ICCJ. Decizia nr. 1821/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1821/2007
Dosar nr. 322/1/2007
Şedinţa publică din 28 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub nr. 419/CA/F din 12 octombrie 2005, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4297 din 12 septembrie 2005, emisă de aceasta şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat, conform art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 republicată.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 9/ F din 16 ianuarie 2006 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B. şi în consecinţă a anulat Hotărârea nr. 4297 din 12 septembrie 2005 emisă de pârâtă, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu data de 1 mai 2005, în baza art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 republicată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanta împreună cu părinţii săi adoptivi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu Apaţa, jud. Braşov, în localitatea Aita Mare, Judeţul Covasna, din cauza persecuţiilor etnice exercitate de către autorităţile locale, pentru că era de etnie maghiară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, în mod greşit instanţa a atribuit reclamantei, calitatea de refugiat pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, în baza certificatului emis de Arhivele Naţionale – D.J.C., care atestă că tatăl adoptiv al reclamantei B.J. s-a refugiat în anul 1942 „împreună cu un membru de familie", fără să se facă dovada că acel membru de familie era reclamanta.
Prin Decizia nr. 2041 din 1 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinţei nr. 9/ F din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că este necesară completarea probatoriului pentru a lămuri aspectele deduse judecăţii în sensul stabilirii calităţii de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 214 din 20 noiembrie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.I., a dispus anularea Hotărârii nr. 4297 din 12 septembrie 2005 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că din certificatul din 28 noiembrie 2005 şi din adresa din 19 decembrie 2005 emise de Arhivele Naţionale – D.J.C. rezultă că la data de 29 aprilie 2005 tatăl reclamantei s-a refugiat din localitatea Apaţa în localitatea Aita Mare, împreună cu un membru al familiei. La acea dată reclamanta avea 7 ani fapt ce conduce la concluzia că şi acesta a plecat împreună cu părinţii adoptivi, locuind împreună cu aceştia în perioada refugiului.
Curtea de Apel Braşov a mai reţinut că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Apaţa, Judeţul Braşov în localitatea Aita Mare, Judeţul Covasna datorită persecuţiilor la care ea şi familia sa au fost supuşi şi s-au întors după terminarea războiului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P.B. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ.
În motivare recurenta a reţinut că, prin suplimentarea probatoriului s-a procedat la audierea martorei C.R. şi că, nici acest martor nu a fost în măsură să indice în ce a constat persecuţia pe motive etnice.
Mai reţine recurenta că, de prevederile art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia şi Bucovina de Nord ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26 iunie 1940 şi cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie între România şi Bulgaria în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, şi că intimata nu se încadrează în nici una din categoriile precizate anterior.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. l alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înţelege persoana care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Or, din administrarea noilor probe testimoniale, respectiv declaraţia martorei C.R. declaraţie dată în faţa instanţei de fond, rezultă că aceasta cunoaşte că în anul 1942 reclamanta împreună cu familia sa au plecat din localitatea Apata in localitatea Aita Mare şi s-au întors în localitatea de domiciliu în anul 1945 după desfiinţarea graniţei care delimita spaţiul românesc de cel maghiar şi că părinţii reclamantei erau părinţi adoptivi şi se numeau B.I. şi B.V. Însă, din conţinutul acestei declaraţii nu rezultă motivul părăsirii domiciliului reclamantei.
Prin certificatul din 16 martie 2005 eliberat de Arhivele Naţionale – D.J.C. (dosar nr. 419/2005, al Curţii de Apel Braşov), se certifică împrejurarea că la cererea doamnei M.I., s-a constatat că numitul B.J. s-a refugiat împreună cu un membru de familie din localitatea Apaţa în localitatea Aita Mare.
Din declaraţiile martorilor S.M. şi B.M. (dosar nr. 419/2005 al Curţii de Apel Braşov) rezultă că aceştia l-au cunoscut pe B.J. şi familia acestuia, soţia B.V., născută V. şi fiica acestora M.I., născută S., adoptată B. si că aceştia s-au refugiat în anul 1942 din comuna Apaţa, judeţul Braşov, în localitatea Aita Mare.
Or, cu toate că, prin Decizia nr. 2041 din 1 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa instanţei de fond, în vederea suplimentării probatoriului în scopul, elucidării inadvertenţelor conţinute în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, singura probă administrată în rejudecare a constat în declaraţia martorei C.R.; declaraţie dată în faţa instanţei de fond, (dosar nr. 384/2006 al Curţii de Apel Braşov) din care rezultă că aceasta cunoaşte că în anul 1942 reclamanta împreună cu familia sa au plecat din localitatea Apaţa in localitatea Aita Mare şi s-au întors în localitate în anul 1945 după desfiinţarea graniţei care delimita spaţiul românesc din de cel maghiar şi că părinţii reclamantei erau părinţi adoptivi şi se numeau B.I. şi B.V. Însă, din conţinutul acestei declaraţii nu rezultă motivul părăsirii domiciliului reclamantei.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinţei civile nr. 214 din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că pe fond respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1857/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
