ICCJ. Decizia nr. 1959/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1959/2007
Dosar nr. 9976/2/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 noiembrie 2006 reclamantul D.V. a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând obligarea acestuia la eliberarea unei adeverinţe pentru a putea beneficia de pensie de serviciu şi să se constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 36/2003 pentru a beneficia de o astfel de pensie.
În motivarea acţiunii arată că este pensionar pentru limită de vârstă, că şi-a desfăşurat activitatea profesională în domeniul comerţului exterior în perioada 1966 – 1992 şi că îndeplineşte condiţiile legale pentru a putea beneficia de pensia de serviciu, dar că pârâtul a refuzat să-i elibereze adeverinţa tip necesară pentru stabilirea pensiei de serviciu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3421 din 6 decembrie 2006 a admis acţiunea, în sensul că a obligat pârâtul să elibereze reclamantului adeverinţa tip prevăzută de pct. 14 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003.
Instanţa reţine că reclamantul a dovedit că a desfăşurat activitate de comerţ exterior în misiuni permanente în străinătate, la A.E.N.Y. şi A.E.A., în calitate de reprezentant comercial II peste 4 ani şi că, lucrând în activitatea de comerţ exterior, perioadele în care a desfăşurato astfel de activitate este asimilată activităţii funcţionarilor consulari, conform Convenţiei de la Viena din 24 aprilie 1963, încadrându-se între categoriile de persoane prevăzute de art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2003 care pot beneficia de pensie de serviciu.
Pârâtul a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7 şi 9 şi a art.3041 C. proc. civ.
Susţine că instanţa a nesocotit dispoziţiile legale şi a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, considerând eronat că activitatea desfăşurată de reclamant poate fi asimilată activităţii funcţionarilor consulari.
Menţionează că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin recunoaşterea activităţii desfăşurate de reclamant ca o activitate consulară, cu toate că numai Ministerul Afacerilor Externe este autoritatea competentă să stabilească şi să acorde grade diplomatice şi consulare (cu excepţia gradului de ambasador), precum şi funcţii diplomatice şi funcţii consulare.
Arată că prin invocarea incidenţei Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare, instanţa a invocat motive străine şi chiar contradictorii faţă de natura pricinii, deoarece la data desfăşurării activităţii de către reclamant OUG nr. 36/2003 şi Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic şi consular nu erau în vigoare, iar noţiunea de grad diplomatic şi consular nu este definită de prevederile Convenţiei de la Viena din anul 1963.
Mai arată că reclamantului i se recunoaşte vechimea în grad diplomatic de secretar economic II timp de 3 ani, 6 luni şi 23 de zile, nefiind îndeplinită condiţia gradului diplomatic sau consular de minimum 4 ani prevăzută de art. 4 din Ordonanţă, menţionată mai sus.
Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, susţinând că instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, a acordat ceia ce s-a cerut şi a pronunţat hotărârea cu aplicarea corectă a legii şi cu o motivare corespunzătoare.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, în raport de materialul probator administrat şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 595/2003 de aprobare a acestei ordonanţe, beneficiază de pensie de serviciu membrii personalului diplomatic şi consular şi celelalte persoane care au desfăşurat activitate de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, dacă au vârsta şi stagiul complet de cotizare şi au vechime în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională de cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile, din care cel puţin 4 ani în misiune permanentă la ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe ale României în străinătate, cu grade diplomatice sau consulare.
Din carnetul de muncă al intimatului şi din celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că acesta şi-a desfăşurat activitatea în domeniul comerţului exterior timp de peste 35 de ani, din care în perioada 1 martie 1975 – 15 noiembrie 1981 a avut calitatea de reprezentant comercial III la Agenţia economică a ţării noastre din Turcia, iar în perioada 12 decembrie 1988 – 5 iulie 1992 a îndeplinit funcţia de secretar economic II la A.E.N.Y.
Recurentul consideră că intimatul nu poate dobândi pensia de serviciu pentru că nu îndeplineşte condiţia de a fi avut grad diplomatic sau consular cel puţin 4 ani, recunoscându-i această calitate numai pentru 3 ani, 6 luni şi 23 de zile.
Ca atare, susţine că nu poate elibera intimatului adeverinţa tip prevăzută de Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003 pentru ca acesta să poată beneficia de pensie de serviciu.
Corect a reţinut instanţa de fond că activitatea intimatului – reclamant s-a desfăşurat, anterior anului 1990, sub incidenţa Convenţiei de la Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relaţiile consulare, convenţie ratificată de România prin Decretul nr. 481/1971, astfel că şi activitatea acestuia se încadrează în funcţii consulare conform prevederilor art. 5 lit. b) din Convenţie şi anume a desfăşurat activitate de favorizare a dezvoltării relaţiilor comerciale şi economice ale României cu alte state.
Intimatul a desfăşurat activitate de comerţ exterior în cadrul agenţiilor economice ale României de la Ankara şi New-York o perioadă mai mare de 4 ani, care îi dă dreptul la obţinerea pensiei de serviciu.
Instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin asimilarea unei părţi din activitatea desfăşurată de intimat ca fiind o activitate consulară, aşa cum greşit susţine recurentul, ci a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
Nici susţinerea recurentului că instanţa a avut în vedere motive străine sau contradictorii faţă de natura pricinii, deoarece OUG nr. 36/2003 şi Legea nr. 269/2003 nu erau în vigoare atunci când intimatul a desfăşurat activitatea la agenţiile economice ale României de la Ankara şi New York, iar Convenţia de la Viena din anul 1963 nu defineşte noţiunile de grad diplomatic şi grad consular, nu poate fi reţinută.
Convenţia de la Viena permitea părţilor contractante să fixeze denumirea funcţionarilor consulari care nu sunt şefi de post consular (art. 9), iar Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic şi consular include în categoria membrilor corpului diplomatic şi consular şi persoanele trimise în misiuni în străinătate cu grade diplomatice sau consulare, care provin de la instituţii având activitate de comerţ exterior.
Specificul activităţii desfăşurate de intimat în străinătate se încadrează între funcţiile consulare prevăzute de art. 5 lit. b) din Convenţia de la Viena, deoarece el a contribuit la favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale şi economice ale României cu Turcia şi S.U.A.
Este irelevant pentru soluţionarea pricinii faptul că atunci când intimatul lucra la agenţiile economice menţionate nu erau adoptate OUG nr. 36/2003 şi Legea nr. 269/2003, deoarece tocmai în aceste acte normative s-a prevăzut posibilitatea acordării pensiei de serviciu pentru persoanele prevăzute de acestea.
Cum se constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul este nefondat, urmează ca, în temeiul art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se respingă recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului, împotriva sentinţei civile nr. 3421 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1958/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1960/2007. Contencios. Obligaţia de a face.... → |
|---|
