ICCJ. Decizia nr. 1896/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1896/2007
Dosar nr. 37649/2/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 318 din 13 februarie 2006, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.N.F.P., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., având ca obiect anularea Ordinului nr. 520 din 27 septembrie 2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisia de disciplină, constituită la nivelul pârâtei, suspendarea activităţii acesteia, precum şi obligarea pârâtei să emită un nou ordin, cu respectarea prevederilor HG nr. 1210/2005, în sensul numirii membrilor reclamantului în cadrul comisiei respective.
Pentru a hotărî astfel Instanţa de Fond a reţinut că, prin ordinul contestat, s-a aprobat componenţa comisiei de disciplină din cadrul A.N.A.F.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit anexei 1 a acestui ordin, membrii comisiei au fost desemnaţi din organizaţiile sindicale reprezentative în cadrul A.N.A.F., respectiv S.F.P. – A.N.A.F., F.N.S.F. şi A.F.S.F.P.S.L.
În ceea ce îl priveşte pe reclamant, Instanţa a apreciat că, deşi potrivit sentinţei civilă nr. 7655 din 14 octombrie 2004, a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, s-a constatat reprezentativitatea acestuia la nivelul unităţilor A.N.A.F., în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, nu se poate vorbi de o nelegală compunere a Comisiei de disciplină atâta vreme cât reglementarea din art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) lit. b) din HG nr. 1210/2003 stipulează că membrii titulari sunt desemnaţi de către conducătorii instituţiei publice şi de către organizaţia sindicală reprezentativă, fără a face vreo distincţie în privinţa acesteia din urmă.
Pe cale de consecinţă, Instanţa de Fond a apreciat că atâta vreme cât, dintre cele două sindicate ce-şi dispută reprezentativitatea la nivelul A.N.A.F., respectiv reclamantul S.N.F.P. şi F.N.S.F.P.S.L., ultima a participat cu membri desemnaţi în Comisia de disciplină, dispoziţia legală, privind componenţa acestei comisii, a fost respectată în spiritul ei şi nu există motiv de anulare a Ordinului contestat, cu atât mai mult cu cât reclamantul nici nu a făcut dovada reprezentativităţii sale în faţa pârâtei în ciuda demersurilor acesteia din urmă de a depune hotărârea judecătorească sus menţionată şi statutul organizaţiei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.N.F.P., fără a-l motiva în drept.
Recurentul critică hotărârea fondului pentru greşita reţinere a situaţiei de fapt. Susţine că nu a stat în pasivitate, dar intimata - pârâtă a ignorat sentinţa civilă nr. 7655 din 14 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 care constată reprezentativitatea sa potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996. Mai arată că Instanţa de Fond a motivat în drept hotărârea atacată numai prin invocarea HG nr. 208/2005 prin care a fost abrogată HG nr. 1574/2003, fără să reţină şi prevederile Legii nr. 130/1996.
În fine, recurentul conchide că fiind două sindicate reprezentative la nivelul A.N.A.F., Comisia de disciplină trebuia să cuprindă membri ai ambelor organizaţii sindicale, după cum rezultă din litera şi spiritul art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) lit. c) din HG nr. 1210/2003.
În recurs intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată:
Potrivit art. 3 alin. (1) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice: „în cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice se constituie, pin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, comisia de disciplină, care cercetează faptele sesizate ca abateri disciplinare şi propune sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publice care le-au săvârşit".
În concret, art. 5 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ dispune că desemnarea propriu - zisă a membrilor titulari ai Comisiei de disciplină se face de către conducătorul instituţiei publice şi de organizaţia sindicală reprezentativă la nivel de unitate.
Instanţa de Fond, examinând actul administrativ atacat: Ordinul nr. 520 din 27 septembrie 2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de disciplină din cadrul A.N.A.F., emis de preşedintele A.N.A.F., a constatat în mod corect că este legal, fiind în acord cu textele legale enunţate.
Necontestat, prin sentinţa civilă nr. 32/ FED din 14 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat reprezentativitatea F.N.S.F. la nivelul M.F.P. aparat propriu, A.N.A.F. şi instituţii subordonate, pe o perioadă de 4 ani, respectiv până la data de 14 iunie 2009.
Instanţa de Fond nu a ignorat sentinţa civilă nr. 7655 din 14 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care în temeiul art. 17 din Legea nr. 130/1996, republicată, s-a constatat că recurentul - reclamant este reprezentativ la nivelul A.N.A.F., referindu-se la aceasta de mai multe ori în cuprinsul sentinţei atacate.
Numai că analizând cele două hotărâri judecătoreşti, judecătorul fondului a reţinut că la nivelul A.N.A.F. îşi dispută reprezentativitatea două organizaţii sindicale, din care numai una şi-a desemnat reprezentanţii în Comisia de disciplină, fără ca această împrejurare să atragă anularea actului administrativ în discuţie.
Concluzia fondului este legală.
Pentru ca un act administrativ să fie anulat trebuie demonstrat, conform teoriei nulităţilor din dreptul civil, aplicată principial şi în dreptul administrativ, că la momentul emiterii sale s-a încălcat o normă juridică ce reglementează condiţiile de fond (stabilite prin norme de drept administrativ material) sau de formă (stabilite prin reguli de drept administrativ procesual) impuse de lege.
O astfel de dovadă nu s-a făcut în cauză.
Astfel, în temeiul art. 3 alin. (1) din HG nr. 1210/2003, precitat, conducătorul A.N.A.F. a solicitat organizaţiilor sindicale constituite la nivelul instituţiei publice să facă dovada reprezentativităţii lor şi să-şi desemneze membri în Comisia de disciplină.
Acest demers, în privinţa recurentului - reclamant, s-a realizat prin adresele din 24 iunie 2005 şi din 26 iulie 2005. La niciuna din acestea recurentul - reclamant nu a răspuns. Tăcerea sau pasivitatea acestuia nu puteau impune instituţiei publice A.N.A.F. să amâne sine die constituirea comisiei de disciplină.
Fără a prezenta nici o justificare, recurentul - reclamant răspunde la adresele menţionate abia la data de 14 octombrie 2005, ulterior emiterii actului administrativ.
Acest context factual, conduce la concluzia că ordinul atacat este legal, fiind emis cu respectarea legii, recurentul - reclamant neputând obţine anularea lui prin invocarea propriei turpitudini.
Cum din examinarea hotărârii atacate nu rezultă că există vreun motiv care să conducă la modificare ori casare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 318 din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1895/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1979/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
