ICCJ. Decizia nr. 1842/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1842/2007
Dosar nr. 7587/1/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 noiembrie 2005 la Tribunalul Bihor, trimisă prin declinare de competenţă la Curea de Apel Oradea, reclamanta P.R.C.S. a chemat în judecată Primăria municipiului Salonta, Consiliul local Salonta şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând retrocedarea imobilului situat în Salonta, compus din construcţie formată din 8 apartamente şi din terenul aferent în suprafaţă de 2140 mp, sau acordarea de despăgubiri, precum şi obligarea pârâtei nr. 3 să emită o decizie prin care să dispună să i se retrocedeze imobilul menţionat.
În motivarea acţiunii arată că imobilul în discuţie i-a aparţinut, având destinaţia de şcoală primară romano-catolică şi că în baza Decretului nr. 176/1948 a fost trecut în proprietatea statului pentru Ministerul Învăţământului Public.
Mai arată că în anul 2003 a formulat cerere de retrocedare a imobilului şi că prin Decizia nr. 224 din 5 aprilie 2004 i-au fost retrocedate în natură numai 4 din cele 8 apartamente, celelalte 4 apartamente fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 63/CA/2006 – PI din 27 martie 2006 a respins acţiunea, reţinând că Decizia nu s-a emis din culpa reclamantei care, deşi cunoştea faptul că 4 apartamente au fost înstrăinate unor persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, nu şi-a exprimat opţiunea pentru acordarea măsurilor compensatorii şi nici n-a făcut dovada, cu o hotărâre judecătorească irevocabilă, a vânzării nelegale a acestor apartamente sau să fi comunicat Comisiei că a promovat acţiuni în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor respective.
Reţine şi că nici instanţa de contencios administrativ şi nici comisia nu sunt competente să se pronunţe asupra actelor de înstrăinare şi că instanţa nu poate să oblige comisia să-i retrocedeze în natură cele 4 apartamente, pentru că numai comisia are o astfel de competentă, iar instanţa poate numai să cenzureze legalitatea şi temeinicia deciziei ce se emite de către comisie.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este netemeinică şi nelegală.
Susţine că a cerut să i se retrocedeze în natură întreg imobilul, iar Comisia avea obligaţia să emită o decizie prin care fie să dispună retrocedarea în natură, fie să acorde măsuri compensatorii pentru 4 apartamente, ceea ce nu a făcut.
Arată că instanţa trebuia să oblige Comisia să emită o decizie în acest sens, ţinând cont de faptul că a refuzat nejustificat să-i soluţioneze cererea şi că nu putea să promoveze acţiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a celor 4 apartamente pentru că nu avea calitatea de a introduce o astfel de acţiune înainte de a-i fi retrocedate de către Comisie.
Consideră că pârâţii nr. 1 şi 2 au calitate procesuală în cauză pentru că au înstrăinat apartamentele şi sunt şi beneficiarul sumelor rezultate din vânzarea lor.
Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menţionând că prin Decizia nr. 224 din 5 aprilie 2004 a dispus retrocedarea către recurentă a celor 4 apartamente care se aflau în proprietatea statului, recurenta făcând menţiune în cererea de restituire că solicită restituirea în natură, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă va comunica opţiunea privind măsurile compensatorii, dar nici până la emiterea deciziei şi nici până la introducerea acţiunii de faţă nu a comunicat opţiunea sa de renunţare la solicitarea de restituire în natură în favoarea acordării de măsuri compensatorii.
Consideră că recurenta putea promova acţiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a celor 4 apartamente în baza OUG nr. 184/2002 şi că, de către comisie se putea dispune retrocedarea numai pentru imobile aflate în proprietatea Statului Român.
Menţionează că instanţa nu o putea obliga să emită o decizie prin care să dispună retrocedarea în natură, aceasta având competenţa de a cenzura măsura pe care o adoptă comisia şi că instanţa poate obliga la emiterea unor decizii numai în situaţia în care ar fi stat în pasivitate.
Intimaţii-pârâţi Consiliul local al municipiului Salonta şi Primăria municipiului Salonta au formulat întâmpinări, prin care invocă excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a tardivităţii acţiunii.
Prin cerere recurenta a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. 591/2006 al Judecătoriei Salonta, care are ca obiect acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 4 apartamente în discuţie.
Instanţa de recurs va analiza, cu prioritate, cererea de suspendare a judecăţii prezentului proces, apoi excepţiile invocate şi numai după aceea motivele de recurs.
Referitor la cererea de suspendare a judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se reţine că este neîntemeiată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că urmează să fie respinsă ca atare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Salonta şi a Primăriei Salonta urmează să fie respinsă pentru că acestea au unele competenţe în ce priveşte retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat de la persoane fizice sau juridice.
De asemenea, şi excepţia tardivităţii acţiunii se va respinge ţinându-se cont de obiectul cererii de chemare în judecată, unul din capetele de cerere privind obligarea comisiei la emiterea unei decizii.
În ce priveşte motivele de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte consideră că sunt nefondate.
Are în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat retrocedarea a 4 apartamente vândute de primii doi intimaţi-pârâţi unor persoane fizice sau acordarea de despăgubiri pentru aceste apartamente şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită o decizie prin care să dispună ca cele 4 apartamente să-i fie retrocedate în natură.
Dar, aşa cum recunoaşte şi recurenta, prin cererile de restituire a imobilului din Salonta, în integralitatea sa, aceasta a solicitat numai restituirea imobilului, iar în ce priveşte acordarea de măsuri compensatorii urma să-şi comunice după aceea poziţia, ceea ce nu a făcut.
De aceea, Comisia a emis decizie de restituire numai pentru 4 apartamente aflate încă în proprietatea statului, pentru care avea competenţa legală să se pronunţe, celelalte 4 apartamente fiind vândute anterior, în baza Legii nr. 112/1995, unor persoane fizice, prin contracte de vânzare-cumpărare care erau în fiinţă.
Recurenta a avut posibilitatea să atace în justiţie actele de înstrăinare a celor 4 apartamente, în baza OUG nr. 184/2002, până la 25 ianuarie 2006, dar nu a procedat astfel decât după pronunţarea sentinţei atacate cu recursul de faţă.
Susţinerea recurentei că instanţa de fond trebuia să oblige comisia să emită o decizie în sensul restituirii şi a acestor 4 apartamente, nu poate fi reţinută.
Instanţa cel mult putea dispune obligarea la emiterea unei decizii, neavând însă competenţa să indice şi sensul în care să fie emisă o astfel de decizie, însă recurenta a cerut expres ca instanţa să oblige comisia la emiterea unei decizii prin care să dispună retrocedarea întregului imobil.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a soluţionării cauzei formulată de P.R.C.S.
Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a tardivităţii acţiunii invocate de Primăria Municipiului Salonta şi Consiliul Local al Municipiului Salonta.
Respinge recursul declarat de P.R.C.S., împotriva sentinţei civile nr. 63/CA/2006 – PI din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1839/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1844/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
