ICCJ. Decizia nr. 1831/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1831/2007
Dosar nr. 4197/42/2006
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 octombrie 2005, reclamantul C.O.Ş. a solicitat anularea adresei din 15 septembrie 2005 emisă de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Direcţia de Învăţământ Superior şi obligarea pârâtei U.C. să respecte procedura validării concursului organizat în vederea ocupării postului de conferenţiar universitar, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (5) din Legea nr. 128/1997.
La data de 8 decembrie 2005, reclamantul a completat acţiunea, solicitând anularea hotărârii senatului universitar adoptată în şedinţa din 21 iulie 2005, prin care au fost anulate rezultatele concursului pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar din cadrul F.A.C.E., la care a fost declarat câştigător, precum şi a hotărârii senatului universitar din 7 octombrie 2005 privind anularea aceluiaşi concurs din cauza unor vicii de procedură.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi a fost declarat câştigător la concursul de ocupare a postului de conferenţiar universitar la F.A.C.E. din cadrul U.C., nu a fost promovat în funcţia respectivă, pentru că în mod nelegal Ministerul Educaţiei şi Cercetării a recomandat prin adresa din 15 septembrie 2005 să fie anulat concursul, iar senatul U.C. a infirmat rezultatele concursului.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu C.I., solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a adresei din 15 septembrie 2005, motivând că aceasta se referă la situaţia sa şi nu vatămă un drept al reclamantului.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 202 din 12 octombrie 2006, prin care a respins ca nefondată acţiunea reclamantului şi ca inadmisibilă cererea de intervenţie.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că adresa a cărei anulare s-a solicitat cuprinde numai o recomandare şi nu produce efecte juridice de natură să vatăme drepturile reclamantului, cum ar fi anularea concursului, care a fost adoptată de U.C., conform principiului autonomiei universitare, prevăzut în art. 89 din Legea nr. 84/1995 şi art. 58 din Legea nr. 128/1997.
Instanţa de fond a constatat legalitatea hotărârii de anulare a concursului, motivat de încălcarea normelor procedurale imperative cuprinse în art. 58 alin. (9) din Legea nr. 128/1997. Astfel, s-a avut în vedere că nu a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege, întrucât postul a fost publicat în M. Of. la data de 5 aprilie 2005, comisia a fost numită la 6 mai 2005, iar concursul a fost finalizat la data de 21 iulie 2005, după împlinirea termenului imperativ.
Cererea de intervenţie a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 62 din Legea nr. 128/ 1997.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamantul şi intervenientul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul C.O.Ş. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În primul motiv de recurs, s-a criticat calificarea dată de instanţa de fond adresei din 15 septembrie 2005 şi s-a susţinut că erau incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora trebuia examinată legalitatea actului administrativ adresat altui subiect de drept, dar care vatămă drepturile recurentului-reclamant.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat probele dosarului şi a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât a menţinut ca legale hotărârile de anulare a concursului pentru depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, deşi aceste motive nu au fost invocate de pârâte în procedura administrativă.
Ultimul motiv de recurs a fost formulat pentru aplicarea dată legii în hotărârea atacată şi s-a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 58 din Legea nr. 128/1997, dar fiind că termenul de 30 de zile nu a fost depăşit, aşa după cum rezultă din extrasul de hotărâre a senatului universitar din 21 iulie 2005 şi din răspunsurile la interogatoriu ale U.C.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere suspendarea termenului de 30 de zile, ca urmare a înlocuirii din motive medicale a doi membri din comisia de concurs, precum şi faptul că sancţiunea anulării concursului trebuia raportată la dispoziţiile alin. (1) al art. 58 din Legea nr. 128/1997, care prevăd pentru finalizarea concursului un termen de 45 de zile după depunerea raportului comisiei.
De asemenea, s-a susţinut că nu au fost analizate motivele de nelegalitate a hotărârii consiliului facultăţii şi a hotărârilor de senat universitar, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 61 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 128/1997 şi art. 154 din Legea nr. 84/1995.
Recurentul C.I. a criticat aprecierea dată probelor de instanţa de fond şi a susţinut că în mod greşit s-a respins cererea de obligare a universităţii pârâte să depună la dosar înscrisurile referitoare la situaţia sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Adresa din 15 septembrie 2005 a fost întocmită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Direcţia Generală Învăţământ Superior ca răspuns la memoriul adresat de recurentul-reclamant cu privire la concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar la C.I.C.C. din F.A.C.E. a U.C.
Instanţa de fond a stabilit judicios că această adresă nu produce efecte juridice proprii, întrucât organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor didactice sunt de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu principiul autonomiei universitare prevăzut de art. 92 din Legea nr. 84/1995.
Recurentul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul de recomandare cuprins în adresa contestată nu i-a vătămat un interes legitim sau un drept recunoscut de lege cu privire la concursul de ocupare a postului de conferenţiar.
Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză şi s-a pronunţat în limitele învestirii sale cu privire la hotărârile senatului universitar adoptate la 21 iulie 2005 şi la 7 octombrie 2005.
Senatul U.C. a hotărât la 7 octombrie 2005, anularea concursului pentru încălcarea dispoziţiilor art. 58 alin. (9) din Legea nr. 128/1997, care prevăd că durata şi finalizarea concursului la nivelul comisiei de concurs se încadrează în 30 de zile de la data încheierii înscrierii.
Cum acesta a constituit temeiul hotărârii de anulare a concursului, a fost corect analizat de instanţa de fond şi s-a constatat legalitatea măsurii, astfel încât este nefondată critica privind pronunţarea ultra petita.
În privinţa Hotărârii din 21 iulie 2005, se constată că nu se mai impunea examinarea motivelor de nelegalitate, întrucât validarea rezultatelor concursului devenise lipsită de obiect ca urmare a anulării concursului.
Pentru aceleaşi considerente, se constată că este lipsită de interes critica din recurs privind omisiunea de a examina motivul de nelegalitate a hotărârilor senatului universitar pentru încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 128/1997, care se referă la procedura de validare a rezultatelor concursului.
Susţinerile din concurs privind respectarea şi suspendarea termenului de 30 de zile pentru finalizarea concursului sunt nefondate.
Din probele administrate în cauză a rezultat depăşirea acestui termen faţă de data la care s-a încheiat înscrierea, iar suspendarea termenului în cazul retragerii unor membri ai comisiei de concurs nu este prevăzută de lege. În consecinţă, nu erau incidente în cauză prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.
Recursul declarat de intervenient va fi respins, constatându-se că instanţa de fond a examinat înscrisurile depuse în cauză şi a stabilit corect situaţia de fapt, fără a se impune depunerea altor acte de la U.C. De altfel, în recursul său intervenientul nici nu a indicat înscrisurile pe care le considera relevante pentru soluţionarea cauzei.
Faţă de considerentele expuse, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.I. şi C.O.Ş., împotriva sentinţei civile nr. 202 din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1799/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1833/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
