ICCJ. Decizia nr. 2355/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2355/2007
Dosar nr. 115/33/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 ianuarie 2007, reclamantul C.G.D. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.M., să se dispună anularea Hotărârii nr. 556 din 20 decembrie 2006 prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că s-a născut la data de 8 octombrie 1944 în Bucureşti, în perioada în care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din Oradea.
Prin sentinţa nr. 74/2007 din 12 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului C.G.D., a anulat Hotărârea nr. 556 din 20 decembrie 2006, emisă de pârâta C.J.P.M. pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 8 octombrie 1944 – 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Instanţa de Fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a născut la 8 octombrie 1944 în perioada în care părinţii săi se aflau în refugiu şi că pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data încetării refugiului şi reclamantul are calitatea de refugiat, nejustificându-se aplicarea unui tratament discriminator faţă de acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.M.
Recurenta consideră că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut în Bucureşti, în afara zonei de persecuţie etnică, unde părinţii săi se refugiaseră anterior. În acest fel, neschimbându-şi domiciliul, reclamantul nu poate fi considerat strămutat în localitatea în care s-a născut.
Totodată, în cuprinsul recursului este evocată părerea M.J., transmisă cu nr. 72742 din 12 august 2005, potrivit căreia beneficiază de prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999, copiii născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuţi înainte de strămutare şi născuţi după strămutarea părinţilor în acea localitate. De asemenea, sunt amintite precizările din 29 martie 2002 ale C.N.P.A.D.A.S. potrivit cărora nu beneficiază de drepturile menţionate copiii născuţi în perioada de strămutare a părinţilor.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidenţiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul României, în Bucureşti, la data de 8 octombrie 1944, după ce părinţii acestuia au fost obligaţi să se refugieze din Oradea.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit persecuţiile respective în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat dificultăţile strămutării în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor al persoanei strămutate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa nr. 105/1999, a fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate şi copilul născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Nu poate fi primit motivul de recurs potrivit căruia reclamantul nu ar fi îndreptăţit să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de lege, deoarece s-ar fi născut în afara zonei de persecuţie etnică, deoarece în niciuna dintre reglementările aplicabile nu se face referire la o asemenea zonă. De asemenea, nu pot fi luate în considerare referirile recurentei la păreri sau precizări ale diferitelor autorităţi, având în vedere lipsa caracterului normativ al unor asemenea documente, care nu fac decât să adaoge la lege.
Rezultă că sentinţa pronunţată de Instanţa de Fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.M. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2354/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2367/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|