ICCJ. Decizia nr. 2288/2007. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2288/2007
Dosar nr. 1264/1/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5474 din 16 noiembrie 2005, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de B.I.L.N., împotriva sentinţei civile nr. 606 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
A fost menţinută astfel sentinţa civilă nr. 606/2004 prin care s-a respins acţiunea aceleiaşi societăţi, soluţionată în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. şi cu intervenienta în interes propriu SC K.S.R. SA, prin care s-a solicitat anularea Deciziei C.N.V.M. nr. 2086/2002 de autorizare a ofertei publice de preluare a SC K.S.R. SA de către K.S.C.L., ca şi anularea actelor administrative subsecvente deciziilor atacate prin care, în cele din urmă s-a dispus retragerea de la tranzacţionarea de pe piaţa Rasdaq a acţiunilor SC K.S.R. SA şi s-a confirmat transformarea acesteia din societate deţinută public în societate de tip închis.
Pentru a hotărî în modul arătat, instanţa de recurs, în esenţă, analizând motivele de recurs invocate a reţinut că sunt neîntemeiate criticile reclamantei recurente privind fondul litigiului, în raport de cadrul legislativ aplicabil la data iniţierii şi autorizării ofertei publice de preluare al SC K.S.R. SA, respectiv OUG nr. 28/2002, privind valorile mobiliare serviciile de investiţii financiare şi pieţe reglementate aprobată prin Legea nr. 525/2002 şi modificată prin OUG nr. 122/2002.
Instanţa de recurs a mai stabilit că în mod corect instanţa de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 134 şi art. 136 din OUG nr. 128/2002 şi nu prevederile art. 138 care, era aplicabil în integralitatea sa numai începând cu data de 1 decembrie 2002.
Împotriva acestei decizii cu nr. 5474/2005, la data de 9 februarie 2006, a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă B.I.L., invocând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.
Contestatoarea a arătat în cuprinsul contestaţiei sale structurată pe trei motive principale, că instanţa de recurs a omis să cerceteze toate motivele de modificare invocate, respectiv cele prin care se susţinea nulitatea conţinutului prospectului de ofertă urmare a datelor esenţiale din prospect, în mod vădit neconforme cu realitatea, respectiv cele referitoare la capitalul social, la numărul de acţiuni emise şi la structura acţionariatului.
Printr-un al doilea motiv dezvoltat în cuprinsul contestaţiei în anulare contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a dezlegat pricina ca urmare a unei grave erori materiale comisă în stabilirea legii active la data actelor administrative emise, apreciind eronat că art. 138 alin. (3)-(5) din OUG nr. 28/2002 nu erau în vigoare la data emiterii actului atacat.
În fine, prin al treilea motiv al contestaţiei în anulare s-a arătat că deşi în faza recursului a fost învederată jurisprudenţa anterioară a Curţii, instanţa a omis să se pronunţe asupra necesităţii revizuirii acestei jurisprudenţe, ceea ce s-a apreciat ca fiind de asemeni o eroare materială.
Pentru motivele în continuare arătate, Înalta Curte apreciază că este nefondată contestaţia în anulare formulată, urmând a fi respinsă ca atare.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în adevăr, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când soluţia dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În ceea ce priveşte omisiunea cercetării unor motive de recurs, examinând dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare s-a cerut, Înalta Curte, apreciază că au fost analizate, de către instanţa de recurs, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de modificare invocate de recurenta-contestatoare, chiar în măsura în care s-a răspuns acestora printr-un considerent comun.
De altfel, în literatura şi în jurisprudenţa de specialitate în mod constant se face deosebirea între „motive" şi „argumente".
Argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.
Din examinarea motivelor de modificare rezultă că susţinerile privind lipsa unor date esenţiale din prospectul de emisiune, respectiv a unor date eronate, au fost folosite de către contestatoare ca argumente în sprijinul primului motiv de recurs.
Cum art. 318 C. proc. civ. se referă la omisiunea de examinare a unor motive de recurs, iar nu a unor argumente de fapt şi de drept invocate de parte, rezultă că nu poate fi primită contestaţia în anulare în cazul în care instanţa de recurs după cum este cazul şi în speţa de faţă, a grupat şi a analizat global, printr-un raţionament juridic de sinteză, toate motivele invocate.
Nefondate sunt şi susţinerile vizând existenţa unor erori materiale care au condus la pronunţarea deciziei atacate, întrucât, în sensul textului de lege mai sus citat, nu se circumscriu acestei ipoteze legale decât cererile materiale evidente, pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, fără a putea fi invocată, astfel cum procedează contestatoare, greşita aplicare sau interpretare a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce vizează evident modalitatea de soluţionare a recursului şi implicit a cauzei.
Concluzionând aşadar şi cu privire la susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa de recurs a apreciat eronat că dispoziţiile art. 138 alin. (3)-(5) din OUG nr. 28/2002 nu erau în vigoare la data emiterii actului atacat, Înalta Curte reţine, potrivit art. 318 C. proc. civ. şi dată fiind natura acestei căi extraordinare de atac, că o astfel de apreciere a instanţei vizând aplicabilitatea legii în timp nu poate fi apreciată ca fiind o eroare materială.
În fine, nici pretinsa invocare a unei jurisprudenţe anterioare nu poate fi calificată ca fiind o eroare materială, cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 2160/2004, la care s-a făcut expresă referire, nu este nici definitivă şi nici irevocabilă fiind urmată de Decizia nr. 468 din 9 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care, după rejudecare, a fost admis recursul C.N.V.M. şi pe fond a fost respinsă acţiunea formulată de B.I.L., ca neîntemeiată, obiectul cererii fiind de altfel similar cu cel din cauza de faţă.
În considerarea tuturor celor mai sus prezentate, Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestaţia de faţă, conform art. 318-321 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, contestaţia în anulare formulată de B.I.L.N., împotriva deciziei nr. 5474 din 16 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2279/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2296/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
