ICCJ. Decizia nr. 2344/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2344/2007
Dosar nr. 1641/32/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ, reclamantul J.I. a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat pârâtei SC M. SA Piatra Neamţ referitor la suprafaţa de teren înscrisă pentru incinta din comuna Viişoara, judeţul Neamţ, în vederea clarificării persoanei juridice deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Neamţ a înaintat cererea spre soluţionare Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, care, prin sentinţa civilă nr. 3/2007 din 15 ianuarie2007 a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâţi şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea reclamantului J.I., în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA Piatra Neamţ şi M.E.C. (în prezent M.E.F.).
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie Instanţa de Fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, că ar fi solicitat la 08 mai 2002, în cauza ce formează obiectul judecăţii din care a fost disjunsă prezenta cerere, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită.
Instanţa de Fond a mai reţinut că actul administrativ contestat a fost emis la data de 26 ianuarie 1994 şi transcris în registrul de transcripţiuni la 26 ianuarie 1996, cererea de anulare fiind formulată la 5 octombrie 2006.
Analizând cererea formulată de reclamant în raport cu actele normative aplicabile, Curtea de Apel Bacău a considerat că aceasta este tardivă atât în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cât şi faţă de cele ale art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data când reclamantul susţine că ar fi solicitat anularea certificatului.
Pornind de la premisa că transcrierea actului atacat în Registrul de transcripţiuni reprezintă o formă de publicitate care face ca actul respectiv să fie opozabil terţilor din momentul transcrierii, Instanţa de Fond a concluzionat că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de decădere de un an, reclamantul nesolicitând repunerea în termen.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul J.I.
Recurentul susţine că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică prin admiterea excepţiei tardivităţii acţiunii, întrucât a luat cunoştinţă de încălcarea dreptului său abia în anul 2001, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001,promovarea acţiunii făcându-se în termen de un an de la data când a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atacat.
Analizând recursul declarat în raport cu materialul probator administrat în cauză şi cu actele normative incidente, se constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:
Nefăcând în vreun fel dovada susţinerilor sale referitoare la solicitarea sa din anul 2002, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, recurentului - reclamant nu i se poate lua în considerare ca moment al introducerii acţiunii, decât anul 2006.
În acest fel, analiza făcută de Instanţa de Fond referitoare la aplicabilitatea celor două legi incidente nr. 29/1990 şi nr. 554/2004, este temeinică şi legală. Astfel, vechea lege a contenciosului administrativ, în vigoare la momentul emiterii certificatului atacat, se referă în cuprinsul art. 5 alineatul (5) la un termen de decădere de 1 an de la luarea la cunoştinţă despre actul administrativ vătămător în care acesta putea fi atacat în Instanţă.
Noua lege a contenciosului administrativ, intrată în vigoare la 06 ianuarie 2005, a instituit prin art. 11 alin. (2), un termen de decădere de 1 an de la emiterea actului administrativ.
Prin prisma conţinutului acestor reglementări soluţia Instanţei de Fond apare ca temeinică şi legală. În raport cu momentul transcrierii în Registrul de transcripţiuni care, în raport cu prevederile art. 1802 C. civ. şi art. 712 C. proc. civ. îl fac să devină opozabil terţilor acţiunea în anularea certificatului atacat este introdusă cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni, dar şi a celui de decădere de 1 an prevăzut în cele două acte normative incidente.
Faţă de cele arătate, urmează ca recursul declarat să fie respins, ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de J.I. împotriva sentinţei civile nr. 3 din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2347/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
