ICCJ. Decizia nr. 2347/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2347/2007
Dosar nr. 5577/36/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată pe calea contenciosului administrativ la 19 iulie 2006, reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâta Cancelaria Primului Ministru – A.N.R.P., a solicitat obligarea acesteia să valideze Hotărârile nr. 2385 şi nr. 2386 din 25 septembrie 2003 emise de C.M.B., prin care s-a propus acordarea unor compensaţii băneşti pentru bunurile abandonate statului Bulgar de autorii săi.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că prin cele două hotărâri menţionate s-a recunoscut o valoare totală a compensaţiilor în cuantum de 365.756 lei cuvenite tatălui său şi altor 8 moştenitori. Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a valida hotărârile respective în termen de 60 zile, conform prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998 şi art. 35 lit. b) şi e) din HG nr. 753/1998.
Totodată, reclamantul a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, s-a adresat pârâtei cu reclamaţie administrativă, fără a primi vreun răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 10/ CA din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamant, iar pârâta a fost obligată să procedeze la emiterea ordinelor de validare a Hotărârilor nr. 2385 şi nr. 2386 din 25 septembrie 2003, emise de C.M.B. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a considerat că refuzul pârâtei de a proceda la validarea sau invalidarea hotărârilor constituie un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri în termen legal, conform Legii nr. 554/2004, dreptul reclamantului fiind recunoscut de Legea nr. 9/1998.
Împotriva sentinţei pronunţată de Instanţa de Fond a declarat recurs pârâta Cancelaria Primului Ministru – A.N.R.P., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a susţinut că Instanţa de Fond a ignorat prevederile art. 7 din Legea nr. 9/1998, potrivit cu care comisia centrală va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti. Propunerile de validare/ invalidare sunt înaintate şefului Cancelariei Primului Ministru, după derularea procedurii reglementate de art. 5 din HG nr. 1643/2004, astfel că soluţia Instanţei de Fond nu are suport legal.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant G.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluţia este justă întrucât Comisia Centrală nu a validat în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, republicată, Hotărârile C.M.B.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului formulat şi a întâmpinării, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată:
În considerentele hotărârii atacate, Instanţa de Fond a reţinut corect că refuzul pârâtei de a proceda la validarea sau invalidarea hotărârii emise de C.M.B. constituie un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri în termenul legal (de 60 de zile), dreptul reclamantului fiind recunoscut de lege (Legea nr. 9/1998).
A constatat, de asemenea corect, că potrivit art. 2 lit. m) din HG nr. 361/2005 analizarea şi validarea/ invalidarea sunt în competenţa A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, fără personalitate juridică, aflat în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care trebuie să procedeze la validare/ invalidare.
În pofida acestor premise, concluzia reflectată în dispozitiv este greşită.
Instanţa nu poate obliga A.N.R.P. să analizeze Hotărârile nr. 2385 şi nr. 2386 din 25 septembrie 2003, emise de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi să procedeze conform art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 9/1998, republicată şi art. 2 lit. m) din HG nr. 361/2005, menţionate anterior, dar nu poate impune autorităţii soluţia de validare a hotărârilor.
Intimatul - reclamant avea posibilitatea legală a constrângerii pecuniare a recurentei - pârâte potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru ca hotărârea judecătorească obţinută să fie pusă în executare imediat, dar nu poate pretinde Instanţei de judecată să se substituie autorităţii şi să valideze hotărârile menţionate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta să emită ordine de validare sau de invalidare a Hotărârilor nr. 2385 din 25 septembrie 2003 şi nr. 2386 din 25 septembrie 2003, emise de C.M.B. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Cancelaria Primului Ministru – A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 10/ CA din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta să emită ordine de validare sau de invalidare a Hotărârilor nr. 2385 din 25 septembrie 2003 şi nr. 2386 din 25 septembrie 2003, emise de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2344/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2349/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
