ICCJ. Decizia nr. 2079/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2079/2007
Dosar nr. 1326/1/2007
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 noiembrie 2004 reclamanta E.E.L. şi P.E.L. din Târgu - Mureş au formulat acţiune, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România solicitând ca Instanţa să oblige pârâta la emiterea deciziei motivate, conform Legii nr. 501/2002, de restituire în natură în favoarea reclamantei P.E.L. Târgu - Mureş a apartamentelor nr. 1 şi nr. 2, precum şi terenul rămas liber de construcţii, situate în Târgu - Mureş, înscris în C.F din Târgu – Mureş.
În motivele acţiunii se arată că reclamantele au solicitat pârâtei, prin cererea din 10 februarie 2003, restituirea în natură a imobilului mai sus - descris potrivit OUG nr. 94/2000 şi Legii nr. 501/2002 pârâta a transmis reclamantelor o adresă la data de 25 martie 2003, după care acestea nu au primit nici un răspuns, deşi, indică reclamantele, conform Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000, Comisia specială de retrocedare trebuia să dispună în termen de 60 de zile prin decizie motivată asupra cererii solicitantului de la data depunerii documentelor doveditoare.
Reclamantele au depus adresa din 25 martie 2003 emisă de pârâtă prin care se solicita reclamantei E.E.L. să depună mai multe acte pentru completarea dosarului, răspunsul la această adresă, din data de 06 octombrie 2003, formulat de reclamanta P.E.L. Târgu-Mureş prin care se confirmă depunerea actelor solicitate, cerere adresată pârâtei pentru emiterea dispoziţiei motivate cu privire la retrocedarea imobilului în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul din primul ciclu procesual, pârâta invocă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, arătând că plenitudinea de competenţă în soluţionarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu, cu titlu sau fără titlu. În continuare pârâta arată că a obţinut mai multe acte privind modalitatea de dobândire a imobilului de către stat şi că mai este necesar completarea dosarului, potrivit pct. 11 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 501/2002, cum ar fi înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, dar şi acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, având în vedere că obiectul actelor normative incidente au ca scop retrocedarea doar a imobilelor preluate abuziv. Pârâta arată, totodată că termenul de 60 de zile trebuie socotit fie de la data depuneri cererii de retrocedare însoţită de înscrisurile necesare, fie de la data completării dosarului cu înscrisurile necesare (situaţia din prezenta cauză). Or, pârâta arată că termenul de soluţionare a cererii expiră la 12 decembrie în raport cu actele depuse în completare la dosar de reclamante, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16 noiembrie, deci anterior expirării termenului de 60 de zile.
Prin sentinţa nr. 24/ 24 a Tribunalului Mureş a fost respinsă cererea în contencios administrativ motivându-se că în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat Instanţei obligarea pârâtei nu numai la emiterea actului administrativ, ci şi a conţinutului acestuia, cererea urmează a fi respinsă.
Prin Decizia nr. 3332 din 27 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în Dosarul nr. 824/2005, a fost admis recursul reclamantelor, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe. Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa supremă a reţinut că obiectul pricinii îl constituie obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a emite o decizie motivata cu privire la retrocedare în natură a apartamentelor nr. 1 şi nr. 2, precum şi a terenului neafectat de construcţii situat în Târgu - Mureş, obligaţie stabilită, de altfel, prin art. 2 alin. (5) din Legea nr. 501/2002 în termenul prevăzut de art. 2 pct. 1 şi pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1164/2002. Astfel, prin Decizia mai sus - menţionată se statuează că Instanţa de Fond va analiza susţinerile reclamantelor asupra refuzului pârâtei de a emite Decizia motivată în temeiul normelor precizate, urmând a aprecia în ce măsură este vorba a de un refuz nejustificat în accepţiunea dată prin art. 1 din Legea nr. 29/1990.
În rejudecare, pârâta a depus la dosar, la data de 2 noiembrie 2005, note de şedinţă prin care arată că imobilul înscris în C.F. din Târgu – Mureş, a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la alt proprietar, persoană fizică, iar imobilele înscrise, din aceiaşi C.F. au făcut obiectul unui schimb de imobile cu un alt imobil înscris în C.F. din Târgu - Mureş, schimb faţă de care Prezbiteriul B.E.L. Târgu - Mureş s-a pronunţat în unanimitate de acord. De altfel, la dosar pârâta a depus şi actele ce au conturat acest punct de vedere, şi anume copie C.F., copie a C.F. prin care se atestă, că în anul 1924 imobilul a fost vândut de reclamanta P.E.L. unei persoane fizice în anul 1923, copie a C.F. prin care se indică că s-a efectuat schimbul cu reclamanta P.E.L. a imobilului, imobil ce a fost transcris în altă C.F., reclamanta primind astfel un alt imobil, procesul - verbal din 25 mai 1960 al Prezbiteriului B.E.L. Târgu-Mureş prin care, în unanimitate, acesta a fost de acord cu schimbul propus de statul român, Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 270 din 19 iulie 1960 prin care s-a aprobat schimbul de imobile între B.E.L. Târgu - Mureş privind imobilele din C.F.
De asemenea, la data de 02 decembrie 2005 pârâta, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a comunicat Instanţei Decizia cu nr. 622 din 28 noiembrie 2005 prin care s-a pronunţat asupra cererii de retrocedare depuse de P.E.L. Târgu - Mureş prin E.E.L. Cluj în sensul respingerii acesteia, motivându-se că în fapt este vorba de un schimb de imobile, astfel că în cauză urmează a se aplica normele de drept comun, respectiv cele din C. civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 94/2000 republicată, nefiind vorba de o preluare abuzivă.
În raport cu Decizia prin care s-a pronunţat asupra cererii de retrocedare, formulată iniţial de reclamante, reclamantele au înţeles să formuleze precizare de acţiune în sensul că înţeleg ca acţiunea introductivă de Instanţă să fie luată ca o contestaţie împotriva Deciziei 622 din 28 noiembrie 2005 a pârâtei, de respingere a cererii de retrocedare şi pe cale de consecinţă, prin admiterea contestaţiei a solicitat Instanţei să oblige pârâta la restituirea apartamentelor nr. 1 şi nr. 2, precum şi a terenului liber de construcţii situate în Târgu - Mureş, înscris în C.F. din Târgu – Mureş.
La termenul din 13 ianuarie 2006, după ce a comunicat precizarea de acţiune pârâtei, care a solicitat respingerea acţiunii astfel cum a fost precizată reluând practic argumentele precizate şi în notele de şedinţă mai sus arătate, Instanţa a considerat prezenta acţiune ca fiind o contestaţie formulată în termen şi în acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (6) din OUG nr. 94/2000, astfel cum a fost modificată succesiv prin Legea nr. 501/2002 şi Legea nr. 247/2005 Titlul II, pct. 8. De altfel, la dosar s-a depus şi confirmarea de primire de către reclamante a deciziei, pentru data de 12 decembrie 2005, astfel că, odată în plus, se confirmă că reclamantele sunt în termenul de 30 de zile prevăzut de aceste acte normative pentru a formula direct la Instanţă contestaţia împotriva deciziei de respingere, fapt pe care l-a şi făcut direct în fata Instanţei, astfel că ar fi inutil să li se ceară reclamantelor, printr-o ipotetică, respingerea prezentei acţiuni ca inadmisibilă, să mai parcurgă o fază procesuală prin formularea altei acţiuni în justiţie la care are, de altfel, dreptul.
Pentru termenul din 05 mai 2006 au formulat cerere de intervenţie accesorie numiţii H.F.N. şi H.A. solicitând respingerea cererii reclamantelor, cerere ce a fost încuviinţată în principiu la termenul din 09 iunie 2006.
În cauză reclamantele au solicitat şi s-a dispus efectuarea unei expertize în construcţii şi a unei expertize topografice.
Din expertiza topografică rezultă în mod clar că apartamentele cu nr. 1 şi nr. 2 înscrise în C.F., cu o suprafaţă de 202 mp şi situate într-o casă cu parter, cu intrarea comună cu locatarii de la nr. 3 din aceiaşi stradă, a fost înstrăinată de reclamanta P.E.L. Târgu - Mureş în anul 1922 lui B.L. şi R.G. Acest imobil a fost transcris ulterior în C.F. din Târgu - Mureş, carte funciară dispărută însă din evidenţele O.C.P.I Mureş.
Din aceiaşi expertiză topografică rezultă că terenul corespunzător imobilului înscris în C.F. are o suprafaţă de 457 mp şi pe care este amplasat parţial blocul de locuinţe cu parter şi patru nivele cu magazine la parter, parţial un chioşc pentru vânzarea ziarelor şi chioşcul F.F.L., care mai are şi o curte mică la capătul drumului de acces la apartamente şi garaje din spatele blocului, iar restul este piaţă pietonală, recent amenajată.
Prin sentinţa nr. 150 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Târgu – Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia reclamantelor E.E.L. şi P.E.L. Târgu - Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile şi cu intervenienţii accesorii H.F.N. şi H.A., formulată împotriva Deciziei nr. 622 din 28 noiembrie 2005 emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel Instanţa a reţinut că acţiunea reclamantelor, astfel cum a fost ea precizată pentru termenul din 05 decembrie 2005, contestatoarea are în vedere respingerea cererii de către pârâtă, formulată în temeiul OUG cu nr. 94/2000 republicată privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Apartamentele nr. 1 şi nr. 2 nu pot face obiectul OUG nr. 94/2000 republicată pentru motivul că nu au aparţinut reclamantelor. Aşa cum rezultă din actele de la dosar, în anul 1923 imobilul a fost înstrăinat de reclamante către numiţii B.L. şi R.G., conform încheierii Preşedintelui Instanţei cu nr. 2365 din 16 iulie 1923. Or, expertiza topografică a identificat că apartamentele cu nr. 1 şi nr. 2 în suprafaţă de 202 mp corespund înscrierii, imobil ce a fost vândut de reclamantă în anul 1923.
Acest imobil nu îndeplineşte una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 republicată, şi anume de a fi aparţinut reclamantelor, în fapt, prin înstrăinarea lor în anul 1923, acestea nu mai aparţineau reclamantelor, ci unor persoane fizice, faţă de care statul român, a naţionalizat acest imobil prin Decretul nr. 92/1950, aşa cum rezultă şi din adresa din 26 noiembrie 2003 a Primarului municipiul Târgu – Mureş, imobil care a şi făcut obiectul despăgubirilor potrivit Legii nr. 112/1995.
Astfel că rămâne în discuţie restul de suprafaţă revendicată, respectiv 457 mp corespunzătoare imobilului înscris în C.F., pe care, însă, aşa cum a evidenţiat expertiza în construcţii, statul român a edificat în parte alte construcţii, iar restul de suprafaţă reprezintă suprafaţă pietonală recent amenajată.
În raport cu acest imobil, este de reţinut că reclamanta P.E.L. Târgu - Mureş, conform şedinţei Prezbiteriului din 25 mai 1960, consemnat prin procesul - verbal, a fost de acord cu schimbul de imobile ce urma să se facă cu statul român, şi anume cu un alt imobil, de suprafaţă apropiată celui deţinut de reclamanta la acea data.
Reclamantele tind să dovedească că schimbul a avut un caracter abuziv, alegaţie care, însă, nu este susţinută de nici o probă de la dosar.
Astfel, Prezbiteriul a fost de acord în unanimitate cu schimbul propus de Sfatul Popular al oraşului Târgu - Mureş, fapt juridic consemnat prin actele juridice ulterioare, inclusiv înscrierea corespunzătoare în C.F. din Târgu - Mureş, schimb care a şi fost efectuat. Mai mult, Sfatul Popular al oraşului Târgu - Mureş a şi amenajat acest ultim imobil pentru a servi drept lăcaş de cult reclamantei.
Or, prin schimbul efectuat nu se poate susţine că statul român a preluat în mod abuziv imobilul corespunzător C.F. Cu atât mai mult cu cât expertiza în construcţii demonstrează că valoarea de piaţă a celor două imobile, ţinând cont că suprafaţa de 202 mp nu pot face obiectul retrocedării, este aproximativ egală. Astfel, valoarea de piaţă a imobilelor faţă de care s-a cerut retrocedarea a fost stabilită la 583.248 lei din care trebuie scăzută suma de 146.872 lei corespunzătoare apartamentelor nr. 1 şi nr. 2 şi care nu pot face obiectul retrocedării conform OUG nr. 94/2000 republicată din moment ce reclamantele nu sunt proprietarele imobilului din C.F., rezultând astfel suma de 436 .376 lei, iar suma calculată de expertul în construcţii drept valoare de piaţă pentru imobilul preluat ca urmare a schimbului de către reclamante, este de 455.825 Iei. Dimpotrivă, rezultă că valoarea imobilului preluat de reclamante este mai mare decât cea dată în schimb Sfatului Popular al oraşului Târgu - Mureş. Şi în ce priveşte suprafaţa terenurilor, astfel cum a fost calculată şi necontestată de părţi, se constată că este mai mare cea privind imobilul primit, 481,80 mp, faţă de imobilul cedat la schimb a cărui suprafaţa este de 457 mp. Astfel că nici din acest punct de vedere reclamantele nu pot afirma că schimbul s-a efectuat „în mod abuziv".
În mare parte din imobilul înscris în C.F., după cum l-a identificat expertiza în construcţii, îl forma un lăcaş de cult, respectiv B.E.
Retrocedarea lăcaşelor de cult nu face obiectul OUG nr. 94/2000 republicată, fiind excluse în mod expres de alin. (1) la art. 1 al acestui act normativ, alin. (2) al aceluiaşi act prevăzând că o astfel de retrocedare va face obiectul unui alt act normativ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs E.E.L. şi P.E.L. Târgu – Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, recurentele au susţinut că Instanţa a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 în sensul că prezenta cauză nu intră sub incidenţa acestui act normativ întrucât este vorba de un lăcaş de cult şi că, în fapt au solicitat restituirea în natură a spaţiului rămas nedemolat şi nevândut din parohie(respectiv apartamentul nr. 1 şi nr. 2) şi o parte mică din terenul neocupat de construcţii.
Totodată, arată recurentele, nu solicită restituirea unui lăcaş de cult, întrucât sala de rugăciune împreună cu sala de studii şi de şedinţe au fost demolate în anul 1960 în locul lor fiind ridicat un bloc de locuinţe şi spaţii comerciale cu 4 etaje şi că, au transformat clădirea primită în schimb în sală de rugăciune.
Cu privire la schimbul de locuinţă liber consimţit, recurentele motivează că valoarea construcţiilor din centrul oraşului (zona rezidenţială) şi al terenului în suprafaţă de 456 mp. este de 862.881 RON, pe când valoarea imobilului primit în schimb este de 610.248 RON.
Analizând motivele de recurs, probele administrate în cauză soluţia Instanţei de Fond şi în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Obiectul acţiunii introductive de Instanţă l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei motivate cu privire la retrocedarea în natură a apartamentelor nr. 1 şi nr. 2, a terenului neafectat de construcţii situat în Târgu - Mureş, ori prin precizarea de acţiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din data de 05 decembrie 2005, s-au modificat atât temeiurile de drept cât şi cele de fapt ale acţiunii, constituind o contestaţie împotriva deciziei de respingere a notificării emisă de Comisia specială de retrocedare, contestaţia prevăzută la art. 2 alin. (6) din OUG nr. 94/2000 având o reglementare proprie, cu termen de exercitare şi proceduri speciale.
Chiar recurentele precizează în motivele de recurs că sala de rugăciune împreună cu sala de studii şi de şedinţe au fost demolate în anul 1960 în locul lor fiind ridicat un bloc de locuinţe şi spaţii comerciale cu 4 etaje şi că, au transformat clădirea primită în schimb în sală de rugăciune.
Pe de altă parte în schimbul imobilului cedat B.E.L. a primit în proprietate potrivit înţelegerii părţilor, un alt imobil, prin urmare imobilul nu a intrat în proprietatea statului în mod abuziv ci a fost dobândit de stat în temeiul unui contract care a reprezentat rezultatul acordului de voinţă al părţilor.
Atâta vreme cât recurentele - reclamantele nu au făcut dovada caracterului abuziv, sau al schimbului forţat potrivit susţinerilor acestora, pe calea unei acţiuni de drept comun exercitată în termenul şi condiţiile puse la dispoziţie de art. 3 din Legea nr. 247/2005, titlul de proprietate al statului nefiind desfiinţat nu se poate cerceta caracterul abuziv al preluării ori nevaliditatea titlului statului, neexistând exercitarea pe cale dreptului comun a acţiunii în anularea titlului în baza de proprietate dobândit în urma schimbului de către fiecare parte a contractului de schimb.
Diferenţele de valoare ale imobilelor care au făcut obiectul schimbului liber consimţit, sunt irelevante în raport de stabilirea caracterului abuziv al schimbului, valoarea celor două imobile care au format obiectul contractului de schimb este valoarea acestora de la data efectuării schimbului şi nu valoarea de circulaţie calculată în contextul şi după criteriile economiei de piaţă din România la data judecării cauzei.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod temeinic şi legal a reţinut Instanţa de Fond că imobilul revendicat face parte din categoria imobilelor care au avut anterior schimbului destinaţia de lăcaş de cult şi nu un imobil care a aparţinut cultelor religioase susceptibil de a fi încadrat în categoria imobilelor al căror regim juridic este reglementat de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Curtea constată că intimaţii - intervenienţi au dovedit acordarea cheltuielilor de judecată motiv pentru care va obliga pe recurente la plata sumei de 100 lei către intimaţi.
PENTRUI ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.E.L. şi P.E.L. Târgu – Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 150 din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu – Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele la 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii - intervenienţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2050/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2084/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
