ICCJ. Decizia nr. 1749/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1749/2007
Dosar nr. 8710/2/2006
Şedinţa publică din 23 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 19 septembrie 2006, reclamantul M.P. a solicitat, în contradictoriu cu C.P.M.B. anularea Hotărârii nr. 16006/2007 din 12 iunie 2006, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2550 din 25 octombrie 2006 a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, tatăl reclamantului, M.I., a fost strămutată din satul Balaga, judeţul Caliacra, Bulgaria, în judeţul Ialomiţa, împreună cu soţia şi cei trei copii ai lor, iar reclamantul s-a născut la aproximativ doi ani de la data refugiului, respectiv la 18 iunie 1942, pe teritoriul României.
În acest context instanţa a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 deoarece actul normativ nu face nici o distincţie sub acest aspecte, incluzând în categoria beneficiarilor săi toţi cetăţenii români care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 au avut de suferit persecuţii din motive etnice, pe de o parte, iar pe de altă parte reclamantul a fost obligat să suporte condiţiile refugiului, alături de părinţii săi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B. invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că reclamantul, care s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, la mai mult de un an după strămutarea părinţilor săi, nu îndeplineşte cerinţele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, impuse beneficiarilor acesteia, de a fi fost strămutat în altă localitate ca o consecinţă a persecuţiei etnice suferite.
S-a mai susţinut că în condiţiile în care textul Tratatului de la Craiova prevedea efectuarea schimbului de populaţie într-un interval de 3 luni, calculat de la data schimbării instrumentelor de ratificare, nu mai persoanele care, la data semnării acestui document, locuiau pe teritoriile ce urmau a fi evacuate, pot fi beneficiari ai drepturilor acordate de lege, iar reclamantul nu îndeplineşte această condiţie.
În sfârşit, s-a criticat sentinţa de fond pentru greşita aplicare a legii şi în sensul că actul normativ nu prevede printre beneficiari copiii născuţi în perioada strămutării părinţilor nici cel puţin în calitate de moştenitori, cum este cazul soţului supravieţuitor.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanele strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum şi pe cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie ca efect al tratatelor bilaterale.
Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face vreo distincţie cu privire la copiii născuţi înainte sau în perioada refugiului, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale acestei experienţe s-au răsfrânt direct asupra lor şi în condiţiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii celor afectaţi.
Acesta este de altfel motivul pentru care nici nu se impune menţionarea expresă a copiilor născuţi în refugiu printre beneficiarii legii, ci doar a soţului supravieţuitor care nu a trăit, în mod direct, consecinţele strămutării.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinţei civile nr. 2550 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 1752/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
