ICCJ. Decizia nr. 1700/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1700/2007
Dosar nr. 15122/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 109 pronunţată la 22 septembrie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. – D.M.R.V. Bucureşti şi I.G.P.R. – D.M.R.V. Bucureşti şi constatând dreptul reclamantului la pensionare anticipată a obligat pe cele două pârâte să emită avizele necesare pentru încetarea raportului de serviciu cu data de 30 noiembrie 2005, cu drept de pensie de serviciu anticipată, obligându-le să întocmească dosarul de pensionare şi să dispună pensionarea reclamantului.
Au fost obligate pârâtele, în solidar şi la plata a câte 20 RON/zi cu începere de la 30 noiembrie 2005 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu titlu de despăgubiri către reclamant.
Pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data da 10 noiembrie 2005, reclamantul a întocmit un raport către I.P.J. Harghita, solicitând încetarea raporturilor sale de serviciu, deoarece îndeplinea condiţiile cerute de lege pentru pensionarea anticipată, raport ce a fost reînnoit în acelaşi sens la data de 25 noiembrie 2005, cu toate că I.G.P.R. - D.M.R.V. a adresat solicitarea tuturor poliţiştilor ca aceştia să depună rapoarte pentru pensionare începând cu data de 31 decembrie 2005.
A reţinut instanţa de fond, faptul că la data formulării raportului de către reclamant, prin care acesta cerea încetarea raporturilor de serviciu, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 179/2004 şi potrivit art. 17 lit. b) poliţiştii beneficiau de pensie de serviciu anticipată la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbaţii şi 40 de ani femeile, aceste dispoziţii suferind modificării prin OUG nr. 185/2005 la data de 23 decembrie 2005 în sensul că s-a majorat vârsta limită de pensionare anticipată cu 5 ani pentru bărbaţi.
Instanţa de fond a reţinut că fiind în vigoare Legea nr. 179/2004 privind pensionarea anticipată a poliţiştilor la data la care reclamantul a întocmit raport, solicitând pensionarea anticipată, 10 noiembrie 2005 şi respectiv 25 noiembrie 2005, se impunea ca cererea să-i fie admisă, ori prin respingerea acesteia s-a produs reclamantului o vătămare care se circumscrie noţiunii prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător pentru acesta, respectiv adresa I.G.P.R. şi ca o consecinţă obligarea pârâtelor la emiterea avizelor necesare pentru întocmirea raporturilor de muncă, şi implicit la întocmirea dosarului de pensionare anticipată.
A apreciat instanţa că se impunea obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor penalităţi de câte 20 RON/zi cu începere de la data de 30 noiembrie 2005 şi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin prisma dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, socotind că reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin neadmiterea cererii de pensionare anticipată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a legii.
M.A.I. susţine în motivele de recurs formulate că cererea de încetare a raporturilor de serviciu, în ce-l priveşte pe reclamantul-intimat, avizată de conducerea I.G.P.R. i-a fost înaintată în vederea emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2005, dată la care condiţiile de vârstă pentru pensionare în cazul poliţiştilor se modificaseră prin OUG nr. 185/2005 din 23 decembrie 2005, astfel că nu mai erau îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 179/2004.
Pe de altă parte, susţine recurentul, instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, care instituie condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească poliţiştii pentru a beneficia de pensia anticipată, articolul 17 instituind condiţii mai favorabile doar cu privire la vechimea în serviciu, dar neînlăturând necesitatea îndeplinirii celorlalte condiţii pentru a beneficia de acest tip de pensie, condiţii care privesc alte aspecte decât vechimea în serviciu. Din adresa din 21 noiembrie 2005 emisă de I.G.P.R., reiese în mod evident că M.A.I. se afla într-o situaţie de deficit de cadre şi nicidecum în situaţia de reorganizare sau a unui surplus de personal care să ducă la reducerea unor posturi.
În privinţa acordării despăgubirilor de către 20 RON/zi cu începere de la 30 ianuarie 2005 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, arată recurentul că nu se impunea acordarea acestora, reclamantul-intimat nefiind prejudiciat, întrucât el prestează şi în prezent muncă, fiind salariat, iar prin admiterea capătului de cerere privind stabilirea dreptului la pensie anticipată urmează să beneficieze de sume de bani cu titlu de pensie în mod retroactiv, respectiv de la 30 noiembrie 2005 şi până în prezent.
I.G.P.R., critică şi el sentinţa instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică în ceea ce-l priveşte, pentru că acesta şi-a dat avizul favorabil şi a propus M.A.I. să emită dispoziţie de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului - intimat, el neavând competenţa de a aproba cererea de pensionare.
Numai la solicitarea M.A.I., care se confruntă cu un deficit mare de poliţişti, I.G.P.R. a adresat rugămintea tuturor structurilor aflate în subordine să propună poliţiştilor care solicită încetarea raporturilor de serviciu, soluţionarea acestor cereri cu data de 31 decembrie 2005.
Intimatul P.G. a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de cei doi pârâţi.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte le va admite şi va modifica în parte sentinţa atacată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
La data de 10 noiembrie 2005, printr-o cerere raport, reclamantul-intimat s-a adresat I.J.P.H., solicitând încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, în conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 17 lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat ale poliţiştilor.
La data de 25 noiembrie 2005, reclamantul-intimat a depus un nou raport, prin care a precizat că îşi menţine raportul iniţial, solicitarea sa fiind în acelaşi sens de a se dispune încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005.
Cele două rapoarte – cerere depuse de reclamantul-intimat nu au fost aprobate, fapt ce i s-a comunicat de către I.P.J.H. cu adresa din 12 ianuarie 2006, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia de vârstă, 50 de ani, Legea nr. 179/2004, fiind modificată prin OUG nr. 185 din 23 decembrie 2005.
Rapoartele – cerere depuse de către reclamantul-intimat pentru încetarea raporturilor de serviciu şi pensionarea anticipată a sa, au fost greşit respinse de către pârâţi, pentru că la data formulării acestora, 10 noiembrie 2005 şi respectiv 25 noiembrie 2005, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, care în art. 17 lit. b) statuează că poliţiştii care se află în una din situaţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), condiţii speciale de muncă, beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţial, la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbaţii şi 40 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca poliţist militar. Art. 17 din Legea nr. 179/2004, reglementează pensia de serviciu anticipată pentru cei care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă specială, cum este cazul intimatului – reclamant şi nu face trimitere la art. 13 din aceeaşi lege care pe lângă condiţia de vârstă prevede şi alte condiţii ce trebuiesc îndeplinite pentru poliţiştii în activitate care au dreptul la pensie de serviciu.
Prin urmare, desfăşurându-şi activitatea în condiţii de muncă specială, pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată este suficientă îndeplinirea condiţiei de vârstă, 45 de ani pentru bărbaţi şi 40 de ani pentru femei.
Rezultă deci, că prin atitudinea celor două pârâte care au refuzat emiterea dispoziţiei de încetare a raporturilor de serviciu şi ulterior emiterea avizelor necesare pentru întocmirea dosarului de pensionare, reclamantul-intimat a fost vătămat în drepturile sale în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, actul vătămător constituindu-l adresa din 3 ianuarie 2006 a I.G.P.R., prin acesta refuzându-i-se practic pensionarea anticipată.
Ca o consecinţă, în mod just instanţa de fond a făcut aplicaţiunea art. 18 alin. (1) şi art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, în situaţia în care a obligat pe pârâte să elibereze avizele necesare pentru încetarea raportului de serviciu şi întocmirea dosarului de pensionare, stabilindu-se în sarcina acestora ca o sancţiune, plata unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, numai că această penalitate urmează a fi plătită începând cu data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la data emiterii respectivelor avize.
Aceasta, pentru că obligaţia emiterii acestor avize pentru încetarea raporturilor de serviciu şi întocmirea dosarului de pensionare, pentru pârâte se naşte în momentul rămânerii irevocabile a sentinţei prin care s-a dispus asupra acesteia şi ea subzistă până la momentul în care cele două autorităţi pârâte se conformează celor dispuse de instanţa de judecată.
Pentru toate aceste considerente, recursurile declarate de cei doi pârâţi, urmează a fi admise, făcându-se şi aplicaţiunea art. 312 C. proc. civ. şi ca o consecinţă se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că cei doi pârâţi-recurenţi vor fi obligaţi în solidar la plata sumei de 20 RON/zi cu titlu de penalităţi, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la data emiterii avizelor necesare întocmirii dosarului de pensionare.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.A.I. şi I.G.P.R., împotriva sentinţei nr. 109 din 22 septembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâţii în solidar la plata sumei de 20 RON/zi cu titlu de penalităţi de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la data emiterii avizelor necesare pentru întocmirea dosarului e pensionare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1699/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1702/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
