ICCJ. Decizia nr. 2126/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2126/2007
Dosar nr.1564/2/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2400 din 18 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi a respins, ca tardiv introdusă, acţiunea formulată de reclamantul D.L.R. în contradictoriu cu pârâta A.S.G.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 ianuarie 2006, reclamantul D.L.R. a chemat în judecată A.S.G. solicitând anularea Ordinului din 19 februarie 2004 emis de pârâtă prin care a fost destituit din funcţia publică de expert principal şi radierea menţiunilor înscrise în carnetul de muncă. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actul administrativ contestat i-a fost comunicat la data de 28 ianuarie 2005, iar sancţiunea disciplinară ce i-a fost aplicată prin ordin este nelegală, întrucât nu a fost efectuată audierea prealabilă, nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, nu s-a întrunit comisia de disciplină şi nu au fost întocmite celelalte înscrisuri prevăzute de lege. Reclamantul consideră că motivul destituirii sale din funcţie şi anume plecarea sa la bursă în interes de serviciu, nu constituie o abatere disciplinară în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ceea ce face ca actul atacat să fie nelegal.
Curtea de Apel a reţinut că, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a introdus acţiunea cu nerespectarea termenului de decădere de un an, întrucât ordinul contestat a fost emis la data de 19 februarie 2004, a fost comunicat petentului la data de 28 ianuarie 2005 şi acţiunea în justiţie a fost introdusă la data de 31 ianuarie 2006.
Împotriva sentinţei civile nr. 2400 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul D.L.R., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul susţine că în perioada 25 ianuarie 2004 - 22 ianuarie 2005 s-a aflat în Italia, la studii, fiind beneficiarul unei burse finanţate din fonduri PHARE, ordinul emis în această perioadă, la data de 9 februarie 2004, i-a fost comunicat abia la 28 ianuarie 2005. în urma contestaţiei formulate la data de 4 februarie 2005 intimata, sesizând abuzul, a făcut demersuri în vederea remedierii situaţiei. Ca răspuns, a fost emisă adresa din 27 ianuarie 2006 prin care s-a recunoscut că destituirea recurentului a fost abuzivă, fără însă a se revoca ordinul în discuţie.
Instanţa de Fond, arată recurentul, nu a observat că demersul judiciar a fost iniţiat în termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă şi în termenul de un an de la data la care i s-a adus la cunoştinţă ordinul. Consideră că Legea nr. 554/2004 a fost aplicată greşit, limitându-i-se nepermis accesul la justiţie.
În recurs intimata - pârâtă A.S.G. nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa prin prisma recursului declarat, Înalta Curte constată:
Prin Ordinul din 9 februarie 2004 emis de Preşedintele A.S.G., în temeiul art. 70 alin. (2) lit. j) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, respectiv al art. 90 alin. (5) lit. a) şi art. 941 din aceeaşi lege, în forma în vigoare la epoca respectivă, recurentul - reclamant a fost destituit din funcţia publică de expert principal în cadrul Direcţiei de comunicare instituţională şi mass - media.
Cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31 ianuarie 2006 a fost soluţionată legal, pe cale de excepţie, reţinându-se că potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ termenul limită, de decădere, de un an de la data emiterii actului atacat, a fost depăşit.
Este, astfel, nerelevantă susţinerea recurentului în sensul că a formulat plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile de la comunicarea care s-a realizat din motive obiective (fiind plecat din ţară) abia la data de 28 ianuarie 2005, respectiv la data de 4 februarie 2005 şi că, ulterior, a aşteptat un an, până la data de 27 ianuarie 2006 când a primit în mod oficial răspunsul, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit termenul de un an prin raportare la data emiterii actului, iar nu la data comunicării acestuia.
În plus, recurentul invocă prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 atunci când arată că a formulat acţiunea în termenul de 6 luni de la primirea răspunsului, eludând litera b) a aceluiaşi articol, potrivit cu care, în cazul în care autoritatea nu răspunde în termenul de 30 de zile (potrivit art. 7 alin. (4) raportat la art. 2 alin. (1) lit. g) din aceeaşi lege), cererea de chemare în judecată se introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul de un an.
În acest context, chiar dacă ar fi avut aşteptări legitime în sensul rezolvării favorabile a contestaţiei sale, recurentul a depăşit nerezonabil termenul de 6 luni, anterior menţionat, neexistând nici un temei legal pentru a considera că cererea de chemare în judecată este formulată în termen.
Cu alte cuvinte soluţia Instanţei de Fond rămâne legală şi dacă se primeşte punctul de vedere al recurentului în sensul calculării termenelor de la comunicarea actului, iar nu de la emiterea acestuia.
În fine, acţiunea formulată de recurentul - reclamant mai era tardivă şi dintr-un alt punct de vedere.
Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, modificată şi completată, în forma în vigoare atât la data emiterii ordinului atacat, cât şi la data introducerii cererii de chemare în judecată (textul a fost modificat abia ulterior, prin Legea nr. 251 din 23 iunie 2006): „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere Instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare".
Şi ordinul atacat, la articolul 2, conţine o dispoziţie similară.
Rezultă astfel că demersul judiciar trebuia iniţiat în termen de 30 de zile, calculat de la data de 28 ianuarie 2005, când, necontestat, actul administrativ i-a fost comunicat recurentului - reclamant, întrucât procedura prealabilă reglementată de legea contenciosului administrativ nu era necesară.
Pentru toate aceste considerente, constatând, în acord cu jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. în privinţa art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului a libertăţilor fundamentale, că stabilirea unor termene şi condiţii pentru valorificarea unor drepturi nu constituie în sine o limitare a accesului la justiţie şi că recurentul - reclamant a avut posibilitatea efectivă a declanşării unui control de legalitate a actului administrativ dar nu a putut-o obţine din motive care îi sunt imputabile, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.L.R. împotriva sentinţei civile nr. 2400 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2123/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2128/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
