ICCJ. Decizia nr. 1854/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1854/2007
Dosar nr. 4713/36/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul V.N. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 5821 din 31 august 2006 emisă de pârâtă, stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor prevăzute de acest act normativ.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, s-a născut la data de 15 iulie 1942 în perioada refugiului părinţilor săi care,au fost strămutaţi din Bulgaria în baza Tratatului de la Craiova.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 698/ CA din 29 octombrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 5821 din 31 august 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada ca părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România în anul 1940, el fiind născut în perioada de refugiu, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
Recurenta a susţinut în esenţă ca, intimatul nu era năsut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie între Bulgaria şi România, pentru a se susţine că a avut alt domiciliu şi a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.
A mai arătat că potrivit Tratatului semnat în 1940 la Craiova, între România şi Bulgaria „părţile contractante sunt de acord pentru a proceda într-un termen de 3 luni la un schimb obligatoriu de populaţii (bulgari şi români).
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege, fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).
Prin Normele de aplicare a Ordonanţei aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidenţiază cu claritate că reclamantul s-a născut în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea, deci pe teritoriul României, la data de 15 iulie 1942 după ce părinţii acestuia au fost obligaţi să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit persecuţiile respective în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi din motive etnice şi au suportat astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
În cauză, este de necontestat că reclamantul care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suportat familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Pe de altă parte, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor al persoanei strămutate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din OG nr. 105/1999, a fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate şi copilul născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare şi astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privinţă.
Rezultă aşadar, că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinţei nr. 698 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1853/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1887/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
