ICCJ. Decizia nr. 2498/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2498/2007
Dosar nr. 16454/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatorul M.G.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4322 din 4 decembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5983/1/206, solicitând anularea acesteia şi, rejudecându-se recursurile declarate în cauză, a se dispune respingerea lor, sau, constatându-se că ar fi întemeiate, admiterea acestora şi casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Au fost invocate, ca temei legal, dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă prevăzute de art. 20 alin. (3) propoziţia finală, din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (5) şi art. 313 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale, susţine contestatorul, prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3) şi alin. (4) ale aceluiaşi art. 312 C. proc. civ., respectiv ale art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, Instanţa de Recurs nu va modifica hotărârea atacată şi nici nu va rejudeca ea însăşi fondul pricinii, ci va trimite cauza spre rejudecare atunci când Instanţa a cărei hotărâre este atacată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În consecinţă, conchide acesta, întrucât în speţă prima Instanţă nu a cercetat fondul, reţinând doar că se impunea respectarea procedurii cercetării prealabile reglementată de art. 59 din Legea nr. 360/2002, modificată şi Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, întrucât faţă de reclamant s-a luat o sancţiune disciplinară, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi găsit întemeiat recursul, ar fi trebuit să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe, nefiind competentă material ea însăşi nici să modifice sentinţa recurată şi nici să rejudece fondul, competenţa materială a Instanţei de Recurs de a casa şi, respectiv, de a modifica o hotărâre fiind legal determinată.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune adoptarea soluţiei de respingere a contestaţiei în anulare ca fiind nefondată, pentru considerentele în continuare arătate.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare obţinută, art. 317 alin. (1) C. proc. civ. prevede că pot fi atacate pe această cale hotărârile irevocabile atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului.
Necompetenţa de ordine publică avută în vedere de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este cea precis determinată prin art. 159 pct. 1 - 3 C. proc. civ., aspectele invocate de contestator neputând fi circumscrise nici unuia dintre cazurile astfel reglementate, ele constituind în realitate o critică a soluţiei adoptate de Instanţa de control judiciar ca urmare a judecării recursului.
Prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat asupra unor recursuri declarate împotriva unei hotărâri pronunţate în primă Instanţă de o curte de apel, în materia contenciosului administrativ, cu respectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa materială, respectiv a celor conţinute de art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 4 pct. 1 C. proc. civ.
Situaţia invocată de contestator excede cazurilor limitativ şi expres prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. pentru care se poate formula contestaţie în anulare, implicând examinarea legalităţii soluţiei adoptate de Instanţa de Recurs, examinare inadmisibilă întrucât, reglementând contestaţia în anulare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părţilor calea unui recurs la recurs.
Reţinând aşadar, pentru toate aceste considerente că în speţă nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate imperativ cerute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei legal, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.G.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.G.I. împotriva Deciziei nr. 4322 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2497/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2502/2007. Contencios → |
|---|
