ICCJ. Decizia nr. 2272/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2272/2007

Dosar nr. 1726/32/2006

Şedinţa publică din 2 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamantul L.I. a contestat Hotărârea nr. 1087 din 21 septembrie 2006 a Casei Judeţene de Pensii Bacău.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost evacuat din localitatea Lipscani, fostul judeţ Hotin din Basarabia în localitatea Vulcana Condelea judeţul Dâmboviţa, din motive de persecuţie etnică astfel cum rezultă şi din înscrisurile de la Arhivele Statului.

Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa nr. 4 din 15 ianuarie 2007 a respins ca nefondată acţiunea reclamantului L.I.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că pentru a beneficia de drepturile compensatorii instituite de Legea nr. 1489/200 este necesar ca strămutarea, expulzarea să fie datorată din motive etnice ceea ce în cauză reclamantul nu a dovedit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs L.I. criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi susţinând în esenţă că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 întrucât aşa cum rezultă de altfel din înscrisul eliberat de Arhivele Statului a fost strămutat din localitatea Lipscani unde era salariat, iar menţiunea de elev cuprinsă în adeverinţă a fost făcută pe considerentul că îşi continua studiile anului III sub supravegherea …….

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.

În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimatul reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declaraţiile extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Cu toate acestea în dosarul cauzei au fost depuse două înscrisuri care atestă pe de o parte împrejurarea că reclamantul în perioada 15 septembrie 1943 – 31 ianuarie 1944 a funcţionat ca impiegat la agenţia Hotin din Tg. Lipscani, iar pe de altă parte situaţia reală de fapt că familia sa din care făcea parte figurează în tabelul nominal cu refugiaţii din localitatea Miorcani, judeţul Dorohoi, în comuna Gemenea judeţul Dâmboviţa.

Având în vedere existenţa acestor înscrisuri urmează a se suplimenta probatoriul, eventual prin administrarea probei testimoniale şi/ sau a altor înscrisuri care să determine fără echivoc incidenţa dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999.

În concluzie, pentru stabilirea exactă a adevărului, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea suplimentării probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de L.I., împotriva sentinţei civile nr. 4 din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2272/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs