ICCJ. Decizia nr. 1857/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1857/2007

Dosar nr. 3230/44/2006

Şedinţa publică din 29 martie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul N.Ş. a chemat în judecată M.A.N., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună obligarea pârâtului să-i elibereze adeverinţe doveditoare ale salariilor obţinute în perioada în care a fost militar activ. Totodată a solicitat şi obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 3.000 RON şi la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost militar activ şi că la calcularea pensiei pentru limită de vârstă nu au fost avute în vedere veniturile obţinute în perioadele octombrie 1958 - mai 1960 şi iunie 1961 - februarie 1964, întrucât pârâtul prin unităţile sale specializate nu i-a emis adeverinţele solicitate sau i-a trimis adeverinţe incomplete.

Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 118 din 11 octombrie 2006 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunând obligarea pârâtului să-i elibereze adeverinţa de venituri pentru perioadele octombrie 1958 - mai 1960 şi iunie 1961 - februarie 1964, cât a fost cadru militar activ.

Totodată a dispus respingerea capătului de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, deşi procurarea de înscrisuri în sistemul M.A.N. este mai dificilă datorită deţinerii acestora în diverse fonduri arhivistice, aceasta nu are totuşi caracter insurmontabil autoritatea pârâtă fiind obligată că-i remită reclamantului informaţiile utile recalculării pensiei.

Cât priveşte plata daunelor morale s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral încercat prin nefurnizarea adeverinţelor solicitate.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs M.A.N.

Recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, instanţa de fond a obligat pârâtul să elibereze adeverinţe de venit şi pentru perioada noiembrie-decembrie 1958, deşi prin cererea de chemare în judecată nu s-a menţionat această perioadă.

Soluţia instanţei de fond este nelegală, întrucât chiar obligarea pârâtului să elibereze o adeverinţă cu date pe care nu le-a identificat în arhive, este contrară legii. Pe de altă parte, lipsa acestor date nu privează reclamantul de dreptul la recalcularea pensiei, aceasta putându-se efectua în ipoteza lipsei dovezilor privind nivelul veniturilor, pe baza salariului minim pe ţară, brut sau net, după caz (art. 15 alin. (2) din anexa 1 a HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public şi art. 7 din Instrucţiunile privind reglementarea eliberării de adeverinţe).

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, reclamantul a chemat în judecată M.A.N. pentru eliberarea unei adeverinţe de venituri salariale şi sporurile prevăzute de lege pentru perioada cât a fost ofiţer activ, respectiv perioada octombrie 1958, ianuarie 1959-mai 1960 şi iunie 1961-februarie 1964, necesară în vederea recalculării pensiilor în sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, în condiţiile prevăzute de OUG nr. 4/1995 privind recalcularea pensiilor din sistemul public.

Prin sentinţa civilă nr. 118 din 11 octombrie 2006 M.A.N. a fost obligat să-i elibereze reclamantului adeverinţe de venituri pentru perioadele octombrie 1958 - mai 1960 şi iunie 1961 - februarie 1964.

Având în vedere că instanţa de fond a obligat pârâtul să elibereze adeverinţă şi pentru perioada noiembrie-decembrie 1958, deşi acesta nu solicitase acest lucru, recursul va fi admis şi modificată sentinţa atacată în sensul înlăturării obligaţiei de eliberare a adeverinţei pentru lunile noiembrie şi decembrie 1958.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.

Astfel, instanţa de fond retine în mod corect că reclamantul a făcut dovada existenţei dreptului de recalculare a pensiei şi a interesului de a-i fi înmânate documentele ce trebuie să se afle în deţinerea pârâtei. Chiar dacă descoperirea înscrisurilor aflate în diverse fonduri arhivistice presupune un volum mare de muncă pârâtul este obligat să-i pună la dispoziţie reclamantului actele necesare recalculării pensiei.

Faptul că în recurs se face vorbire de existenţa adeverinţei din 5 mai 2005 şi a adeverinţei din 17 iunie 2005, privind veniturile realizate de reclamant în luna noiembrie 1958 respectiv iulie 1965, conduce la concluzia existenţei documentelor chiar dacă procurarea lor este mai anevoioasă astfel că, nu se poate susţine că recalcularea pensiei reclamantului ar trebui realizată la „salariile minime pe ţară, brute sau nete, după caz".

Cât priveşte obligarea intimatului-pârât la plata daunelor morale, corect a reţinut instanţa de fond că atâta vreme cât reclamantul nu a făcut dovada acestora, iar refuzul furnizării adeverinţelor nu s-a datorat unui abuz al pârâtului, ci dificultăţilor manifestate în sistemul arhivistic al M.A.N., acest capăt de cerere nu poate fi admis.

În consecinţă, recursul fiind întemeiat conform celor expuse, va fi admis, se va modifica sentinţa atacată în sensul înlăturării obligaţiei eliberării adeverinţelor pentru lunile noiembrie şi decembrie 1958 şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M.A.N., împotriva sentinţei civile nr. 118 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul înlăturării obligaţiei de eliberare a adeverinţei pentru lunile noiembrie şi decembrie 1958.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1857/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs