ICCJ. Decizia nr. 2049/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2049/2007
Dosar nr. 4605/2/2006
Şedinţa publică din 18 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 mai 2006, reclamantul D.K., cetăţean turc, a chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând anularea actului administrativ nr. 245373/DD/IV din 13 aprilie 2006 şi obligarea pârâtei la acordarea vizei de stabilire a domiciliului în România.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului din raţiuni de ordine publică şi siguranţă naţională, fără însă a i se comunica în concret motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură.
Reclamantul a precizat că se află în România de 14 ani, desfăşurând activităţi comerciale, nu a comis infracţiuni şi nici nu a încălcat prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3252 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, însă actele care descriu în concret aceste activităţi nu au putut fi înfăţişate, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 51/1991.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul D.K., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că, nefiind expuse faptele ce au fost considerate de pârâtă ameninţări la adresa siguranţei naţionale, Instanţa a apreciat, în mod eronat, legalitatea actului administrativ.
Nu s-a avut în vedere întreaga conduită a reclamantului în perioada de când locuieşte în România, precum şi faptul că pârâta i-a prelungit periodic viza de şedere, deşi ar fi avut posibilitatea să-l declare indezirabil, aceleaşi condiţii generale şi speciale fiind prevăzute şi pentru stabilirea domiciliului şi pentru prelungirea vizei de şedere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor.
Astfel, Curtea reţine că Instanţa de Fond a respins acţiunea fără a verifica dacă măsura administrativă a fost dispusă cu respectarea formelor şi procedurilor legale şi dacă autoritatea publică nu a săvârşit o eroare în exerciţiul dreptului său de apreciere.
Instanţa s-a limitat să preia apărarea înfăţişată de pârât în întâmpinare, în sensul că actul administrativ s-a fundamentat pe raţiuni care ţin de ameninţarea pe care reclamantul o reprezintă pentru siguranţa naţională şi că informaţiile respective, având caracter secret, nu pot fi comunicate, potrivit art. 10 din Legea nr. 51/1991.
Desigur, măsura stabilirii domiciliului în România este în competenţa exclusivă a statului, care are dreptul de a stabili regimul juridic al străinilor, conform principiului egalităţii suverane a statelor şi de a refuza accesul sau şederea pe teritoriul său a persoanelor considerate indezirabile.
În cauză însă, exceptând comunicarea sumară a măsurii către reclamant, nu s-au prezentat probe sau indicii temeinice în sensul că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002, cu modificările ulterioare.
Autoritatea pârâtă a refuzat stabilirea domiciliului reclamantului în România pe motivul că nu este îndeplinită condiţia menţionată de textul sus menţionat, iar ulterior, astfel cum rezultă din actul nou depus în recurs, i-a prelungit viza de şedere pentru 1 an, de la 19 februarie 2007 la 18 februarie 2008, deşi aceeaşi cerinţă se impune a fi întrunită şi pentru această situaţie, potrivit art. 50 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 6 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) din OUG nr. 194/2002.
În fond după casare, Instanţa va trebui să solicite pârâtei lămurirea acestei contradicţii şi să comunice dacă raţiunile avute în vedere iniţial se menţin.
De asemenea, Instanţa urmează să solicite autorităţii pârâte extrase şi paragrafe declasificate privind concluziile din raportul comisiei constituite la nivelul A.S., precum şi Decizia, ori numai un extras, cu numărul şi data emiterii, prin care s-a respins cererea de stabilire a domiciliului.
Instanţa de trimitere va putea cere totodată, ca pârâta să prezinte în extras adresa S.R.I., indicată în întâmpinare, ca dovadă a informaţiilor ce justifică invocarea prevederilor art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004.
De asemenea, pentru a verifica susţinerile reclamantului referitoare la comportarea sa anterioară, Instanţa urmează să-i pună în vedere acestuia să solicite şi să depună la dosar certificat de cazier judiciar eliberat de ambasada ţării sale de origine.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.K. împotriva sentinţei civile nr. 3252 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2051/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
