ICCJ. Decizia nr. 2341/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2341/2007
Dosar nr. 90/2/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 octombrie 2006, reclamanta SC R.M. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., contestaţie împotriva deciziei nr. 630 din 12 septembrie 2006, prin care s-a dispus amendarea reclamantei cu 2.500 lei pentru nerespectarea de către postul de televiziune R.TV. a prevederilor art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia nr. 187/2006, privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.
Motivându-şi contestaţia, reclamanta a susţinut că Decizia a fost emisă cu încălcarea legii, întrucât anterior pârâta avea obligaţia emiterii unei somaţii referitoare la intrarea în legalitate. De asemenea, reclamanta susţine că nu au fot încălcate prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului şi nici cele ale art. 42 alin. (2) – (4) din Decizia nr. 187/2006, întrucât expresiile utilizate de către cei doi politicieni în cadrul emisiunii respective, faţă de care realizatorul ar fi avut o atitudine pasivă, reprezintă o formă a libertăţii de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3683 din 18 decembrie 2006, a respins acţiunea reclamantei SC R.M. SA ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că pârâtul C.N.A. a dispus amendarea cu 2.500 lei a reclamantei SC R.M. SA pentru postul de televiziune R.TV., pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare.
A constatat că amenda a fost aplicată ca urmare a difuzării emisiunii „Oamenii realităţii" din ziua de 31 august 2006, în intervalul orar 22 – 23.21, pe tema deconspirării şi colaborării cu securitatea, având ca moderator pe C.N. şi ca invitaţi pe A.P. şi A.U., în emisiune intervenind şi A.S., consilierul prezidenţial A.S. precum şi Preşedintele României T.B.
Instanţa de Fond a considerat că susţinerile reclamantei referitoare la obligativitatea somării anterioare emiterii deciziei de sancţionare nu sunt întemeiate, reclamanta fiind sancţionată cu 3 somaţii publice pentru nerespectarea prevederilor referitoare la protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine.
Curtea de Apel Bucureşti nu şi-a însuşit nici susţinerile reclamantei, potrivit cărora politicienii participanţi la emisiune au folosit expresii care reprezintă judecăţi de valoare în exercitarea libertăţii de exprimare garantate de C.E.D.O., apreciindu-se că acest drept presupune îndatoriri şi responsabilităţi, putând fi supus unor formalităţi, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege.
Împotriva sentinţei pronunţate de Instanţa de Fond a declarat recurs reclamanta SC R.M. SA, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a susţinut că Instanţa de Fond a interpretat greşit ori nu a corelat corespunzător prevederile cuprinse în art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006, art. 91 alin. (1) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia nr. 187/2003 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, care conduc la concluzia că intimatul - pârât avea obligaţia emiterii unei somaţii de intrare în legalitate prealabil aplicării amenzii.
Arată că cele trei somaţii publice anterioare, Deciziile nr. 440 din 14 iulie 2005, nr. 25 din 2 ianuarie 2006 şi nr. 192 din 4 aprilie 2006 nu pot fi luate în considerare întrucât:
- Decizia nr. 248/2004 a fost abrogată prin Decizia nr. 130/2006 care, la rândul ei a fost abrogată prin Decizia nr. 187/2006;
- dispoziţiile înscrise în art. 2 şi art. 8 din această decizie instituie în sarcina radiodifuziunilor alte obligaţii decât cele arătate în art. 42 din Decizia nr. 187/2006;
- situaţia de fapt reţinută în Decizia nr. 25/2006 ori în Decizia nr. 192/2006 este total diferită de cea analizată în Decizia contestată.
S-a mai criticat soluţia pronunţată şi prin prisma ignorării art. 10 paragraf 1 şi paragraf 2 din C.E.D.O., în sensul că nu s-a dat prioritate dreptului opiniei publice de a fi informată de către ziarişti (ori alte persoane) cu privire la chestiuni politice şi alte teme de interes general.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant C.N.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susţinut că situaţia de fapt a fost corect reţinută de Instanţa de Fond şi că libertatea de exprimare nu trebuie analizată abstract, ci în corelaţie directă cu alte drepturi fundamentale, în acest sens fiind practica C.E.D.O.
Cât priveşte comentariile recurentei referitoare la deciziile anterioare care constituie somaţii publice, arată că acestea sunt lipsite de substanţă, atâta vreme cât faptele imputate vizează, de asemenea, protecţia demnităţii umane şi dreptul al propria imagine.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate prin recursul de faţă precum şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare Înalta Curte constată:
Prin Decizia nr. 630 din 12 septembrie 2006, C.N.A. a amendat cu suma de 2.500 lei SC R.M. SA pentru postul de televiziune R.TV, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, modificată şi completată cât şi a art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
S-a imputat recurentei - reclamante faptul că moderatorul emisiunii O.R. a adoptat o atitudine pasivă, nu i-a atenţionat pe participanţi să nu folosească un limbaj injurios şi nici nu le-a cerut să-şi probeze afirmaţiile acuzatoare.
Recurenta reia prin recursul declarat cele două critici principale de nelegalitate a actului administrativ atacat, invocate prin acţiune, susţinând, pe de o parte că nu s-a emis somaţia prealabilă, obligatorie potrivit art. 91 alin. (2) din legea audiovizualului şi, pe de altă parte, că situaţia de fapt ce rezultă din raportul de monitorizare a fost distorsionată de C.N.A. care a depăşit marja de apreciere de care poate dispune.
Ambele critici sunt nefondate.
Instanţa de Fond a reţinut corect că cele trei Decizii anterioare, nr. 440/2005, nr. 25/2006 şi nr. 192/2006 priveau somaţii publice adresate postului de televiziune R.TV pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii legale cuprinse în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora prin difuzarea serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, informarea şi educarea publicului, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Împrejurarea că pe lângă acest text de lege Decizia iniţială, nr. 440/2005 a mai avut un temei: art. 14 din Decizia C.N.A. nr. 248/2004 privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, abrogată prin Decizia C.N.A. nr. 130/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, abrogată, la rândul ei, prin Decizia nr. 187/2006, nu prezintă relevanţă, întrucât textul actualului art. 42 preia practic prevederile vechiului art. 14 privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, explicitând numai obligaţiile realizatorilor emisiunilor care se regăseau şi în art. 3 şi art. 6 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 504/2002.
Prin urmare, nu există justificare legală pentru a susţine că nu s-a respectat proceda somaţiei prealabile.
Cât priveşte aprecierea concretă a intimatului - pârât asupra faptelor, Înalta Curte consideră că acesta a făcut o analiză echitabilă, concluzia exprimată prin actul administrativ atacat fiind la adăpost de orice critică.
Art. 10 din C.E.D.O. nu conferă libertăţii de exprimare un caracter necondiţionat.
Jurisprudenţa C.E.D.O. a conturat faptul că libertatea de exprimare, unul dintre fundamentele societăţii democratice şi una dintre condiţiile de bază ale progresului şi dezvoltării fiecărui individ, este una dintre garanţiile esenţiale ale tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi. Dezvoltarea şi protejarea democraţiei se află în corelaţie directă cu dimensiunile protecţiei dreptului la exprimare şi informare, dar, potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestor libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala, reputaţia ori drepturile altora.
Nu poate exista justificare legală sau jurisprudenţială pentru tolerarea în cadrul unei emisiuni televizate a unor expresii injurioase ori a unor acuzaţii defăimătoare, lipsite de orice suport probator.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.M. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3683 din 18 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2340/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2344/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
