ICCJ. Decizia nr. 2036/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2036/2007
Dosar nr. 1929/2/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1929/2/2006 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC N.T. SRL Slobozia a solicitat anularea licenţei de execuţie traseu, emisă de pârâta A.R.R. – Agenţia Bucureşti pentru operatorul de transport SC N.G.I. SRL Bucureşti pentru cursa 11 Bucureşti – Slobozia, în contradictoriu şi cu A.R.R. Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat: că ambele societăţi au participat ca operatori de transport la atribuirea electronică a licenţelor de traseu din data de 3 iunie 2005, obţinând un punctaj egal pentru cursele 11 şi 17 la care au concurat; că împreună au convenit, printr-un proces - verbal, ca reclamanta să execute în exclusivitate cursa 11, iar pârâta cursa 17; că, ulterior, în urma unor contestaţii ale pârâtei, A.R.R. – Agenţia Ialomiţa, prin Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, a anulat licenţa reclamantei pentru cursa 11, iar apoi a atribuit-o fără licitaţie chiar pârâtei, prin hotărârea Comisie de validare; că prin sentinţa civilă nr. 857/2005 a Tribunalului Ialomiţa a fost formulată Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, de anulare a licenţei reclamantei.
În esenţă, reclamanta invocă nulitatea licenţei pârâtei, întrucât s-a emis cu încălcarea art. 47 alin. (2) din Ordonanţa M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, în vigoare la data eliberării licenţei, care prevede că, după anularea licenţei de execuţie pentru un traseu, acesta se va oferi spre execuţie altor operatori prin atribuire publică, iar în speţă nu a fost organizată o nouă atribuire electronică.
Reclamanta a invocat ulterior excepţia de nelegalitate a hotărârii fără număr din 11 iulie 2005 emisă de Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor pe motiv că încalcă dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001 şi pe cele ale art. 13 alin. (2) din Metodologia de atribuire.
Reclamanta a cerut, ca urmare a formulării excepţiei, introducerea în cauză ca părţi: a Comisiei de validare, a M.T.C.T. şi a I.G.C.T.I., pentru opozabilitatea hotărârii. Au fost introduse în cauză aceste autorităţii, ca pârâte.
Prin încheierea din 13 iunie 2006, Instanţa a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând că soluţia asupra acestei cereri ar duce la soluţionarea fondului cauzei.
De asemenea, a constatat Instanţa, din oficiu, lipsa capacităţii de folosinţă a Comisiei de validare.
Prin sentinţa civilă nr. 1641 din 29 iunie 2006 a fost admisă acţiunea, fiind anulată licenţa de execuţie a pârâtei.
Au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 1404 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut, în esenţă, că dacă anularea licenţei reclamantei s-a făcut pe temeiul art. 44 alin. (1) lit. c) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, astfel cum rezultă din Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, atunci erau aplicabile dispoziţiile art. 47 alin. (2) din ordin şi ale art. 13 alin. (2) din Metodologia de atribuire; o nouă atribuire publică în sistem electronic.
A constatat Instanţa că aceste dispoziţii nu au fost aplicate, Comisia procedând nelegal la acordarea licenţei pârâtei fără licitaţie, situaţie în care licenţa este nelegală.
I. Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recurs pârâta SC N.G. SRL Bucureşti.
Recurenta critică sentinţa ca nelegală, arătând că Instanţa a reţinut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, care se referă la anularea licenţei, deoarece în speţă erau aplicabile dispoziţiile art. 12 din Metodologia de atribuire, reclamanta fiind descalificată, iar atribuirea cursei făcându-se următorului solicitant în ordinea punctajului, adică recurentei.
Invocă recurenta şi Decizia nr. 2500 din 28 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii Comisiei de validare din 11 iulie 2006 şi a statuat că între Decizia 2 din 8 iulie 2005 de anulare a licenţei reclamantei şi Hotărârea Comisiei din 11 iulie 2005 nu există nici un raport de accesorietate care să impună anularea şi a celei din urmă.
II. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâta A.R.R., susţinând, în esenţă, că după obţinerea licenţei prin licitaţia din 3 iunie 2005, reclamanta nu a putut prezenta autovehiculul de rezervă pentru cursele 11 şi 17, din acest motiv fiind descalificată, cu aplicarea art. 12 din Metodologia de atribuire. Consideră recurenta că în aceste condiţii atribuirea s-a făcut legal următorului clasat în ordinea punctajului, respectiv pârâtei.
III. Împotriva sentinţei a declarat recurs şi M.T.C.T., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând că în mod greşit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deşi nu s-a reţinut o faptă a sa care să fi adus atingere interesului reclamantei şi nu este parte căzută în pretenţii.
IV. Reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 13 iunie 2006, criticând respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă.
Arată recurenta că faptul că, în cadrul unui proces, partea interesată, prin cererea introductivă, a solicitat Instanţei să constate în mod implicit nelegalitatea actului administrativ litigios, nu înlătură posibilitatea ca, pe cale de excepţie, să se solicite constatarea nelegalităţii aceluiaşi act administrativ, în condiţiile în care, pe de o parte, acţiunea introductivă cuprinde şi alte motive decât cele referitoare la actul administrativ respectiv, iar pe de altă parte, legea nu face o asemenea distincţie.
Consideră recurenta că opţiunea modalităţii utilizate pentru a se stabili nelegalitatea actului administrativ aparţine părţii, iar nu Instanţei, cu excepţia situaţiei în care Instanţa, din oficiu, ar considera că se impune cercetarea legalităţii actului administrativ litigios.
În fine, susţine recurenta că, în baza rolului activ, Instanţa, constatând că partea a solicitat cercetarea legalităţii atât prin acţiune, cât şi pe cale de excepţie, trebuia să pună în discuţia părţilor admisibilitatea excepţiei.
I. Recursurile formulate de pârâtele SC N.G.I. SRL Bucureşti şi A.R.R. Bucureşti urmează a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Există în speţă o prezumţie de autoritate de lucru de judecat care are ca efect invalidarea licenţei pârâtei, independent de cauzele de anulare a ei constatate de Instanţa de Fond.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 857 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în Dosarul nr. 1540/2005, a fost admisă cererea reclamantei din cauza de faţă de anularea Deciziei nr. 2 din 8 iulie 2005 prin care i se anulaseră licenţele de execuţie pentru cursele 11 şi 13.
S-a stabilit cu putere de lucru judecat că cele două licenţe au fost corect emise.
Prin sentinţă s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC N.G.I. SRL Bucureşti, pârâtă în cauza de faţă.
Aşadar, în condiţiile în care o Instanţă a stabilit că reclamanta rămâne în mod legal operator cu licenţă valabilă pentru cursa 11, în mod logic, pe cale de consecinţă, licenţa pârâtei se impunea a fi anulată.
II. Recursul reclamantei va fi respins ca rămas fără obiect întrucât după formularea sa la 15 iunie 2006 a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1641 din 29 iunie 2006 prin care a fost admisă acţiunea reclamantei.
III. Recursul M.T.C.T. se fondează, având în vedere că dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în raport cu acest pârât. Sentinţa nu a obligat acest pârât la nimic faţă de reclamantă astfel încât nu poate fi considerat parte căzută în pretenţii.
Ca urmare, sentinţa va fi modificată numai cu privire la acest pârât faţă de care se va respinge acţiunea, înlăturându-se şi obligarea sa la plata cheltuielilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.T. SRL Slobozia împotriva încheierii din 13 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1929/2/2006, ca rămas fără obiect.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele A.R.R. şi SC N.G.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1641 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de pârâtul M.T.C.T. şi în consecinţă, modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC N.T. SRL faţă de acest pârât şi înlătură obligarea sa de la plata cheltuielilor de judecată acordate în favoarea reclamantei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2037/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
