ICCJ. Decizia nr. 1958/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1958/2007
Dosar nr. 6389/2/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 iunie 2006, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâtul P.N. – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat al acestuia de a da curs cererilor sale şi de a analiza situaţia sa, care necesită îmbunătăţirea legislaţiei, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este condamnat definitiv la 25 de ani închisoare pentru infracţiunea de omor, executând pedeapsa în Penitenciarul Rahova şi, deşi a solicitat pârâtului efectuarea de demersuri pentru îmbunătăţirea legislaţiei penale, în sensul reintroducerii dispoziţiilor procedurale care reglementează recursul în anulare în materie penală, acesta nu a dat curs solicitărilor sale, ceea ce îl pune în imposibilitatea de a-şi dovedi nevinovăţia şi a repara greşelile comise în cazul său de către magistraţi, fiind deţinut în baza unui mandat de executare lovit de nulitate absolută şi fiindu-i astfel încălcate drepturi constituţionale fundamentale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2663 din 31 octombrie 2006 a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. h), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, şi cu împrejurarea că, în cauză, nemulţumirea reclamantului nu este în legătură cu un act administrativ, ci cu o hotărâre judecătorească irevocabilă, exceptată de la controlul judiciar al instanţei de contencios administrativ.
S-a mai menţionat că nu se poate reţine nici existenţa unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, pârâtul neputându-se folosi de prerogativele sale pentru a interveni în desfăşurarea proceselor şi soluţionarea cauzelor.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.M., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate şi oral în şedinţă de către recurent, acesta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit plângerea sa împotriva pârâtului şi s-a pronunţat asupra unor chestiuni care nu au nici o legătură cu cererea sa de chemare în judecată, întrucât prin acţiune nu a cerut ca preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se implice în actul de justiţie, ci să se implice în îmbunătăţirea legislaţiei în cazul său, fiind deţinut în baza unui mandat lovit de nulitate absolută.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ prevăzute de dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acţiunii în contencios administrativ, „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii".
Obiectul acţiunii formulate de reclamantul M.M. priveşte refuzul de a i se soluţiona cererea adresată pârâtului, reţinut în mod corect de prima instanţă.
În exercitarea rolului său activ, instanţa a dat acţiunii calificarea juridică exactă, având în vedere natura dreptului şi scopul urmărit de reclamant prin exercitarea acţiunii.
Astfel fiind, cum prin acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să facă demersuri pentru îmbunătăţirea legislaţiei penale în cazul său, având în vedere că prin Legea nr. 576/2004 au fost abrogate dispoziţiile art. 409 – 414 C. proc. pen., care reglementau recursul în anulare în materie penală, se constată că pretinsul refuz al pârâtului nu se referă la vătămarea vreunui drept al reclamantului prevăzut de lege.
Din interpretarea logică şi sistemică a dispoziţiilor textului art. 8 din Legea nr. 554/2004, mai sus citat, coroborate cu cele ale art. 1 şi art. 18 din aceeaşi lege, textele reţinute şi de Curtea de apel, rezultă fără echivoc că ceea ce se protejează sunt drepturile subiective ale persoanelor ori interesele recunoscute de lege.
Or, în cauză, această condiţie, ca de altfel şi celelalte condiţii privind existenţa unui act administrativ nelegal sau a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu sunt îndeplinite, cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond.
Constatându-se, aşadar, că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.M., împotriva sentinţei civile nr. 2663 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1959/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
