ICCJ. Decizia nr. 200/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 200/2007
Dosar nr. 4173/2/2006
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 17 aprilie 2006, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 15815/161 din 23 martie 2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că hotărârea de respingere adoptată de pârâtă este eronată în raport cu dispoziţiile legii menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 1407 din 13 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei C.E., a anulat hotărârea nr. 15815/161 din 23 martie 2006, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 18 aprilie 1943 - 6 martie 1945, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului C.C., începând cu data de 1 aprilie 2006.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că tatăl soţului reclamantei, C.N., a fost strămutat din Bulgaria, în România, din localitatea Arabogi, judeţul Durostor, în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Tulcea, făcând obiectul schimbului de populaţie prevăzut de Tratatul dela Craiova din septembrie 1940. Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că soţul reclamantei s-a născut la 18 aprilie 1943, în perioada avută în vedere de lege, nefiind necesar ca acesta să se fi născut anterior efectivei strămutări a familiei sale, iar interpretarea dată de pârâtă, prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul că beneficiază de aceste prevederi, doar persoanele născute sau concepute la data strămutării este restrictivă şi adaugă la lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta apreciază că poate fi considerată strămutată, doar persoana care, la data semnării Tratatului de la Craiova, era domiciliată pe teritoriul judeţelor menţionate în tratat.
În recursul declarat se mai arată că, născându-se după aproape 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), soţul reclamantei nu putea fi persecutat etnic, întrucât se găsea într-un teritoriu aflat sub administraţie românească. Referitor la tratatul româno-bulgar amintit, se menţionează că acesta a avut un termen de punere în aplicare de 3 luni de la schimbul instrumentelor de ratificare, iar copiii născuţi după strămutarea părinţilor nu pot dobândi statutul de strămutat.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată, sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie au fost incluse prin aceleaşi norme şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei menţionate, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor etnice exercitate, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
În cauză, făcându-se dovada că soţul reclamantei s-a născut la data de 19 aprilie 1943, în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Tulcea, după strămutarea părinţilor săi din judeţul Durostor (Bulgaria), rezultă că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, stabilind reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, ca soţie supravieţuitoare, în raport cu dispoziţiile art. 1 lit. c) şi art. 3 din acelaşi act normativ.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare şi, astfel, persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privinţă.
Cum intimata-reclamantă C.E. a făcut dovada că este soţia supravieţuitoare a defunctului C.C., decedat la 29 mai 1995, nu există nici o justificare pentru ca acesteia să i se refuze acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Rezultă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 201/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
