ICCJ. Decizia nr. 1961/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1961/2007
Dosar nr. 4842/33/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data 16 noiembrie 2006, reclamanta C.D. a solicitat anularea Hotărârii nr. 20041 din 27 iunie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul refugiului părinţilor săi, din Cluj la Lupeni, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Diktatul de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 25 din 18 ianuarie 2007, prin care a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 20041 din 27 iunie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a obligat pârâta să achite reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 28 februarie 1942 - 15 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005.
Hotărând astfel, instanţă de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 28 februarie 1942, dată la care părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii formulate de C.D.
Recurenta a susţinut că, hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile legale sus menţionate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea (refugiul) din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării (refugiului), în mod legal instanţa de fond a apreciat că şi copilul născut în timpul acestei perioade are acelaşi statut, perioada fiind de la data naşterii lui şi până la data retrocedării pământului românesc.
Situaţia de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor C.M., S.I. şi P.M., audiaţi nemijlocit de instanţă şi copiile actelor de stare civilă ale reclamantei.
Interpretarea dată de instanţă este legală şi nu adaugă la lege.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 25 din 18 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1960/2007. Contencios. Obligaţia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1962/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|