ICCJ. Decizia nr. 2039/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2039/2007
Dosar nr. 1561/2/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 ianuarie 2006 reclamanta SC D.C.I. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 43805/ MC din 26 iulie 2005 emisă de A.N.V. şi obligarea pârâtei să-i restituie produsele confiscate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a importat din China 18.939 perechi de încălţăminte, dar în urma unei cereri de intervenţie a autorizaţiei vamale, pârâta a reţinut marfa importată şi a emis Decizia atacată, dispunând suspendarea operaţiunilor de vămuire.
Reclamanta a mai precizat că pârâta nu a respectat condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de intervenţie, deoarece titularul dreptului de proprietate intelectuală trebuia ca în termen de 10 zile de la comunicarea măsurilor de acceptare a cererii de intervenţie, suspendare a operaţiunilor de vămuire şi reţinere a mărfii, să formuleze acţiune prin care să solicite interzicerea importului.
De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta trebuia să facă dovada constituirii în acelaşi termen a unei garanţii în cuantum egal cu valoarea mărfii reţinute, conform art. 11 din Legea nr. 202/2000 modificată de OG nr. 59/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 1056/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, reţinându-se că au fost respectate dispoziţiile art. 10, art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 202/2000, iar prin sentinţa civilă nr. 1345/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea în contrafacere formulată de N.I.L.T.D. împotriva reclamantei din această cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta arătând, în esenţă, că pârâta în mod nelegal şi netemeinic a admis cererea de intervenţie, titularul dreptului de proprietate intelectuală, N.I.L.T.D. interpretând cu rea credinţă procedurile prevăzute de Legea nr. 202/1000, fără a ţine seama de diferenţele evidente despre care nu se face vorbire în acţiune, marca de produs nefiind identică cu cea înregistrată de recurentă, respectiv marfa putând fi deosebită, în aspectele sale esenţiale, de marca înregistrată.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că Decizia contestată a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, modificată prin OG nr. 59/2002. Potrivit acestui text legal, pe baza cererii formulate de titularul dreptului de proprietate intelectuală, autoritatea vamală suspendă operaţiunea de vămuire, reţine mărfurile suspectate a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală şi comunică această măsură solicitantului şi declarantului.
Autoritatea vamală a acceptat Cererile de intervenţie nr. 1529 din 11 ianuarie 2005 şi nr. 1530 din 11 ianuarie 2005 pentru nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii verbale N. şi a mărcii figurative S. şi a dispus suspendarea operaţiunilor de vămuire şi reţinerea mărfurilor.
Măsurile au fost dispuse legal, întrucât s-a avut în vedere suspiciunea de contrafacere a mărfurilor inscripţionate cu mărcile N. şi S., urmând ca Instanţa să stabilească dacă mărfurile sunt contrafăcute.
Reprezentantul titularului drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărci N. în România, SC E.R. SRL, a depus la A.N.V. acţiunea civilă formulată împotriva recurentei şi scrisoarea de garanţie din 2 august 2005, astfel încât autoritatea vamală a dispus prelungirea reţinerii mărfurilor până la definitivarea cauzei în Instanţă, fiind respectate dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 202/2000.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1345 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat că mărfurile reţinute în vamă prin Decizia nr. 43805/19C din 26 iulie 2005 emisă de A.N.V. sunt contrafăcute.
Aspectele invocate de recurentă, referitoare la faptul că marca de produs nu este identică celei înregistrate de recurentă, nu au relevanţă în prezenta cauză, ele putând fi dezbătute în cadrul acţiunii în contrafacere.
În cauza dedusă judecăţii se verifică întunirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 202/2000, modificată prin OG nr. 59/2002, condiţii care au fost respectate, astfel cum s-a analizat mai sus.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1056 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2037/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2040/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
