ICCJ. Decizia nr. 2050/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2050/2007
Dosar nr. 6590/2/2006
Şedinţa publica de la 18 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 iunie 2006, SC S. SRL Bucureşti a solicitat anularea adresei din 19 aprilie 2006 emisă de pârâta C.N.A.D.N. din România, repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul redeschiderii accesului prevăzut în autorizaţia din 5 aprilie 2006 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractelor încheiate cu mai multe firme a dezvoltat C.C.B. şi până la construirea pasajului suspendat, accesul temporar a fost autorizat de pârâtă prin montarea unei instalaţii de semaforizare. Reclamanta a susţinut că în mod nelegal pârâta a dispus prin adresa din 19 aprilie 2006 să fie desfiinţată autorizaţia de semaforizare, vătămând drepturile sale, pentru că nu poate să predea la termen centrul comercial, cu toate facilităţile, inclusiv soluţia de acces.
Pârâta a depus întâmpinare şi a invocat excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii şi necompetenţa materială a Instanţei de contencios administrativ, motivând că este organizată şi funcţionează sub forma juridică a societăţii comerciale pe acţiuni cu capital de stat şi actele sale nu sunt acte administrative, fiind supuse controlului judecătoresc la judecătorie, ca Instanţă de drept comun. Pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, arătând că adresa contestată a fost întocmită pentru o altă societate comercială şi nu pentru reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2395 din 17 octombrie 2006, prin care a respins excepţiile invocate de pârâtă, a admis acţiunea, a anulat adresa din 19 aprilie 2006 şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin repunerea în vigoare a autorizaţiei din 5 aprilie 2006.
Instanţa de Fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând că actul atacat reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004, întrucât a fost emis de pârâtă ca persoană juridică română de interes strategic naţional, care desfăşoară activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor.
Considerând că prin aceste atribuţii pârâta este asimilată autorităţilor publice centrale, Instanţa de Fond a constatat că este competentă să soluţioneze cauza în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă cu motivarea că reclamanta are un interes legitim pentru atacarea actului adresat unei alte persoane, pentru că beneficia şi de efectele autorizaţiei eliberate acesteia.
Pe fondul cauzei, Instanţa de Fond a avut în vedere că măsura dispusă prin adresa din 19 aprilie 2006 nu a fost justificată de pârâtă prin lucrările de fluidizare a traficului pe DN 1, pentru că nu s-a întocmit nici o documentaţie şi nu s-a procedat la consultarea populaţiei, prin realizarea unui studiu pe principii ştiinţifice.
S-a reţinut că pârâta nu a depus dovezi cu privire la operaţiile de monitorizare a traficului înainte şi după momentul instalării semaforului, care să justifice revocarea autorizaţiei din 5 aprilie 2006 pentru valorile de trafic înregistrate şi pentru întreruperile circulaţiei determinate de ciclurile semaforului care facilitează ieşirea spre Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N. din România, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ. şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recurenta a criticat soluţia de respingere a excepţiilor privind inadmisibilitatea acţiunii, necompetenţa materială şi lipsa calităţii procesuale active, motivând că Instanţa de Fond a respins neîntemeiat susţinerile sale şi nu a avut în vedere dispoziţiile legale invocate.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că Instanţa de Fond s-a subrogat în drepturile administratorului drumurilor naţionale şi a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât a analizat şi autorizaţia din 5 aprilie 2006, chiar dacă aceasta nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată. De asemenea, s-a arătat că nu au fost avute în vedere studiile de circulaţie realizate, din care rezultă că orice acces de relaţie de stânga în DN 1, pe sectorul cuprins între Aeroportul Băneasa şi Aleea Privighetorilor îngreuna circulaţia pe DN 1, având consecinţe negative deosebite atât asupra siguranţei circulaţiei, cât şi asupra termenului de finalizare a lucrărilor de modernizare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanţa de Fond a respins întemeiat excepţiile privind necompetenţa materială şi inadmisibilitatea acţiunii, având în vedere că actul juridic dedus judecăţii este un act administrativ cu caracter individual emis în vederea executării ori a organizării executării legii de către o persoană juridică de interes strategic naţional, care desfăşoară activităţi de interes public naţional, în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor.
Celelalte critici formulate în recurs sunt întemeiate şi urmează a fi casată hotărârea Instanţei de Fond, constatându-se că a fost greşit admisă acţiunea, fiind respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Actul administrativ contestat în cauză a fost întocmit pentru SC B.D. SRL, titulara autorizaţiei din 5 aprilie 2006 pentru amplasare şi/ sau execuţie de lucrări în zona drumurilor naţionale.
Intimata - reclamantă nu este beneficiara acestui act şi nici nu a dovedit dreptul recunoscut de lege sau interesul legitim care i-a fost vătămat prin efectele juridice ale actului respectiv, cu atât mai mult cu cât legalitatea acestuia nu a fost contestată de titularul raportului juridic stabilit cu recurenta.
În consecinţă, Instanţa de Fond a constatat greşit că intimata - reclamantă are legitimare procesuală activă şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru contestarea în justiţie a actului administrativ emis de recurenta - pârâtă.
De asemenea, Instanţa de Fond a apreciat greşit că actul dedus judecăţii este nelegal, dat fiind că nu s-a dovedit încălcarea de către recurentă a unor prevederi legale. Instanţa de Fond nu a motivat în drept soluţia de anulare a actului administrativ şi hotărârea a fost pronunţată numai pe baza situaţiei de fapt expusă în acţiune, fără a fi fost argumentată prin prevederile legale incidente fondului litigiului.
Considerentele Instanţei de Fond privind OG nr. 43/1997 se referă numai la autorizaţia din 5 aprilie 2006 şi nu la actul contestat de intimata - reclamantă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A.D.N. din România împotriva sentinţei civile nr. 2395 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de SC S. SRL Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2038/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2079/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
