ICCJ. Decizia nr. 2056/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2056/2007
Dosar nr. 10442/2/2006
Şedinţa publică din 18 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2006, reclamanta SC F.S. Videle a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 207 din 11 iulie 2006 şi a dispoziţiei nr. 154 din 11 iulie 2006 emise de pârâţii M.F.P. – A.N.A.F. şi D.G.F.P. a judeţului Teleorman, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii formulate pentru anularea acestor acte.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat vădita nelegalitate şi netemeinicie a actelor administrative atacate şi impactul lor negativ asupra activităţii generale a societăţii, respectiv consecinţa inevitabilă a închiderii sau lichidării societăţii, ca urmare a imposibilităţii susţinerii financiare a activităţilor de bază.
În Şedinţa publică din 1 februarie 2007, pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de suspendare în raport de data depunerii contestaţiei la organele fiscale şi de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 1 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de tardivitate, a admis cererea şi în baza art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 207 din 11 iulie 2006 emisă de A.N.F.P. şi a Dispoziţiei nr. 154 din 11 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. a judeţului Teleorman, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Excepţia tardivităţii cererii a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta a formulat cererea în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi neexercitarea dreptului de a solicita suspendarea în condiţiile art. 14 din aceeaşi lege, o dată cu sesizarea autorităţii publice emitentă a actului, nu poate conduce la concluzia tardivităţii cererii de suspendare formulată în cadrul acţiunii în anulare.
Suspendarea executării celor două acte administrative atacate a fost dispusă de Instanţa de Fond, care a constatat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la existenţa unui caz bine justificat, Instanţa de Fond a avut în vedere că reclamanta a invocat o multitudine de elemente de nelegalitate, furnizând argumente juridice aparent valabile în privinţa nelegalităţii actelor administrative contestate.
Iminenţa unei perturbări grave a activităţii reclamantei prin executarea celor două acte atacate a fost constatată de Instanţa de Fond în raport de cuantumul obligaţiei de plată - 3.460.416 RON şi de faptul că necesarul de lichidităţi destinat plăţii salariilor şi furnizorilor este asigurat prin contractul de credit încheiat cu B.C.R. – A.V.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs pârâţii, solicitând modificarea încheierii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare a executării.
Recurenţii au susţinut că a fost greşit admisă cererea intimatei, care nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu s-a dovedit existenţa unor cazuri bine justificate şi pericolul producerii unei pagube iminente.
Referitor la prima condiţie, s-a arătat că nu există motive temeinice şi evidente, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative atacate şi care să ducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate şi de veridicitate de care beneficiază actul administrativ. Recurenţii au susţinut că intimata nu a dovedit nici îndeplinirea celei de-a doua condiţii privind pericolul producerii unei pagube iminente şi ireparabile, pentru că nu a început executarea silită, iar în cazul anulării actelor, are posibilitatea recuperării sumelor încasate.
Recurenta D.G.F.P. a judeţului Teleorman a criticat şi soluţia dată excepţiei de tardivitate a cererii, motivând că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de depunere a cererii de suspendare este acelaşi cu termenul de sesizare a organului competent cu soluţionarea contestaţiei.
În raport de data de 30 noiembrie 2006, la care a fost investită Instanţa şi de data de 10 august 2006, la care s-a formulat contestaţie la organele fiscale, recurenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că se impunea admiterea excepţiei de tardivitate a cererii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Instanţa de Fond a soluţionat corect excepţia de tardivitate a cererii de suspendare a executării, având în vedere că intimata - reclamantă a invocat dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestei reglementări, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată Instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
În cauză, cererea de suspendare a fost formulată la 30 noiembrie 2006, în cadrul acţiunii pentru anularea actelor administrative întocmite de recurenţii - pârâţi şi nu în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cadrul procedurii prealabile.
În consecinţă, excepţia de tardivitate întemeiată pe o altă prevedere legală decât cea care a constituit cauza juridică a cererii formulate de intimată, a fost corect respinsă de Instanţa de Fond şi este nefondată critica formulată de recurenta D.G.F.P. a Judeţului Teleorman.
Criticile formulate în ambele recursuri cu privire la soluţia de suspendare a executării actelor întocmite de recurenţii - pârâţi vor fi respinse, constatându-se că Instanţa de Fond a aplicat corect dispoziţiile art. 15 coroborate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, în raport cu dovezile administrate în cauză.
Recurenţii au susţinut neîntemeiat că în speţă nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării. Apărările formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se referă la situaţia concretă avută în vedere de Instanţa de Fond şi au caracter general, vizând prezumţia de legalitate a actelor administrative, care nu poate fi examinată în cadrul procedurii de suspendare a executării.
Nefondat este şi motivul de recurs prin care s-a susţinut că intimata nu a dovedit îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente.
Analizând toate consecinţele care se pot produce prin executarea actelor întocmite de recurenţii - pârâţi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, Instanţa de Fond a constatat corect existenţa acestei condiţii, prin riscul producerii unei pagube iminente pentru intimată, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.
Cuantumul obligaţiei fiscale stabilite prin actele contestate şi efectele plăţii acestui debit cu privire la lichidităţile necesare pentru plata salariilor şi furnizorilor au fost avute în vedere de Instanţa de Fond ca dovezi evidente pentru existenţa pericolului producerii unei pagube iminente şi dificil de reparat pentru patrimoniul şi întreaga activitate a societăţii intimate.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.G.F.P. a judeţului Teleorman împotriva Încheierii din 1 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2057/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
