ICCJ. Decizia nr. 2573/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2573/2007
Dosar nr. 5920/42/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, la data de 24 august 2006, reclamanta SC K.E.W. SRL a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dâmboviţa anularea deciziei de impunere nr. 299 din 8 august 2006 emisă de pârâtă pentru debit de 1.200.969 lei, reprezentând accize şi majorări de întârziere.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 18 din 6 februarie 2007, a respins ca neîntemeiată acţiunea reţinând că, din Decizia nr. 238 din 22 noiembrie 2006, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, aflată la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a calculat şi a înscris în evidenţele contabile ale firmei, pentru perioada 1 iulie 2004 – 28 februarie 2006, accize datorate bugetului de stat, în cuantum de 448.802 lei cu toate că facturile fiscale emise în perioada ianuarie –iunie 2005 şi septembrie – decembrie 2005 evidenţiază un cuantum al accizelor cu 920.512 lei, mai mare decât cel declarat.
A mai reţinut Instanţa că reclamanta nu a administrat, în cauză, probe care să contrazică rezultatul raportului de inspecţie fiscală.
În sfârşit, Instanţa de Fond a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii, rămasă fără obiect, cu motivarea că, între timp, s-a soluţionat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală contestaţia reclamantei formulată împotriva actului de control, Decizia acestei autorităţi fiind pusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC K.E.W. SRL, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul respingerii cererii de amânare a judecăţii deşi litigiul era la prima zi de înfăţişare iar motivul amânării era temeinic conform art. 1561 C. proc. civ.
Recurenta arată că a solicitat proba cu expertiza în specialitatea contabilitate şi cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Instanţa de Fond nu s-a pronunţat asupra acestei probe, motiv pentru care solicita casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este fondat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC K.E.W. SRL Târgovişte a solicitat în dovedirea contestaţiei făcute împotriva deciziei de impunere emisă de intimata proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, cu obiectivul de a stabili baza de impozitare cu acciză pe perioada de referinţă, acciza datorată şi eventualele majorări de întârziere.
Cauza a fost suspendată conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ. la cererea părţilor prin încheierea din 21 noiembrie 2006, iar la 9 ianuarie 2007 intimata a formulat cerere de reluare a judecăţii cauzei conform art. 245 pct. 1 C. proc. civ.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2007, Instanţa a respins cererea de amânare a judecăţii cauzei cu aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc. civ. astfel că sub acest aspect recursul este nefondat.
Mai mult recurentul nu a făcut dovada unor motive întemeiate iar Instanţa respingând cererea a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea părţii să depună concluzii scrise.
În cauză însă se constată că probele propuse prin cererea de chemare în judecată nu au fost puse în discuţie contradictorie a părţilor.
Probele propuse prin cererea de chemare în judecată trebuie puse de Instanţă înainte de a le încuviinţa, în discuţia contradictorie a părţilor.
Este de principiu că Instanţa are obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate de părţi şi de a motiva pentru ce le admite sau le respinge în total sau în parte.
Dacă o probă cerută în scris este admisibilă şi concludentă, Instanţa trebuia să o admită chiar dacă partea care a solicitat-o nu se prezintă în Instanţă.
Cum Instanţa de Fond nu s-a pronunţat asupra probelor propuse de reclamantă iar în cuprinsul hotărârii a reţinut că acţiunea este nedovedită întrucât reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea din raportul de inspecţie, se constată că sub acest aspect recursul este fondat.
De asemeni Instanţa de Fond nu a manifestat rol activ şi nu a pus în discuţie, dacă reclamanta înţelege să extindă obiectul acţiunii cu privire la Decizia nr. 238/22 noiembrie 2006 privind soluţionarea contestaţiei depusă de reclamanta împotriva Deciziei de impunere nr. 299/2006.
Decizia menţionată a fost depusă de pârâtă odată cu cererea de repunere pe rol şi de asemeni s-a pus în discuţie obiectul cauzei deduse judecăţii.
Criticile de nelegalitate privind propunerea, administrarea probelor şi rolul activ al Instanţei, sunt fondate şi întrucât prin această modalitate nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. prin admiterea recursului va fi casată hotărârea şi trimisă pricina spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC K.E.W. SRL Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 18 din 6 februarie 2007 a Curţii de apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2559/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2585/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
