ICCJ. Decizia nr. 1695/2007. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1695/2007
Dosar nr. 3207/33/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 decembrie 2006 la Curtea de Apel Cluj, C.C.S.D. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 407 din 12 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de B.F., B.I., K.Z., ca prematur formulată.
În motivarea recursului s-a susţinut că secretariatul comisiei centrale în analizarea dosarelor înregistrate parcurge 2 etape. Prima priveşte analizarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, urmată de etapa evaluării, în care evaluatorul desemnat, întocmeşte raportul de evaluare care se transmite C.C.S.D., comisia urmând a emite titlul de despăgubire, Decizia transmiţându-se apoi F.P.
S-a susţinut de recurentă, că instanţa investită cu soluţionarea pe fond a acţiunii reclamantului a constatat în mod greşit că, nefiind stabilit un termen pentru emiterea de către C.C.S.D. conţinând titlul de despăgubire, se aplică termenul general de 30 de zile, termen stabilit pentru soluţionarea cererilor adresate de către persoane fizice sau juridice autorităţilor publice locale sau centrale.
Sub acest aspect, recurenta a mai precizat că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită.
Respectiv procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005.
S-a mai învederat de asemenea, numărul mare de dosare ce trebuie soluţionate, etapele ce le parcurge soluţionarea, întocmirea raportului de evaluare de evaluator, astfel încât nu a poate aplica în cauză termenul de 30 de zile invocat de instanţă.
S-a mai menţionat că în speţa dedusă judecăţii etapa analizării dosarului privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamanţilor a fost parcursă, urmând ca ulterior selectării în mod aleatoriu pe baza programului de calculator, să fie trimis evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, ceea ce constituie următoarea etapă a procedurii administrative prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cât priveşte modalitatea de soluţionare a dosarelor în baza unui program de calculator ce utilizează funcţia random (aleatoriu) a fost adoptată de C.C.S.D. având ca argument egalitatea de tratament.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa civilă nr. 407/2006 a Curţii de Apel Cluj a admis acţiunea de contencios administrativ formulată de B.F., B.I. şi K.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin C.C.S.D.
Pârâtul a fost obligat să transmită dosarul de stabilire a despăgubirilor unui evaluator autorizat în vederea stabilii valorii de vânzare a imobilului în suprafaţă de 638,6 m.p. situat în Cluj-Napoca.
Pârâtul a mai fost obligat să emită în favoarea reclamanţilor Decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent pentru imobilul prevăzut la pct. 1 la valoarea stabilită de evaluatorul autorizat. Pârâtul a fost obligat să achite reclamanţilor 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că, cetăţeanul, are dreptul la o bună administraţie, exigenţă ce rezultă din legile interne pertinente şi legile internaţionale la care România este parte ori din alte recomandări transmise de organizaţii internaţionale din care face parte şi România şi pe care aceasta a declarat că şi le însuşeşte.
A mai reţinut instanţa de fond că a condiţiona soluţionarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamanţilor pentru nesoluţionarea cererii ce are ca obiect stabilirea şi concretizarea în final a dreptului la despăgubire, la care aceştia sunt îndreptăţiţi potrivit legii.
S-a mai invocat preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ce este instituită ca având finalitate respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei persoane potrivit documentelor internaţionale în materie.
Sub acest aspect, s-a reţinut faptul că era necesar ca reclamanţii să primească un răspuns din partea autorităţii sesizate în 30 de zile.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este întemeiat şi va fi admis.
Este necontestat că la 16 iunie 2006 intimaţii-reclamanţi au chemat în judecată pe recurenta-pârâtă întrucât nu li s-a soluţionat cererea de emitere a deciziei privind despăgubirea ce li se cuvine, în termenul de 30 de zile de la sesizare a autorităţii.
Este de necontestat de asemenea, că cetăţeanul are dreptul la o bună administraţie şi că organizarea judiciară aşa cum rezultă din Legea nr. 304/2004 este instituită având ca finalitate asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei persoane, în condiţiile C.U.D.O.
Este totuşi de observat că ceea ce se pune în discuţie este nu nesoluţionarea cererii petenţilor, ci soluţionarea acesteia în 30 de zile de la sesizare, termen neprevăzut în legislaţia în domeniu.
Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, prin Decizia A.V.A.S. din 15 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent în condiţiile legii speciale, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. La data de 16 iunie 2006 s-a sesizat instanţa de fond că nu li s-a soluţionat cererea, ignorându-se faptul că urmează procedura de evaluare ce implică selectarea dosarului prin procedura aleatorie pentru tratamentul egal al tuturor celor implicaţi în procedura de restituire.
Nu se poate susţine că după ce a trecut termenul de 30 de zile (de altfel neprevăzut în Legea nr. 247/2005), care nu este un termen limită prevăzut de lege pentru soluţionare şi nici nu este un termen rezonabil pentru soluţionarea cererii, partea este îndreptăţită a considera că i se aplică un tratament abuziv de organele administrative şi care îi anulează drepturile fundamentale.
Cum regimul abuziv instituit în materie în perioada 1945 – 22 decembrie 1989 a inclus un tratament abuziv pentru foarte multe imobile ce au aparţinut unui număr mare de cetăţeni şi cum sunt multe cereri de restituire şi acordarea de despăgubiri, în raport de procedura stabilită de lege, termenul de 30 de zile nu este un termen rezonabil de soluţionare, aşa cum a stabilit instanţa de fond şi nu suntem în prezenţa unei încălcări a art. 6 din C.E.D.O.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de fond fiind neîntemeiată, recursul va fi admis conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 407 din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de B.F., B.I. şi K.Z. ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1699/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
