ICCJ. Decizia nr. 2269/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2269/2007
Dosar nr. 7178/2/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamanta P.R. a chemat în judecată A.N.A.F. şi M.F.P., solicitând anularea prevederilor Notei nr. 470145/2006, anularea Ordinului nr. 477/2006 emis de preşedintele A.N.A.F., anularea menţiunii efectuate în carnetul de muncă, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale în sumă de 1845 lei şi daune interese de 4.200 lei lunar până la comunicarea deciziei de pensionare.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că preşedintele A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 477 la data de 23 iunie 2006 prin care a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu începând cu data de 24 iulie 2006, cu încălcarea prevederilor legale, deoarece la data de 23 iunie 2006 se afla în incapacitate de muncă.
A menţionat încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi a dispoziţiilor art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora încetarea raporturilor de muncă poate fi dispusă de angajator după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare iar nu înainte cum a procedat pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 263 din 24 ianuarie 2007 a respins acţiunea reclamantei P.R. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că hotărârea emisă de M.F.P. nu este contrară dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 39/2005 şi nici Ordinul nr. 477 din 23 iunie 2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă în vederea pensionării, întrucât potrivit acestor dispoziţii reportul de serviciu al funcţionarului public încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut în esenţă că în mod greşit prima instanţă a reţinut că Ordinul nr. 477 din 23 iunie 2006 al preşedintelui A.N.A.F. şi Nota M.F.P. din 20 ianuarie 2006 au fost emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, întrucât constatarea cazului de încetare a raportului de serviciu nu se poate face cu o lună înainte de intervenirea acestui caz.
A arătat că expresia „după caz" din cuprinsul tezei a II-a a art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 nu se refera la voinţa angajatorului ci la faptul dacă asiguratul a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă sau nu conform legii.
În fine, a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 care prevede că în situaţia asiguraţilor care au depus cererea de pensionare, angajatorii acestora nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a calităţii de membru cooperator, după caz, în vederea pensionării, decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.
Curtea analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile constată următoarele:
Prin ordinul contestat nr. 477/2006, în temeiul art. 84 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi a Notei M.F.P. 20 ianuarie 2006 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării.
Potrivit art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (în vigoare la data emiterii actului contestat), raportul de serviciu al funcţionarului public încetează de drept „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public potrivit legii".
Ordinul nr. 477 a fost emis de autoritatea pârâtă la data de 23 iunie 2006, cu o lună înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare a reclamantei şi respectiv intervenirea cazului de încetare de drept a raporturilor de serviciu.
În perioada cuprinsă între data emiterii şi data producerii efectelor juridice ale actului administrativ contestat, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale aferente raportului de serviciu.
Raportul de serviciu a încetat de drept în temeiul legii, în sensul că la data de 24 iulie 2006 reclamanta îndeplinea cumulativ condiţiile de vârstă standard şi de stagiul minim de cotizare pentru pensionare.
Susţinerea reclamantei în sensul că a depus o cerere de pensionare la data de 4 iulie 2006 şi în raport de această împrejurare autoritatea pârâtă nu mai putea constata încetarea de drept a raporturilor de serviciu decât după comunicarea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă nu este întemeiată.
Din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a primit ordinul contestat la data de 3 iulie 2006 şi a depus cerere de pensionare la data de 4 iulie 2006. Ca atare, la data emiterii actului contestat angajatorul nu avea cunoştinţă de cererea de pensionare pentru a fi incidentă a doua teză a art. 84 alin. (2) lit. d) „după caz de la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă".
Deşi ulterior, angajatorul a luat la cunoştinţă de împrejurarea că reclamanta a depus cererea de pensionare, aceasta nu-l obliga să-şi revoce actul, emis conform art. 84 alin. (2) lit. d) prima teză.
Mai mult, drepturile de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă au fost stabilite reclamantei de la data când a încetat raportul de serviciu, respectiv 24 iulie 2006 prin Decizia din 10 ianuarie 2007 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bucureşti.
Pentru aceste motive se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursul declarat de recurentă urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.R., împotriva sentinţei civile nr. 263 din 24 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2260/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2271/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
