ICCJ. Decizia nr. 1746/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1746/2007

Dosar nr. 2774/2/2006

Şedinţa publică din 23 martie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 7 martie 2006, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.S.P.R., obligarea acestuia să îi recunoască dreptul de a beneficia de preschimbarea certificatului de revoluţionar, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 341/2004, fără să aducă atingere calităţii sale de Luptător remarcat prin fapte deosebite atestată de certificatul de revoluţionar eliberat în baza Legii nr. 42/1990, precum şi de Brevetul emis prin decret de către Preşedintele României.

Prin sentinţa nr. 1361 din 8 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de conexitate, invocată de pârât, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile ipotezei prevăzută de art. 164 C. proc. civ.

Cu privire la obiectul acţiunii, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantului de a beneficia de preschimbarea certificatului de revoluţionar în condiţiile Legii nr. 341/2004 fără a se aduce atingere calităţii lui de Luptător remarcat prin fapte deosebite, dobândită în condiţiile Legii nr. 42/1990, contravin dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 privind existenţa unui interes legitim privat.

A mai reţinut instanţa că potrivit art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 341/2004 termenul limită acordat pârâtului pentru rezolvarea cererilor s-a prorogat până la data de 23 octombrie 2006, iar potrivit art. 9 alin. (5) din aceeaşi lege contestaţiile formulate în legătură cu preschimbarea certificatelor trebuiau adresate întâi Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, ca procedură prealabilă obligatorie, înainte de formularea cererii în instanţă.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat, că reclamantul nu are posibilitatea legală de a sesiza instanţa de contencios administrativ deoarece nu a parcurs procedura prealabilă de contestare, acţiunea în instanţă fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul S.I., susţinând în esenţă că instanţa de fond a greşit respingând acţiunea ca inadmisibilă şi că pentru soluţionarea acestei excepţii se impune unirea acestei cu fondul şi administrarea de dovezi în sensul art. 5 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, privind documentaţia prevăzută de lege pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S.I. constă în obligarea pârâtului să-i recunoască dreptul de a beneficia la preschimbarea certificatului de revoluţionar, având în vedere că i s-a refuzat rezolvarea cererii depuse în temeiul Legii nr. 341/2004.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. III din Legea nr. 347/2006 de modificare a Legii nr. 341/2004, ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din HG nr. 1412/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. III din Legea nr. 347/2006, „certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997 au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 (..) se vor preschimba, la cererea titularului, de către S.S.P.R., până la data de 30 iunie 2007 inclusiv". Acest text de lege, raportat la art. 19 alin. (1) şi (2) din HG nr. 1412/2004, impune S.S.P.R., obligaţia ca până la data de 30 iunie 2007 să elaboreze lista finală cu persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate precum şi cu cele cărora li s-a respins cererea de preschimbare.

În ceea ce priveşte procedura de contestare a modului de soluţionare a cererii, prin nepreschimbarea certificatului, dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 stabilesc o normă specială, derogatorie de la dreptul comun privind efectuarea procedurii prealabile, astfel cum e reglementată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Conform textului de lege menţionat „Contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care se soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens".

În completarea acestei norme legale vine art. 20 alin. (1) din HG nr. 1412/2004, care stabileşte că persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor „pot face contestaţie la Comisia Parlamentară în termen de maximum de 6 luni de la data publicării în M. Of. al României partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1)".

Faţă de situaţia că termenul limită impus de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, modificată prin Legea nr. 347/2006, pentru întocmirea listei finale prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 1412/2004, este 30 iunie 2007, rezultă că dreptul reclamantului S.I. de a face contestaţie în conformitate cu art. 9 alin. (5) raportat la art. 20 alin. (1) din HG nr. 1412/2004 nu s-a născut, lista nefiind încă publicată în M. Of. al României, din momentul publicării începând să curgă termenul de 6 luni de contestare la Comisia Parlamentară.

Pe de altă parte, reclamantul nu se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, trebuind să respecte procedura specială de contestare la Comisia Parlamentară impusă de art. 20 alin. (1) din HG nr. 1412/2004.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 8 din Legea cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, după ce persoana a respectat procedura prealabilă, în speţa noastră, cea specială, prevăzută de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, raportat la art. 20 alin. (1) din HG nr. 1412/2004.

Pentru considerentele expuse mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanţei competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condiţiile stabilite de lege, Înalta Curte constată că acţiunea promovată de S.I. este inadmisibilă, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este temeinică şi legală, urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei civile nr. 1361 din 8 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1746/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs