ICCJ. Decizia nr. 2279/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2279/2007
Dosar nr. 1361/57/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta C.C.M. a chemat în judecată A.N.A.F. – A.N.V. solicitând anularea Ordinului nr. 5666 din 10 aprilie 2006 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., anularea tuturor actelor şi operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii ordinului contestat:
- repunerea în situaţia anterioară respectiv reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior de şef birou vamal – Vama Mediaş cu acordarea retroactivă a tuturor drepturilor salariale;
- obligarea la daune morale în cuantum de 30 lei (RON);
- obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că mod legal prin ordinul contestat s-a dispus destituirea reclamantei începând cu data de 17 aprilie 2006 din funcţia publică de şef birou vamal pentru neîndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor vamale şi în fişa postului.
A arătat că potrivit art. 67 alin. (1) din regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează în general prin observare sau prin sondaj, iar potrivit art. 67 alin. (2) controlul fizic al mărfurilor se efectuează numai pe bază de documente când nu sunt indicii temeinice de fraudă, astfel că fiind lăsat la aprecierea organului vamal controlul se poate limita numai la verificarea documentelor.
Reclamanta a mai criticat şi reţinerea abaterii disciplinare că mijloacele de transport cu mărfuri din import nu figurează în Registrul acces poartă, susţinând că respectivul registru nu este obligatoriu, potrivit legii, şi se ţine de către comisionarul vamal - Biroul Vamal Mediaş.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 171 din 10 noiembrie 2006:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă;
- a anulat în parte Ordinul nr. 5666 din 14 aprilie 2005 emis de pârâtă, numai în ce priveşte sancţiunea aplicată, pe care o înlocuieşte cu sancţiunea suspendării dreptului la avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 3 ani prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare;
- a obligat pârâta să reintegreze reclamanta în funcţia publică de şef de birou vamal la Biroul Vamal Mediaş şi să-i achite drepturile salariale începând cu data de 17 aprilie 2007 până la reintegrarea efectivă;
- a respins capătul de cerere privind anularea actelor care au stat la baza emiterii ordinului contestat şi plata daunelor morale;
- a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta se face vinovată de abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, cu excepţia înscrierii în registrul de poartă a mijloacelor de transport, însă a apreciat că s-a procedat la o greşită individualizare a sancţiunii disciplinare, raportat la cauzele şi la gravitatea abaterii disciplinare împrejurările în care acestea au fost săvârşite,gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii precum şi împrejurarea că reclamantei nu i-a mai fost reţinută anterior nici o abatere disciplinară.
A considerat în esenţă că abaterile disciplinare săvârşite de reclamantă prezintă un grad ridicat de pericol social, ceea ce justifică aplicarea sancţiunii destituirii din funcţia publică, cea mai gravă dintre ele fiind neefectuarea controlului fizic asupra mărfurilor care făceau obiectul declaraţiilor vamale de import.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, D.R.V.B., în nume propriu, precum şi în numele şi pe seama A.N.V. solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea ei şi în fond, în urma rejudecării, respingerea acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
În justificarea primei soluţii s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dată fiind pretinsa încălcare a dreptului la apărare şi a principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii prin respingerea probelor solicitate.
A fost invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut ca hotărârea atacată nu conţine temeiurile pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei cu privire la cele reţinute în ordin, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 261 pct.5 C. proc. civ.
Pentru subsidiarul formulat, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că soluţia adoptată este rezultatul unei greşite aprecieri a probelor şi, pe cale de consecinţă, este dată cu aplicarea greşită a legii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În opinia recurentelor „încălcarea îndatoririlor de serviciu este o abatere de o gravitate deosebită care sub aspectul modului şi al împrejurărilor în care a fost săvârşită aduce o gravă atingere şi prestigiului autorităţii vamale, existând foarte multe importuri la care nu s-a efectuat controlul vamal fizic, astfel încât aplicarea sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţia publică a fost întrutotul justificată.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 nu pot fi reţinute, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente şi concludente cauzei.
Pertinenţa probei, care implică şi utilitatea ei presupune verificarea admisibilităţii juridice a acesteia şi a legalităţii ei, precum şi verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare. O probă este pertinentă aşadar dacă are legătură cu obiectul procesului.
Proba este concludentă dacă este de natură să conducă la rezolvarea cauzei. Prin urmare, orice probă concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă.
Condiţia concludenţei nu era îndeplinită în privinţa probelor solicitate, respectiv a interogatoriului reclamantului, în condiţiile în care acesta şi-a exprimat poziţia prin actele depuse la dosar şi cea a emiterii unei adrese pentru comunicarea stadiului cercetărilor penale pretins efectuate cu privire la aspecte de fapt şi de drept în strânsă legătură cu abaterile reţinute, întrucât, răspunderea disciplinară pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu poate fi angajată conform art. 64 din Legea nr. 188/1949 indiferent de soluţia adoptată ca urmare a efectuării respectivelor cercetări, îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru stabilirea acesteia apreciindu-se oricum în raport cu probatoriul administrat în prezenta cauză.
În raport cu aceste considerente respingerea respectivelor probe este justificată, neputându-se reţine pretinsa încălcare a dreptului la apărare, ori a principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii, cum pretind recurentele.
Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, fără a se putea reţine că acestea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Mai mult, în condiţiile în care au fost reţinute în sarcina reclamantei abaterile disciplinare constatate prin actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, o detaliere a apărărilor de fond invocate de pârâtă şi pretinsa „combatere" a acestora nu erau necesare.
Sunt întemeiate însă criticile recurentelor referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării sancţiunii, urmând a se reţine aşadar incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, examinat în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. şi prin raportare la criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ţinând seama, totodată, de importanţa funcţiei publice deţinute de reclamantă şi de principiul responsabilităţii deosebite care stă la baza exercitării acesteia, Înalta Curte reţine astfel, contrar concluziei primei instanţe, că gravitatea deosebită a abaterilor reţinute, împrejurările în care au fost comise, gradul de vinovăţie şi consecinţele negative ale acestora asupra prestigiului autorităţii vamale justificau întrutotul aplicarea celei mai severe sancţiuni, respectiv destituirea din funcţia publică de controlor vamal principal.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul respingerii, în fond, a acţiunii reclamantei, în totalitate, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.V. reprezentată teritorial de către D.R.V.B., împotriva sentinţei civile nr. 171 din 10 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de C.C.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2274/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2288/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
