ICCJ. Decizia nr. 2497/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2497/2007
Dosar nr. 15643/1/2006
Şedinţa de la 15 mai 2007
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3551 din 24 octombrie 2006, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul D.N. împotriva sentinţei civile nr. 275 din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii C.S.M. şi M.J.
În considerentele deciziei, Instanţa de control judiciar a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 46, 65 şi 67 din Legea nr. 92/1992, pentru a fi numit în funcţia de procuror sau judecător, recurentul trebuia, fie să participe la concurs sau examen, fie să se afle în una din situaţiile de excepţie menţionate în art. 67 din legea în discuţie.
S-a apreciat de către Înalta Curte că recurentul nu îndeplinea nici una din condiţiile legale pentru ocuparea acestei funcţii.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul D.N., care a solicitat modificarea deciziei şi admiterea acţiunii sale.
În cadrul contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul arată că, în raport de probele aflate la dosar şi ţinând seama de susţinerile părţilor, soluţia corectă nu putea fi alta decât cea de admitere a recursului.
În opinia contestatorului, greşeala materială constă în aceea că, deşi existau la dosar toate înscrisurile necesare pentru pronunţarea unei soluţii juste, cele două Instanţe au ignorat prezenţa unor elemente esenţiale în dezlegarea pricinii, individualizând în cadrul contestaţiei care sunt acestea.
Prin cererea aflată la dosar, contestatorul a precizat contestaţia în anulare, arătând că Instanţa a respins recursul, dar a omis din greşeală să cerceteze unele din motivele de modificare a hotărârii recurate. În plus, contestatorul a arătat că, în speţă, greşeala materială vizează condiţiile de natură formală ale judecării recursului.
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare în care a cerut respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, întrucât pe această cale extraordinară de atac nu se pot remedia greşelile de judecată.
Intimatul M.J. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că în cauză sunt invocate greşeli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor, Înalta Curte constată următoarele:
Prezenta contestaţie în anulare s-a fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ, conform cărora hotărârile Instanţelor de Recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greşită ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care Instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite Instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
În speţă, contestatorul invocă greşita soluţionare a acţiunii deduse judecăţii prin neaprecierea corespunzătoare a probelor administrate în cauză sau refuzul Instanţei de recurs de a primi anumite înscrisuri după rămânerea în pronunţare asupra cauzei.
Prin urmare, contestatorul invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ, în raport de argumentele juridice anterior expuse.
Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate în sprijinul incidenţei acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 318 teza I C. proC. civ.
În plus, contestaţia în anulare a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia unul din motivele pentru care se poate formula această cale extraordinară de atac este acela că Instanţa de Recurs, respingând sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.
Analizând Decizia atacată, Înalta Curte constată că au fost cercetate toate motivele de recurs invocate de către recurent, chiar dacă Instanţa de Recurs nu a răspuns tuturor argumentelor invocate în cererea de recurs, grupând argumentele pentru a răspunde la un motiv de recurs printr-un considerent comun.
Având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată, în baza art. 320 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.N. împotriva Deciziei nr. 3551 din 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2492/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2498/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
