ICCJ. Decizia nr. 1705/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1705/2007

Dosar nr. 12134/1/2006

Şedinţa publică din 22 martie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu M.S. – C.M., constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 1390/12220 din 15 decembrie 2005.

Reclamantul a arătat că prin ordinul atacat, M.S. a invalidat consiliul de administraţie al S.J.U.S.A.A.G., având în vedere neîndeplinirea corespunzătoare de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege.

În motivarea ordinului au fost avute în vedere constatările comisiei centrale de analiză din 9 decembrie 2005, potrivit cărora în anii 2004 – 2005 consiliul de administraţie s-ar fi întrunit numai de opt ori, interval de timp în care nu a fost făcută analiza periodică a bugetului de venituri şi cheltuieli sau o analiză a planului de achiziţii.

Reclamantul a arătat că, în opinia sa, la data emiterii ordinului, M.S. nu avea puterea conferită de lege în acest sens, susţinând, pe fondul cauzei, că aceste constatări care au dus la revocarea C.A., sunt nereale şi vădit tendenţioase, atâta vreme cât restructurarea a fost făcută pe criterii politice şi nu de performanţă sau profesionale.

Prin Decizia civilă nr. 55 din 21 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamantul B.G. şi a dispus anularea Ordinului nr. 1390 din 15 decembrie 2005 emis de M.S. privitor la revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al S.J.U.S.A.A.G.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada încadrării sale în ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, că Legea spitalelor nr. 270 din 18 iunie 2003, în forma pe care o avea la data de 15 decembrie 2005, prevedea, la art. 28 alin. (2), împrejurarea că revocarea consiliului de administraţie putea fi doar propusă de către M.S.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs M.S.P. criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se precizează în recurs că la acest moment acţiunea este lipsită de obiect, întrucât prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, s-a abrogat Legea nr. 270/2003. Prin urmare noua conducere a spitalelor nu mai are consiliu de administraţie, ci doar manager şi comitet director.

Recursul este nefondat şi va fi respins.

Examinând actele dosarului cât şi cererea de recurs în raport cu dispoziţiile art. 3041  C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Intimatul – reclamant a formulat cererea fondată pe dispoziţiile art. 1 Legea nr. 554/2004. În forma avută Legea nr. 270/2003 prevedea că revocarea consiliului de administraţie fi supusă doar de M.S.

Măsura a fost dispusă în speţă de M.S., prin urmare corect prima instanţa a apreciat că actul administrativ în litigiu este lipsit de suport legal.

Faptul că în prezent a fost abrogată Legea nr. 270/2003 nu are relevanţă, instanţa de fond surprinzând o neregularitate a emiterii unui act administrativ, la momentul intentării acţiunii făcându-se aplicarea acestei legi, care era în vigoare chiar şi la data pronunţării sentinţei atacate.

Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca temeinică şi legală hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat de M.S.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.S.P., împotriva deciziei civile nr. 55 din 21 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1705/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs