ICCJ. Decizia nr. 1934/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1934/2007
Dosar nr. 3359/35/2006
Şedinţa publică din 4 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 16 noiembrie 2006, reclamanta L.I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor să se dispună anularea Hotărârii nr. 12908 din 27 octombrie 2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece prin materialul probator administrat a făcut dovada persecuţiei prevăzută de art. 1 lit. c) din legea menţionată, în sensul că în perioada martie-decembrie 1944 a fost consemnată din ordinul autorităţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 17/ CA din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că în perioada martie-decembrie 1944, reclamanta împreună cu familia sa a fost evacuată din faţa frontului sovietic, din localitatea Suliţa judeţul Botoşani, în judeţul Argeş, ca o măsură de protecţie a populaţiei, pentru prevenirea unor consecinţe ale faptelor de război şi nu ca o persecuţie etnică.
Instanţa de fond a mai reţinut că, nefăcându-se dovada persecuţiei etnice, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1. lit. c) din OG nr. 105/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta L.I.V.
Recurenta susţine că îndeplineşte condiţiile pentru a putea beneficia de drepturile acordate potrivit legii, deoarece evacuarea s-a executat la ordinul autorităţilor, după două săptămâni localitatea fiind ocupată de trupele sovietice.
Invocă prevederile art. 1 lit. g) din OG nr. 105/1999, aşa cum au fost introduse prin Legea nr. 323 din 6 iulie 2004.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).
Prin Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate, care s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Se observă că atât textul OG nr. 105/1999, cât şi cel al Normelor de aplicarea a acestei ordonanţe menţionează expres că refugierea trebuie să se fi produs ca urmare a persecuţiilor de natură etnică la care a fost supusă persoana respectivă. Aceiaşi menţiune se face şi la art. 1 din OG nr. 105/1999, la care, prin Legea nr. 323 din 6 iulie 2004, invocată de recurentă, s-a adăugat lit. g) potrivit căreia beneficiară a prevederilor legale menţionate este şi persoana care a fost evacuată din locuinţă pe care o deţinea.
Ori, în cauză, reclamanta a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoriul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din ultima parte a celui de-al doilea război mondial.
Este de necontestat că şi persoanele care au fost evacuate din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţe nefavorabile decurgând din această situaţie, dar legiuitorul, prin OG nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.
Astfel, situaţia în care s-a aflat recurenta în perioada martie - decembrie 1944 nu poate fi încadrată în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.I.V., împotriva sentinţei civile nr. 17/ CA din 24 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1933/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1935/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
