ICCJ. Decizia nr. 1954/2007. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1954/2007
Dosar nr. 9272/1/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2005, astfel cum a fost completată şi precizată, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor la exproprierea pentru cauze de utilitate publică, de la nivelul Consiliului Judeţean Caraş – Severin şi Municipiul Reşiţa, prin primar, anularea Hotărârii nr. 2809 din 4 aprilie 2005 emisă de prima pârâtă şi obligarea ambilor pârâţi la emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă întâmpinarea sa şi să fie despăgubit cu suma solicitată prin respectiva întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea atacată, în mod eronat şi nelegal, i-a fost respinsă întâmpinarea formulată la oferta de despăgubire pentru terenurile sale propuse la expropriere, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 33/1994, întrucât nu cunoaşte componenţa comisiei, nici dacă aceasta a fost alcătuită conform art. 15 din Legea nr. 33/1994, iar hotărârea nu este motivată în drept, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
A mai susţinut că a fost realizată abuziv şi nedrept, o sub parcelare a imobilului proprietatea sa, formându-se o parcelă ce nu se doreşte a fi expropriată, în suprafaţă de 736 m.p., parcelă de teren ce nu are utilitate practică, de asemenea şi evaluarea terenului a avut la bază o categorie de folosinţă inferioară celei reale a acesteia.
Tribunalul Caraş Severin, iniţial investit, prin sentinţa civilă nr. 277 din 2 februarie 2006, a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinând că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 33/1994.
Judecând în fond cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 154/ PI din 8 mai 2006, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a afirmat şi nu a dovedit încălcarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 33/1994, printr-o nelegală compunere a Comisiei, precum nici vătămarea sa în vreun fel sub acest aspect.
S-a mai considerat că, din cuprinsul hotărârii atacate, rezultă alcătuirea legală a comisiei, precum şi faptul că aceasta este motivată în fapt, date fiind trimiterile la Hotărârea C.J.C.S. nr. 36 din 7 martie 2005 şi la procesul – verbal din 1 aprilie 2005 referitoare la declararea utilităţii publice de interes local pentru lucrarea „Reabilitare zonă industrială – Valea Ţerovei – Reşiţa", zonă în care se află terenul aparţinând reclamantului şi care urmează a fi expropriat.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor şi modul de evaluare a terenului, instanţa de fond a reţinut că aceste aspecte exced competenţei instanţei de contencios administrativ, ele putând fi analizate în procedura propriu – zisă a exproprierii de către tribunalul în raza căruia este situat imobilul şi în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. ultim şi ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a mai reţinut că nu se poate aprecia că reclamantul se opune exproprierii, fiind de acord cu această măsură, mai mult chiar, acesta solicitând exproprierea unei suprafeţe mai mari de teren decât cea propusă.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs, în termen legal, reclamantul R.I. care a invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., dar a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre greşită ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 şi a neluării în considerare a faptului că raportul de evaluare este anterior datei de „construire a Comisiei de expropriere, fiind practic lovită de nulitate".
Consiliul judeţean Caraş – Severin şi Municipiul Reşiţa au formulat întâmpinări prin care au susţinut că hotărârea atacată este legală şi temeinică, cerând respingerea recursului.
Recursul este neîntemeiat.
În primul motiv de recurs, reclamantul – recurent a susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare eronată prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate în cererea de recurs (art. 20 din Legea nr. 33/1994) care se referă la măsurile premergătoare, în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum şi proprietarul sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ, contestaţia fiind scutită de taxă, urmând să fie soluţionată de urgenţă şi cu precădere.
Cum din cererea de recurs nu rezultă în ce ar consta eroarea de interpretare, iar din verificarea hotărârii recurate se constată că instanţa de fond s-a conformat prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994, pe care le-a interpretat şi aplicat în mod corect în raport cu obiectul acţiunii, că acest prim motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de critică, invocat în cererea de recurs, rezultă că şi acesta este neîntemeiat, recurentul – reclamant nefăcând dovada dreptului sau interesului legitim vătămat ca urmare a raportului cronologic dintre data întocmirii raportului de evaluare şi data „construirii" (corect constituirea) Comisiei.
De altfel, aşa cum în mod legal a reţinut şi instanţa de fond, nemulţumirile recurentului – reclamant nu sunt în legătură cu măsurile premergătoare exproprierii, ci în legătură cu exproprierea propriu-zisă şi cu stabilirea despăgubirilor, la care se referă art. 21 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa Tribunalului în raza căruia se află situat imobilul propus pentru expropriere, care va fi sesizat de expropriator, în faţa căruia se va dezbate şi problema cuantumului despăgubirilor.
Cum în cauza de faţă, reclamantul – recurent a contestat hotărârea Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor la expropriere pentru cauză de utilitate publică, Curtea de Apel a soluţionat în mod nelegal, constatând că prevederile legale referitoare la faza premergătoare exproprierii au fost respectate şi aplicate în mod corect de comisia sus numită.
În concluzie, reţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi temeinică, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinţei civile nr. 154/ PI din 8 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1952/2007. Contencios. Cerere privind fixarea... | ICCJ. Decizia nr. 1955/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
