ICCJ. Decizia nr. 1990/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1990/2007

Dosar nr. 5054/33/2006

Şedinţa publică din 13 aprilie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul K.Ş. a solicitat anularea Hotărârii nr. 20329/2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 10 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul K.Ş., reţinând că acesta nu a probat faptul că refugiul din comuna Feleacu, sat Gheorgheni în Cluj s-ar fi datorat persecuţiei etnice.

Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs K.Ş., care a motivat că motivul refugiului este de natură etnică, fiind ameninţaţi de către legionari şi jandarmi şi îndemnaţi să părăsească teritoriul României.

Recursul se impune a fi admis pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.

În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către recurentul-reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, în cauză, respectiv declaraţia autentică a martorului S.G., nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate" conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel dacă recurentul-reclamant este îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, cauza şi împrejurările schimbării domiciliului părinţilor acesteia, având în vedere că mutarea s-a făcut dintr-un teritoriu aflat sub administraţia Statului român într-un teritoriu ocupat şi că nici recurentul şi nici martorul nu au indicat nici o persecuţie concretă. Simplul fapt că martorul utilizează în declaraţie noţiunea de „refugiu" nu este de natură a atrage incidenţa prevederilor actului normativ reparatoriu, faptul invocat trebuind interpretat şi în raport cu conjunctura istorică a momentului.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul specificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de K.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1990/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs