ICCJ. Decizia nr. 2349/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2349/2007
Dosar nr. 3843/39/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 15 august 2006, reclamantul L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. şi A.N.A.F., anularea Ordinului nr. 6101 din 8 mai 2006 emis de A.N.V., prin care i s-a aplicat sancţiunea mustrare scrisă şi radierea acesteia din cazierul administrativ gestionat de A.N.F.P.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că ordinul atacat este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea normelor imperative stabilite prin art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Astfel, reclamantul a susţinut că în ordinul respectiv nu se descrie exact fapta care constituie abatere disciplinară, nu se prezintă prevederile legale încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant. Totodată, ordinul menţionat nu prevede termenul în care poate fi contestată, iar reclamantului nu i s-a comunicat o copie a sesizării îndreptate împotriva sa. În acelaşi timp, reclamantul consideră că ordinul de sancţionare este lovit de nulitate, deoarece sancţiunea s-a aplicat la propunerea D.R.V.I. şi nu a conducătorului compartimentului în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, şeful B.V.S.
Mai arată reclamantul că nu a încălcat prevederile legale aplicabile regimurilor respective, iar fapta săvârşită nu are consecinţe asupra imaginii instituţiei sau a veniturilor bugetare.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 278 din 11 decembrie 2006, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată. Totodată a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că reclamantului i s-a aplicat în mod corect sancţiunea disciplinară mustrare scrisă, iar criticile formulate de acesta referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) HG nr. 1210/2003 nu pot fi primite.
În acest sens, s-a reţinut că din cuprinsul ordinului atacat rezultă atât fapte pentru care a fost sancţionat reclamantul, dar şi textele legale incidente, termenul în care poate fi contestată sancţiunea şi Instanţa competentă.
Totodată, Instanţa de Fond a mai constatat că motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului sunt menţionate într-o notă a Serviciului Verificării Interne din cadrul A.N.V., care a stat la baza ordinului de sancţionare.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul L.I. motivând în esenţă că în mod nelegal şi netemeinic a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a actului administrativ contestat, Ordinul nr. 6108/2006 care nu cuprinde toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute a art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210 din 14 octombrie 2003, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate prin contestaţie, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi nu descrie fapta care constituie abatere disciplinară nu menţionează care sarcini de serviciu au fost îndeplinite necorespunzător sau care prevederi legale au fost încălcate.
Instanţa de Fond a respins, în mod nelegal, excepţia nulităţii absolute a actului administrativ pentru nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (5) din HG nr. 1210/2003 întrucât nu i s-a comunicat copia sesizării îndreptate împotriva sa.
Ordinul de sancţionare este emis nelegal întrucât propunerea de sancţionare a fost formulată de către D.R.V.I. şi nu de conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea conform art. 66 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul critică hotărârea pentru că nu au fost analizate în profunzime apărările referitoare la prevederile legale care operează în materie vamală aplicabile regimurilor vamale suspensive şi în mod deosebit regimul vamal de admitere temporară.
Propunerea de sancţionare nu cuprinde normele legale încălcate ca în cazul celorlalte persoane presupuse a fi sancţionate.
De asemenea recurentul arată că la luarea măsurii de sancţionare nu s-a avut în vedere faptul că nu s-a creat nici un prejudiciu financiar şi de imagine a instituţiei, sumele în cauză au valoare foarte redusă, nu a încălcat sarcinile de serviciu stabilite prin fişa postului, iar anterior nu a mai fost sancţionat disciplinar, obţinând numai calificativele, foarte bine şi excepţional.
Prin întâmpinare D.R.V.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii recurate şi a ordinului de sancţionare conform art. 63 alin. (3) din Legea nr. 118/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Prin Ordinul nr. 6110 din 8 mai 2006 emis de intimat s-a dispus sancţionarea reclamantului cu mustrare scrisă conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
La baza întocmirii actului administrativ a stat nota de prezentare nr. 13811 din 06 aprilie 2006, întocmită de Serviciul Verificări Interne din cadrul A.N.V. înaintată D.R.V.I. cu propunerea de sancţionare disciplinară a reclamantului, funcţionar public de execuţie la B.V.S., pentru modul deficitar în care şi-a îndeplinit sarcinile profesionale în cazul operaţiunilor vamale derulate la 30 ianuarie 2006 şi având termen de încheiere data de 30 decembrie 2005.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 45 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor Instanţelor publice, actul administrativ de sancţionare a funcţionarilor publici trebuie să conţină sub sancţiunea nulităţii: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.
Potrivit acestor prevederi legale, actul administrativ de sancţionare trebuie să cuprindă aceste menţiuni sub sancţiunea nulităţii absolute. Forma scrisă şi motivarea reprezintă condiţii esenţiale de valabilitate ale actului administrativ de sancţionare disciplinară.
În cauză, aşa cum în mod judicios a reţinut prima Instanţă ordinul de sancţionare disciplinară cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, în esenţă fiind făcută referire la nota care cuprinde abaterea disciplinară pentru care s-a propus sancţiunea disciplinară a reclamantului.
De asemenea cu privire la alt element de formă invocat de recurent ce ar lipsi din cuprinsul actului atacat rezultă că este inserată menţiunea constării conform prevederilor art. 37 din HG nr. 1210/2003.
Recursul graţios în materia sancţiunilor disciplinare este prevăzut şi în art. 37 din HG nr. 1210/2003 potrivit căruia funcţionarul public poate formula contestaţie împotriva actului de sancţionare la conducătorul unităţii sau instituţiei publice.
Deşi recurentul s-a prevalat de prevederile art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 în sensul că actul administrativ de sancţionare nu ar cuprinde termenul în care putea fi contestat, în cauză se constată că atât contestaţia cât şi controlul legalităţii actului de sancţionare disciplinară s-a făcut pe fondul motivelor de netemeinicie şi nelegalitate şi nu pe excepţia tardivităţii pentru a se constata vătămarea în drepturile sale subiective ocrotite de lege prin inserarea acestui element de formă în actul de sancţionare.
Cu privire la apărările făcute de recurent, invocate în acţiune şi în recurs, se constată că acestea sunt ulterioare actului administrativ de sancţionare emis la data de 8 mai 2006 şi împotriva căruia s-a formulat contestaţie la 12 mai 2006 de către recurent, înregistrată din 16 mai 2006.
În raportul întocmit de Comisia de disciplină la 10 iulie 2006 se constată că s-a analizat contestaţia formulată de funcţionarul public împotriva sancţiunii disciplinare şi s-a constatat că în cauză, se confirmă săvârşirea abaterii disciplinare, iar ordinul contestat a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prima Instanţă a analizat acest aspect şi a constatat că în ce priveşte motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului acestea sunt arătate în nota serviciului de verificări interne din cadrul A.N.V. din 14 aprilie 2006, ce a stat la baza actului administrativ atacat.
Motivele ce vizează fondul cauzei sunt neîntemeiate prima Instanţă pe baza probatoriului administrat cauzei a reţinut în mod corect săvârşirea faptei pentru care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare.
Sancţiunea care s-a aplicat funcţionarului public, mustrare scrisă, a avut în vedere tocmai ceea ce susţine recurentul, că nu a mai fost sancţionat disciplinar, respectându-se principiul proporţionalităţii între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acestea şi propunerea de sancţionare făcută în acest sens.
De-asemeni s-a analizat şi motivaţia reclamantului privind nerespectarea termenelor de încheiere a regimului vamal şi s-a constatat corect că nu sunt dovedite şi nici nu înlătură vinovăţia acestuia, care a procedat la încheierea actelor de constatare şi procesul - verbal de contravenţie la 21 martie 2006, în timpul controlului serviciului de verificări interne, din luna martie 2006.
Constatând ca nefondate criticile de nelegalitate ale hotărârii recurate, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamant a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.I. împotriva sentinţei nr. 178 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2347/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2354/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
