ICCJ. Decizia nr. 1884/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1884/2007

Dosar nr. 400/64/2006

Şedinţa publică din 30 martie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4648 din 24 august 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii 189/2000 a reclamantului.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada 1940 - 1945 familia sa s-a refugiat din localitatea Breţcu, jud. Covasna, în localitatea Braşov, datorită persecuţiilor la care au fost supuşi de către autorităţile maghiare. A mai arătat că s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, la data de 14 iunie 1943, în Braşov, părinţii şi fraţii săi beneficiind de drepturile prevăzute de legea 189/2000.

Prin sentinţa nr. 215/ F/ CA din 20 noiembrie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.V., a dispus anularea Hotărârii nr. 4648 din 24. 08.2006 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii 189/2000 pentru perioada 14 iunie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de această lege începând cu data de 1 septembrie 2006.

Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că din probele administrate în cauză reclamantul a dovedit calitatea de refugiat de la data naşterii sale, având în vedere că familia acestuia a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor exercitate de autorităţile maghiare.

A mai reţinut prima Instanţă că de la data naşterii copilul a avut acelaşi domiciliu cu acela al părinţilor şi a trăit în condiţii materiale şi morale identice cu ale părinţilor, suportând aceleaşi consecinţe vătămătoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.B. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul dispoziţiilor art. 304 punctul 9 şi ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă susţine în esenţă că reclamantul fiind născut după refugiul părinţilor săi nu a fost supus nici unui act de persecuţie pe motive etnice în sensul prevăzut de art. 2 din HG nr. 127/2002. În acest sens arată că de situaţia de refugiat se pot bucura cel mult persoanele care s-au născut la un interval de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada refugiului în acord cu dispoziţiile art. 654 C. civ.

Recursul este nefondat.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 14 iunie 1943, în localitatea Braşov judeţul Braşov, după ce, în anul 1940 - în urma Dictatului de la Viena - părinţii săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în jud. Covasna, aflat sub regimul hortist.

Fiind născut în perioada refugiului părinţilor săi, intimatul - reclamant a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat Instanţa de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Este de reţinut şi aspectul că pârâta a recunoscut, prin hotărâri anterioare calitatea de beneficiari ai Legii 189/2000 părinţilor şi fraţilor reclamantului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinţei civile nr. 215/ F/ CA din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1884/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs