ICCJ. Decizia nr. 1890/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1890/2007
Dosar nr. 836/1/2007
Şedinţa publică din 30 martie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâţii M.F.P. – D.G.S.C. şi D.R.V.G., solicitând anularea deciziei nr. 260 din 13 august 2003 şi a procesului-verbal de control din 18 iunie 2003, modificarea cuantumului drepturilor vamale de import de la 15.600.159.080 lei la valoarea de 1.703.296.793 lei, exonerând societatea de plata diferenţei de 13.896.862.337 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, pentru calcularea datoriei vamale organele de control au avut în vedere o listă sumară a echipamentelor sustrase şi nu calculul detaliat al valorilor bunurilor sustrase în raport de procesele-verbale încheiate de comisia de inventariere numită de conducerea societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 17 februarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1348/2003, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea reclamantei, a anulat actele administrative atacate, a constatat că datoria vamală a reclamantei a fost de 1.590.240.026 lei, sumă ce a fost achitată, a obligat pârâţii să restituie reclamantei suma de 1.793.359.973 lei încasată necuvenit, a obligat pârâţii la 223.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Prin Decizia nr. 463 din 9 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 25305/1/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de D.R.V.G. în numele şi pentru A.N.V. şi de M.F.P. – A.N.A.F. prin D.G.F.P. Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 35/2004, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut că litigiul a fost judecat fără citarea A.N.V., fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 82/2006 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Curtea a reţinut că, având calitate de titular al depozitului cu caracter temporar, reclamantei i-au fost calculate drepturile vamale aferente mărfurilor sanitare de sub supraveghere vamală, conform art. 144 din Legea nr. 141/1997, art. 76, 78 C. vam. şi art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al G.A.T.T.
Curtea a înlăturat apărarea reclamantei în sensul că suma de 1.244.633 euro nu trebuie avută în vedere întrucât se referă la o listă cu utilaje şi echipamente care compun un întreg, iar sustragerile au vizat doar părţi ale acestor echipamente şi utilaje.
A fost înlăturată şi argumentaţia experţilor desemnaţi care opinează că valoarea bunurilor sustrase poate fi determinată pe baza greutăţilor, prin diferenţa de cantitatea totală a mărfurilor importate ce formau instalaţia de fabricare a plăcilor din aşchii de lemn.
S-a considerat că reclamanta nu poate reveni asupra valorii componentelor sustrase cu motivarea că instalaţia în întregul ei, este second hand.
Din actele dosarului a rezultat că valoarea iniţială a instalaţiei stabilită prin contractul de leasing este de 12.000.000 euro şi ea a fost modificată succesiv prin trei acte adiţionale, ajungându-se la valoarea de 65.397.486 euro.
S-a mai reţinut că, prin Decizia penală nr. 146/R/2004 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu s-a putut determina în urma cercetărilor efectuate cu certitudine cantitatea de bunuri sustrase din lipsa evidenţei bunurilor depozitate pe platformă, de aceasta făcându-se vinovată reclamanta.
Expertiza efectuată în cauza penală a evidenţiat că reclamanta se află în proces comercial cu serviciile vamale şi financiare fiind interesată în stabilirea unui prejudiciu mai mare, în scopul obţinerii unor reduceri de taxe vamale şi obligaţii financiare.
Curtea a concluzionat în sensul că reclamanta nu a dat dovadă de bună-credinţă în prezenta cauză şi în dosarul penal, iar expertiza contabilă nu a oferit argumente lămuritoare şi pertinente, fiind în contradicţie cu cele stabilite prin expertiza efectuată în cauza penală.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că:
1. Determinarea valorii bunurilor sustrase din punct de vedere vamal Normele de drept aplicabile sunt cele prevăzute de art. 66 alin. (2), 76, 143, 50, 51, 53, 55, 148 şi 149 C. vam., art. 155 alin. (2), 152 alin. (1) lit. e), 253, 45, 39 şi 46 din Regulament.
În opinia recurentei, echipa de control vamal deşi avea elementele de taxare pentru a determina datoria vamală (declaraţii sumare, factură proforma), a preferat să preia conţinutul adresei din 16 iunie 2003.
Nu există nicăieri în Codul vamal şi Regulamentul de aplicare a acestuia vreo dispoziţie care să permită stabilirea datoriei vamale numai pe baza unei simple adrese emise de către declarantul vamal.
2. Elemente de cuantificare a datoriei vamale.
Pentru determinarea elementelor de taxare trebuie aflată valoarea bunurilor sustrase, unde sunt localizate şi dacă aparţin regimului vamal aprobat; stabilirea valorii acestora conform documentelor vamale; aplicarea formulelor pentru stabilirea datoriei vamale.
Aceste sustrageri sunt constatate prin procesul verbal de inventar, calculul valorii bunurilor sustrase obţinându-se scăzând din greutatea iniţială a coletului menţionată pe factură greutatea efectiv găsită după sustragerea bunului, iar diferenţa obţinută s-a înmulţit cu valoarea în euro, aflându-se astfel valoarea pe kilogram a coletului.
Expertiza contabilă efectuată în dosar a concluzionat în sensul celor arătate de către recurenta - reclamantă, constatările expertizei nefiind contestate.
Expertiza efectuată în cauza penală a vizat determinarea unui prejudiciu penal, iar aria sustragerilor a fost făcută şi de alţi autori rămaşi neidentificaţi şi vizează o perioada mult mai mare, aprilie 2002 – aprilie 2003.
Expertul asistent B.C. nu a fost directorul economic al societăţii.
Intimata - pârâtă D.R.V.G., în nume propriu şi în numele şi pentru intimata-pârâtă A.N.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatele-pârâte consideră că prevederile legale invocate de către recurentă au fost respectate întocmai, iar autoritatea vamală nu a stabilit valoarea în vamă şi cuantumul drepturilor de import pe baza valorii indicate prin adresa din 16 iunie 2003, ci pe baza elementelor prevăzute de lege.
Intimatele au mai arătat că, stabilirea valorii bunurilor sustrase, doar pe baza diferenţei de greutate între întreaga instalaţie şi părţile componente sustrase este lipsită de temei, deoarece instalaţia de fabricare a plăcilor din lemn este constituită din echipamente şi utilaje diferite, având greutăţi şi valori diferite.
Bunurile sustrase reprezintă componente electrice şi electronice de înaltă tehnologie ce au greutate redusă şi valoare mare, astfel încât nu se poate stabili valoarea acestora pe baza greutăţii lor în raport de greutatea totală a ansamblului.
S-a mai arătat că, împotriva concluziilor expertizei s-au formulat obiecţiuni, criticându-se modul de calcul şi nejustificarea excluderii din calcul a cantităţii de 5.372 kg subansamble sustrase de sub supraveghere.
Se concluzionează în sensul că, în dosarul penal, deşi iniţial recurenta s-a constituit parte civilă cu suma de 1.244.633 euro, declarată ca sumă minimă provizorie, ulterior s-a constituit parte civilă doar pentru suma de 135.894, 73 euro, probabil în scopul reducerii datoriei vamale.
Prin Decizia nr. 4672 din 20 decembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC P. SA.
În motivarea deciziei se arată că, în speţă, cuantumul drepturilor vamale de import se stabileşte potrivit art. 148 alin. (1) şi (2) C. vam., pe baza elementelor de taxare conform art. 155 alin. (2) din regulamentul de aplicare a Codului Vamal, în acest sens fiind şi adresa din 16 iunie 2003.
La stabilirea valorii în vamă şi a cuantumului drepturilor de import datorate au fost avute în vedere datele prezentate de recurentă, înscrisurile care fac dovada valorii de tranzacţie şi a valorii cheltuielilor de parcurs extern.
Stabilirea valorii bunurilor sustrase nu poate fi făcută decât pe baza înscrisurilor prevăzute de art. 148 C. vam. şi nu în funcţie de greutate întregii instalaţii.
Concluziile raportului de expertiză au fost contestate de intimaţi, chiar sub aspectul modului de stabilire a valorilor bunurilor sustrase.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie în anulare de către contestatoarea reclamantă SC P. SA Brăila.
În contestaţia în anulare se arată că la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 82 din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Galaţi s-a omis să se analizeze trei motive de recurs: nepronunţarea cu privire la dispoziţiile art. 66 alin. (2) şi art. 76 C. vam. şi a Acordului privind aplicarea art. VII al G.A.T.T.
În motivele de recurs, contestatoarea arată că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 66 alin. (2) şi art. 76 C. vam. şi a Acordului privind aplicarea art. VII al G.A.T.T., respectiv că pentru determinarea valorii în vamă sunt aplicabile dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. vam. şi ale art. 76 C. vam.
S-a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs prin care contestatoarea a identificat elementele de taxare pentru stabilirea valorii în vamă a bunurilor şi nici cu privire la motivul de recurs ce viza considerentele hotărârii de fond care cuprindeau motive străine de natura cauzei.
D.R.V.G., în nume propriu şi pentru A.N.V. a formulat întâmpinare şi a invocat mai întâi, excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.
S-a reţinut că Decizia civilă nr. 4672/2006 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 decembrie 2006, iar contestaţia în anulare a fost întocmită şi înregistrată sub nr. 214 din 26 ianuarie 2007, fiind depăşit cu mult termenul de 15 zile prevăzute de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.
S-a solicitat în subsidiar, respingerea contestaţiei ca inadmisibilă pentru că instanţa de recurs a analizat susţinerile formulate de către recurentă în motivele de recurs.
D.G.F.P. Brăila, în nume propriu şi în reprezentarea M.F.P. – A.N.A.F., a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Referitor la excepţia tardivităţii aceasta este nefondată pentru că potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi formulată în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speţă, nu s-a făcut dovada când contestatoarea a luat la cunoştinţă de soluţia pronunţată astfel că nu se poate stabili că termenul de 15 zile nu a fost respectat, dar oricum este formulată în termenul de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii aceasta va fi respinsă pentru că aceasta vizează, de fapt fondul contestaţiei în anulare considerându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dar verificarea îndeplinirii nu se poate face decât analizând fondul cererii al contestaţiei în anulare.
În legătură cu contestaţia în anulare formulată, aceasta va fi respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar unul din motivele pentru care se poate formula este acela că instanţa de recurs, respingând sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.
Analizând Decizia atacată se constată că au fost analizate toate motivele de recurs invocate de către recurenta – contestatoare.
Pentru că textul amintit face referire la „motivele de casare sau modificare", se poate spune că nu priveşte argumentele părţilor, care pot să fie ample dar să fie subsumate motivelor.
Prin urmare, instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate, chiar dacă nu a răspuns tuturor argumentelor invocate în cererea de recurs, grupând argumentele pentru a răspunde la un motiv de recurs printr-un considerent comun.
Apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va fi respinsă contestaţia în anulare ca nefondată pentru că nu au existat motive de recurs care să nu fi fost analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate.
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC P. SA Brăila, împotriva deciziei nr. 4672 din 20 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1887/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1899/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
