ICCJ. Decizia nr. 2432/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2432/2007
Dosar nr. 6418/59/2006
Şedinţa publică din 10 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, la data de 6 aprilie 2006 reclamanta SC A.G.G. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Timiş, anularea în parte a Deciziei nr. 32 din 28 februarie 2006 emisă de pârâta I şi a Deciziei de impunere nr. 3573 din 6 iunie 2005 încheiată de pârâta II, precum şi suspendarea executării celor două decizii, până la soluţionarea irevocabilă a fondului pricinii.
Tribunalul Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 471 din 13 mai 2006, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, invocând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, Decizia nr. 32 din 28 februarie 2006 fiind emisă de un organ central al administraţiei de stat, respectiv de A.N.A.F.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 6 decembrie 2006 a admis cererea de suspendare a executării deciziilor menţionate şi a dispus suspendarea executării lor, până la soluţionarea pe fond a pricinii.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Timiş invocând nelegalitatea conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile de nelegalitate vizează reanalizarea cererii de suspendare prin prisma îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, simpla promovare a acţiunii în contencios administrativ împotriva actului de impunere nu este suficientă pentru a fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Suspendarea executării actului administrativ şi fiscal contestat a fost pronunţată de prima Instanţă fără „pipăirea" prealabilă a fondului, pe baza simplei susţineri a reclamantei a îndeplinirii condiţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că Instanţa de Fond a admis în mod temeinic şi legal cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 185 alin. (2) din OG nr. 92/2003 prin care s-au calculat taxa pe valoarea adăugată fără a se ţine seama de prevederile legale aplicabile plăţii arendei şi au calculat în mod eronat, obligaţii suplimentare de TVA inclusiv în perioadele de timp în care plata arendei era una dintre operaţiunile scutite de T.V.A.
Intimata a arătat că a achitat cauţiunea stabilită de Instanţă, pentru suspendarea executării conform chitanţelor depuse la dosar, în copie.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că recursul este întemeiat.
SC A.G.G. SA a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 32 din 28 februarie 2006 emisă de Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., solicitând totodată suspendarea executării dispoziţiilor contestate.
Instanţa de Fond constatând că s-a depus cauţiunea stabilită la data de 6 noiembrie 2006, prin Încheierea din 6 decembrie 2006 admite cererea şi dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii în fond.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea Instanţei de Fond.
În temeiul art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată Instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, caz în care suspendarea actului administrativ atacat se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Din interpretarea sistematică a celor două texte, ce reglementează două ipoteze ale aceleiaşi instituţii juridice, suspendarea executării actului administrativ rezultă că îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, cazul bine justificat şi iminenţa producerii pagubei, trebuie îndeplinită şi în ipoteza reglementată de art. 15 din lege.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidenţa asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza şi în vederea executării legii.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudiciat fondul litigiului, Instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Simpla susţinere a reclamantei că nu datorează sume la care a fost obligată reprezentând TVA şi obligaţii suplimentare de TVA nu satisface cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel apare întemeiată critica formulată în recurs că promovarea acţiunii în contencios administrativ împotriva actului de impunere nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţa sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Măsura reglementării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă şi de altfel nici nu s-a motivat de reclamantă în formularea cererii care ar fi iminenţa prejudicierii în situaţia executării actelor administrative contestate, acţiunea vizând în esenţă legalitatea actului administrativ fiscal.
Nu este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare care este o situaţie de excepţie în condiţiile anume reglementate de lege, depunerea cauţiunii, conform art. 185 C. proCod Fiscal şi contestarea actului fiscal.
De altfel în cauză se constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect, întrucât suspendarea actului administrativ a fost dispusă până la soluţionarea cauzei de fond, iar Instanţa s-a pronunţat asupra fondului litigiului la 27 aprilie 2007.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ. fiind întemeiat.
În consecinţă potrivit art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi prin casarea încheierii recurate, pe fond cererea de suspendare a executării actului administrativ va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Timiş, în nume propriu şi, în reprezentarea M.F.P.(în prezent M.E.F.) – A.N.A.F., împotriva încheierii din 6 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6418/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ.
Casează încheierea atacată şi pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.G.G. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2425/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2434/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
