. proc. civ., a dispus îndreptarea omisiunii strecurată în dispozitiv, în sensul obligării lui P.M. la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON către SC A. SA şi respectiv, 1500 RON către SC S. SA.
Împotriva sentinţei nr. 90 din 2 octombrie 2006 a declarat recurs reclamantul P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a invocat încălcarea dispoziţiilor de competenţa materială, în condiţiile în care cererea privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare, act intrat în circuitul civil, este de competenţa instanţei de drept comun şi nu a instanţei de contencios administrativ.
Referitor la tardivitatea acţiunii, reclamantul a arătat că, în mod greşit a fost admisă această excepţie, invocată din oficiu de instanţă, fără a se ţine cont de faptul ca nulitatea absolută a actului poate fi invocată oricând, astfel cum prevăd şi dispoziţiile Legii privind fondul funciar nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 247/2005.
De altfel, a mai precizat reclamantul, la 17 februarie 2005 el a invocat în cadrul dosarului nr. 2026/2004 al Tribunalului Argeş excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, cerere ce i-a fost respinsă. Ori, Curtea de Apel Piteşti nu a avut în vedere faptul că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând pe cale de excepţie, ceea ce demonstrează nelegalitatea sentinţei.
Reclamantul P.M. a declarat recurs şi împotriva sentinţei nr. 47/ F-CC din 7 noiembrie 2006, prin care s-a dispus completarea dispozitivului, invocând însa aceleaşi motive de nelegalitate şi netemeinicie ale soluţiei de respingere ca tardivă a acţiunii, fără a face nici un fel de referiri la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei din 7 noiembrie 2006 au declarat recurs şi pârâtele SC A. SA şi SC S. SA, arătând că instanţa a omis să acorde integral cheltuielile de judecată.
În şedinţa publică din 21 martie 2007, pârâtele au renunţat la judecarea recursului propriu, Curtea urmând a lua de această dispoziţie, potrivit art. 246 C. proc. civ., cu referire la art. 298 şi art. 316 C. proc. civ.
Recursurile declarate de reclamantul P.M. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, critica privind necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ nu are suport legal. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, în cadrul procedurii speciale reglementate în HG nr. 834/1991, reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Aşadar, în raport de natura juridică a actului contestat, în mod corect s-a reţinut competenţa materială a instanţei de contencios administrativ.
De asemenea, Curtea constată că soluţia de respingere a acţiunii ca tardivă este legală, cererea fiind introdusă cu nerespectarea termenului legal pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.
Astfel, sesizarea instanţei a avut loc după împlinirea termenului de un an, ceea ce a avut drept consecinţă stingerea dreptului reclamantului la acţiune în sens material.
În raport de data înscrierii certificatului de atestare în cartea funciară în anul 1996, reclamantul avea posibilitatea să-l conteste în termenul de un an prevăzut la acea dată de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990.
Împrejurarea că actul administrativ atacat nu a fost comunicat reclamantului este lipsită de relevanţă, acesta fiind terţ şi ministerul intimat neavând obligaţia legală de a-i comunica certificatul de atestare. Termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă este cazul să se adreseze instanţei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.
Astfel, reclamantul a luat cunoştinţă despre actul în litigiu, în cadrul dosarului nr. 10020/2003 al Judecătoriei Piteşti privind reconstituirea dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991 cel mai târziu la 5 decembrie 2003 după ce Comisia locală de fond funciar Vedea a depus întâmpinare.
În aceste împrejurări, se constată că la data sesizării instanţei cu anularea actului administrativ, 14 septembrie 2005, acţiunea era tardivă, fiind promovată după împlinirea termenului de decădere de un an.
Cât priveşte faptul arătat de reclamant privind invocarea nelegalităţii certificatului pe cale de excepţie conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, acest aspect este nerelevant, fiind vorba despre o cauză diferită, soluţionată irevocabil, în care s-a respins cererea ca inadmisibilă (dosar nr. 2026/2004 al Tribunalului Argeş şi dosar nr. 1906/2005 al Curţii de Apel Piteşti).
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 90/ F din 2 octombrie 2006.
Aceeaşi soluţie se impune şi faţă de recursul declarat împotriva sentinţei nr. 47/ F-CC din 7 noiembrie 2006, nefiind aduse critici completării dispozitivului hotărârii, iar obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată fiind justificată în raport de soluţia de respingere a acţiunii.
Văzând şi dispoziţiile art. 246 cu referire la art. 298 şi art. 316 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M., împotriva sentinţei civile nr. 90/F/C din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurentul la 1800 lei (RON) cheltuieli de judecată către SC S. SA.
Ia act de renunţarea la judecata recursului de către pârâtele SC A. SA, împotriva sentinţei civile nr. 47/ F-CC din 7 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge ca nefondat recursul declarat de P.M., împotriva sentinţei nr. 47/ F-CC din 7 noiembrie 2006 a aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1683/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1695/2007. Contencios. Obligaţia de a face.... → |
|---|
