ICCJ. Decizia nr. 2474/2007. Contencios. Perimare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2474/2007

Dosar nr. 3163/36/2005

Şedinţa publică din 15 mai 2007

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 59/ CA din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul P.T.N. împotriva Deciziei civile nr. 146/ CA din 23 mai 2005 pronunţată de această Instanţă în Dosarul nr. 176/CA/2005 în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Tulcea prin Primar, Consiliul Judeţean Tulcea şi Comuna Jurilovca prin Primar.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima Instanţă a reţinut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 146/ CA din 23 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Tulcea, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.T.N. împotriva Deciziei civile nr. 144/ CA din 4 noiembrie 2004 pronunţată de această Instanţă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte pe Consiliul Judeţean Tulcea şi ca nefondată faţă de ceilalţi pârâţi.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul P.T.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Instanţa a constatat că prin încheierea de la data de 13 octombrie 2005 Curtea de Apel Constanţa a suspendat judecata cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.

De la acea dată, timp de 1 an de zile nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură din vina exclusivă.

Drept urmare, Instanţa a apreciat că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ. şi a constatat că cererea de revizuire este perimată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul P.T.N., care a solicitat admiterea acestuia.

În motivare, recurentul arată că termenul de perimare a fost întrerupt prin cererea pe care a formulat-o la Curtea de Apel Constanţa.

Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Sentinţa criticată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ, în vederea casării sau modificării hotărârii.

Potrivit art. 248 C. proc. civ, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 1 an de zile.

În mod corect prima Instanţă a reţinut că pricina a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 1 an de zile, deoarece cauza a fost suspendată datorită lipsei părţilor la data de 13 octombrie 2005; aceasta a fost repusă pe rol pentru constatarea perimării din oficiu la data de 24 ianuarie 2007, iar perimarea a fost constatată la data de 22 februarie 2007.

Recurentul a formulat cererea, aflată în Dosarul nr. 315/CA/2005 al Curţii de Apel Constanţa, după împlinirea unui an de la data suspendării cauzei, respectiv la data de 12 februarie 2007.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.T.N. împotriva Deciziei nr. 59/ CA din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrative şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2474/2007. Contencios. Perimare. Recurs