ICCJ. Decizia nr. 1895/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1895/2007
Dosar nr. 34841/2/2007
Şedinţa publică din 30 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 1 noiembrie 2005, reclamanta F.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea HG nr. 917/2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 783 din 29 august 2005.
La data de 16 noiembrie 2005 C.N.S.C.A., din care face parte şi reclamanta, a formulat cerere de intervenţie în interesul acesteia, solicitând admiterea acţiunii, precum şi cerere de intervenţie în interes propriu, anularea HG nr. 917/2005.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi M.T.C.T. prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 831 din 6 aprilie 2006, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile de către intervenientă în interes propriu C.N.S.C.A. şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu a acesteia.
Totodată a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei precum şi celelalte cereri de intervenţie formulate în cauză.
Pentru a hotărî astfel Instanţa a reţinut sub aspectul excepţiilor invocate că reclamanta îndeplineşte condiţiile cerute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi faptul că intervenienta C.N.S.C.A., invocând în cauză un drept propriu în raport cu HG nr. 917/2005, este ţinută de obligaţia, prevăzută în art. 7 din Legea contenciosului administrativ, de a se adresa, iniţial, autorităţii emitente a actului contestat, pentru a cere revocarea acestuia.
Pe fondul cauzei, cu privire la anularea HG nr. 917/2005, pentru lipsa avizului consultativ prealabil al C.E.S., prevăzut de art. 7 din Legea nr. 109/1997, modificată prin Legea nr. 58/2003, Instanţa a apreciat că această împrejurare nu atrage nulitatea actului administrativ cu caracter normativ pe de o parte, dat fiind scopul acestui organism de a realiza dialogul social între Guvern, sindicate şi patronat şi caracterul consultativ al avizului său, iar pe de altă parte pentru că nu s-a făcut dovada unor vătămări salariale provocate de lipsa acestui aviz şi nici nu s-a iniţiat de către reclamantă şi intervenienta în interesul acesteia un conflict de interese în condiţiile Legii nr. 168/1999.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta F.M.L., cât şi intervenienta C.N.S.C.A.
Recurenta – reclamantă şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a legii.
În acest sens, recurenta – reclamantă a arătat că în motivarea în drept a sentinţei, Instanţa de Fond a reţinut un act normativ abrogat (Legea nr. 15/1991, abrogată prin Legea nr. 168/1999, încă din data de 1 ianuarie 2000) şi nu a avut în vedere că art. 7 din Legea nr. 109/1997, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 58/2003, impune obligaţia solicitării avizului consultativ al C.E.S. pentru actele normative şi programele şi strategiile naţionale sau sectoriale care privesc domeniile prevăzute în art. 5 din Legea nr. 109/1997.
Recurenta – reclamantă a mai arătat că susţinerile Instanţei de Fond, privind nedeclanşarea unui conflict de interese în condiţiile Legii nr. 168/1999, lipsa unei vătămări de natură salarială sau neafectarea climatului de pace socială, sunt total nefondate, dată fiind existenţa unei vătămări a dreptului de participare la elaborarea actului normativ şi încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
În opinia recurentei – reclamante, această concluzie a Instanţei contravine drepturilor recunoscute persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea unei cereri, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta C.N.S.C.A. a arătat că Instanţa de Fond i-a nesocotit dreptul fundamental de acces neîngrădit la justiţie şi a aplicat greşit prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care impun parcurgerea procedurii prealabile administrative numai pentru persoana care sesizează Instanţa de contencios administrativ prin acţiune principală.
A mai arătat, în acest sens, că intervenţia voluntară principală se grefează pe acţiunea reclamantului, iar intervenientul ia procedura din starea în care se află în momentul admiterii în principiu a intervenţiei, conform art. 53 C. proc. civ. Art. 50 din acelaşi cod prevede numai că intervenţia trebuie redactată în forma unei cereri de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 10 noiembrie 2006, intimatul – intervenient M.T.C.T. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că Instanţa de Fond a reţinut corect inexistenţa unei vătămări în drepturile recunoscute de lege ale reclamantei, în sensul Legii nr. 554/2004.
De asemenea, a arătat că HG nr. 917/2005 a fost emisă în concordanţă cu Rezoluţia Consiliului U.E. nr. 95/C 169/2001 privind dezvoltarea transportului feroviar şi a transportului combinat, care recomandă statelor membre să procedeze la dezvoltarea zonală a căilor ferate pentru asigurarea deplasării călătorilor în sau între anumite zone teritoriale. Adoptarea acestei hotărâri de guvern s-a făcut cu respectarea Legea nr. 109/1997, pentru că, în raport cu obiectul H. G. nr. 917/2005, avizul C.E.S. nu era obligatoriu.
Prin cererea depusă la dosar la data de 15 martie 2007, C.N.S.C.A., reprezentată de preşedinte, a arătat că îşi însuşeşte cererea de recurs semnată de vicepreşedintele organizaţiei sindicale.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate argumentele părţilor, Înalta Curte găseşte întemeiate recursurile, pentru considerentele şi în limitele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 109/1997, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 58/2003, în forma în vigoare la data adoptării HG nr. 817/2005, C.E.S. analizează situaţia economică şi socială a ţării şi face propuneri Guvernului şi Parlamentului, în condiţiile prevăzute de lege, privind:
a) restructurarea şi dezvoltarea economiei naţionale;
b) privatizarea, funcţionarea şi creşterea competitivităţii agenţilor economici;
c) relaţiile de muncă şi politica salarială;
d) protecţia socială şi ocrotirea sănătăţii;
e) învăţământul, cercetarea şi cultura;
f) politicile monetare, financiare, fiscale şi de venituri.
În temeiul art. 7 din aceeaşi lege, iniţiatorii proiectelor de acte normative şi de programe şi strategii naţionale sau sectoriale care privesc domeniile prevăzute la art. 5 au obligaţia de a solicita pentru acestea avizul consultativ al C.E.S., aviz care va însoţi obligatoriu proiectul de act normativ, de program sau de strategie până la adoptare.
Prin HG nr. 917/2005 au fost înfiinţate unele societăţi comerciale de transport feroviar regional de călători, prin divizarea parţială a SN T.F.C.C.F.R.C. S.A., fiind reglementate aspecte legate de regimul juridic şi obiectul de activitate al societăţilor rezultate din divizare, structura capitalului social, fundamentarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, componenţa personalului, drepturile şi obligaţiile acestuia.
Având un astfel de obiect de reglementare, HG 917/2005 se încadrează în categoriile de acte normative prevăzute de art. 5 lit. b) şi c) din Legea nr. 109/1997, astfel încât pentru adoptarea ei era obligatorie obţinerea avizului consultativ al C.E.S., conform art. 7 din aceeaşi lege.
Existenţa avizului consultativ este o condiţie procedurală anterioară emiterii unui act administrativ, a cărei neîndeplinire atrage nulitatea actului. Avizul consultativ se caracterizează prin aceea că autoritatea publică pentru care legea prevede competenţa de a emite un act administrativ este obligată să solicite avizul, dar are libertatea de a aprecia dacă se conformează sau nu conţinutului acestuia.
De asemenea, nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, potrivit cărora autoritatea emitentă a unui proiect de act normativ are obligaţia să publice un anunţ referitor la acest proiect pe site-ul propriu să îl facă accesibil publicului prin afişare la sediul propriu sau prin mass-media, să transmită proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus cereri pentru primirea unor astfel de informaţii, să le primească propunerile, sugestiile sau opiniile, să organizeze întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ.
Recomandarea Comisiei sau Consiliului U.E. nu poate fi invocată drept temei pentru ocolirea normelor naţionale de tehnică legislativă şi de elaborare a actelor normative. Ea exprimă numai o opinie a instituţiei comunitare, o invitaţie adresată statelor membre să adopte o regulă sau alta, fără caracter obligatoriu, producând efecte juridice indirecte care constau în orientarea comportamentului destinatarilor.
Înalta Curte constată, de asemenea, întemeiate criticile privind încălcarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că reclamanta este o organizaţie sindicală federativă, reunind organizaţii sindicale constituite în cadrul societăţilor de transport feroviar şi se încadrează în categoria persoanelor vătămate definite de art. 2 alin. (1) lit. a) teza ultimă din aceeaşi lege, organisme sociale care invocă vătămarea unui interes public, vizând ordinea de drept. Rolul unei organizaţii sindicale nu poate fi limitat la iniţierea conflictelor de interese sau la apărarea intereselor de natură salarială ale membrilor săi.
Legat de recursul intervenientei, Curtea constată că Instanţa de Fond a făcut aplicarea corectă a art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu privire la cererea de intervenţie principală, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului la acţiune. Prin intervenţia principală, terţul urmăreşte realizarea unui drept al său, intervenind într-un proces deja început, fără a fi exonerat de îndeplinirea condiţiilor specifice în raport cu natura litigiului, astfel încât excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a fost corect admisă pentru intervenţia principală.
Intervenţia accesorie are însă un scop limitat, cuprinzând numai apărări în sprijinul reclamantei, astfel încât nu este supusă rigorilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ.
Intervenienta face parte dintre confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, care potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 109/1997 au dreptul de a desemna o parte dintre membrii C.E.S., iar prin intervenţia accesorie tinde ca soluţia să fie favorabilă părţii pentru care a intervenit, în sensul împrejurărilor expuse în contextul analizei recursului reclamantei.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (1),(2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri şi se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea principală şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C.N.S.C.A.
În temeiul art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va fi anulată HG nr. 917/2005, urmând a fi respinsă, în consecinţă, cererea de intervenţie accesorie formulată de M.T.C.T. în interesul pârâtului.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la soluţia dată asupra intervenţiei principale formulate de C.N.S.C.A. şi la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de F.M.L. şi de C.N.S.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 831 din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea principală formulată de S.M. L. şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C.N.S.C.A.
Anulează HG nr. 917/2005.
Respinge cererea de intervenţie principală formulată de M.T.C.T.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1870/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1896/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
