ICCJ. Decizia nr. 45/2007. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 45/2007
Dosar nr. 7242/1/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 februarie 2005, reclamanta SC D.N. SA Târgu-Mureş, sucursala Bacău a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bacău – Direcţia de impozite şi taxe locale să se dispună anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală din 23 decembrie 2004 şi a deciziilor de impunere din 23 decembrie 2004 şi din 9 februarie 2005, cu privire la suma de 11.457.206.253 lei ROL, reprezentând impozit pe clădiri pentru perioada 1 ianuarie 1999 – 30 septembrie 2004, dobânzi, penalităţi de întârziere şi taxă regularizare autorizaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele întocmite de pârâtă a fost nelegal obligată să plătească impozit pentru căile de rulare, branşamente, conducte de gaze şi instalaţii tehnologice, deşi acestea constituie construcţii speciale pentru care s-a prevăzut scutirea de la plata impozitului pe clădiri în anexa nr. 2 la Legea nr. 27/1994, modificată prin OUG nr. 62/1998 şi HG nr. 5061/1994, OUG nr. 62/1998, OUG nr. 15/1999 şi OG nr. 36/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 72/2006, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, a anulat parţial Raportul de inspecţie fiscală din 23 decembrie 2004, Decizia de impunere din 23 decembrie 2004 şi Decizia de impunere din 9 februarie 2005 emise de Primăria municipiului Bacău – Direcţia de impozite şi taxe locale şi dispoziţia nr. 138 din 25 ianuarie 2005 emisă de Primarul municipiului Bacău în ceea ce priveşte impozitul în sumă de 6.407.225.590 ROL, stabilit pentru branşamente, conducte de gaze şi instalaţii în perioada 1 ianuarie 1999 – 30 septembrie 2004, dobânzi în sumă de 3.794.589.403 ROL în perioada 16 martie 1999 – 20 decembrie 2004 şi penalităţi de întârziere în sumă de 794.633.029 ROL în perioada 1 noiembrie 2001 – 20 decembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a constatat că reclamanta nu datorează impozit pentru conductele şi reţelele de distribuţie a gazelor, deoarece sistemul de distribuţie şi cel de transport al gazelor naturale cuprind un ansamblu de conducte conectate între ele, astfel încât scutirea de plata impozitului pe clădiri prevăzută de reglementările legale în materie nu poate fi aplicată numai reţelelor de transport, cum a considerat pârâta la întocmirea actelor de impunere.
Instanţa de Fond a apreciat că nu este justificată aplicarea altui regim fiscal în funcţie de presiunea gazului circulat, aşa cum de altfel s-a reglementat ulterior, prin art. 250 pct. 11 din Legea nr. 571/2003, care a prevăzut expres scutirea de impozit pentru reţelele şi conductele de transport sau de distribuţie a gazelor naturale.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Bacău, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs s-a susţinut că Instanţa de Fond nu s-a pronunţat asupra obiecţiunilor formulate cu privire la cele două expertize efectuate în cauză, reţinând numai că acestea au fost contestate de pârâtă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul pricinii, s-a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece au fost exceptate de la impozitare conductele de distribuţie a gazelor naturale, contrar prevederilor legale din perioada 1999 – 2003, care au exceptat de la impozitare numai conductele de transport.
Recurenta a invocat actele normative în materie de impozite locale şi a arătat că Instanţa de Fond a extins în mod nelegal aplicarea cazurilor de scutire de la impozitare, deşi acestea au fost prevăzute strict şi limitativ, nefiind posibilă aplicarea normei speciale prin analogie la alte situaţii.
Recurenta a susţinut că Instanţa de Fond a încălcat şi prevederile OUG nr. 15/1999 şi ale OG nr. 36/2002, deoarece nu a fost îndeplinită în cauză procedura de avizare a altor construcţii speciale de natură similară, în scopul excluderii lor de la impozitare.
La data de 10 ianuarie 2007, în temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., a fost invocat ca motiv de ordine publică depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, cu motivarea că Instanţa de Fond a încălcat competenţa stabilită de lege în favoarea consiliului local pentru avizarea exceptării de la impozitare a altor construcţii speciale de natură similară.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Proba cu expertiză tehnică şi expertiză contabilă a fost încuviinţată şi administrată de Instanţa de Fond în conformitate cu prevederile art. 201-208 C. proc. civ., nefiind întemeiată critica formulată în primul motiv de recurs cu privire la omisiunea de pronunţare asupra obiecţiunilor depuse la cele două lucrări de specialitate.
Critica recurentei nu a fost motivată în drept, reprezentând susţineri cu caracter general privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, fără indicarea elementelor de fapt din dosar şi a prevederilor legale care le sunt aplicabile.
Ambele expertize au fost avute în vedere la soluţionarea pricinii sub aspectul împrejurărilor de fapt lămurite şi necontestate de recurentă, care a formulat obiecţiuni numai cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale din materia impozitelor locale. Prin conţinutul lor, obiecţiunile la expertizele de specialitate au reluat apărările din întâmpinarea depusă de recurenta-pârâtă şi în consecinţă, motivele pentru care au fost respinse de Instanţa de Fond se regăsesc în considerentele de fapt şi de drept ale hotărârii atacate.
Critica formulată pe fondul cauzei este de asemenea nefondată, constatându-se că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la impozitele locale în perioada 16 martie 1999 – 30 septembrie 2004, care a constituit obiectul actelor de impunere contestate prin acţiune.
Instanţa de Fond a stabilit corect regimul juridic al mijloacelor fixe reprezentând conducte, branşamente, instalaţii tehnologice pentru distribuirea gazelor naturale, constatând exceptarea lor de la plata impozitelor locale, asemenea conductelor pentru transportul gazelor naturale.
Ambele categorii de conducte au fost clasificate în grupa principală, grupa nr. 1 „Construcţii" şi în subgrupa nr. 1.9 „Construcţii pentru transportul şi distribuţia petrolului, gazelor, lichidelor industriale, aer comprimat şi pentru termoficare", în catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 964/1998.
În perioada 16 martie 1999 – 31 decembrie 2003, lista construcţiilor speciale care nu sunt supuse impozitului, cuprinsă în anexele nr. 2 la Legea nr. 27/1998 republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 62/1998 şi la OG nr. 36/2002, a prevăzut expres numai conductele pentru transportul gazelor naturale, dar reglementarea nu a avut caracter limitativ, fiind posibilă includerea şi a altor construcţii speciale de natură similară prin hotărâre a Consiliului Local.
Aplicarea aceluiaşi regim de neimpozitare a fost întemeiat motivată de Instanţa de Fond pe natura şi destinaţia celor două categorii de construcţii speciale, astfel cum au fost definite în Normativele aprobate prin Ordinul M.I.C. nr. 1513/1998, Ordinul M.L.P.T.L. nr. 11/ N din 1998, Ordinul M.I.C. nr. 126/2000, Ordinul M.L.P.T.L. nr. 33/2000, OG nr. 60/2000, aprobată prin Legea nr. 463/2001 şi Legea nr. 351/2004.
Conform acestor reglementări, transportul gazelor naturale reprezintă activitatea de vehiculare a gazelor naturale de la sursa de gaze naturale, prin intermediul conductelor colectoare ale sistemului naţional de transport, iar sistemul de distribuţie a gazelor naturale include conductele care fac legătura între localităţi, având instalaţii de racordare până la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale aflate în proprietatea consumatorilor.
Din punct de vedere tehnic, obiectivele aferente sistemului de distribuţie a gazelor au aceeaşi funcţionalitate ca obiectivele aferente sistemului de transport, în sensul că asigură vehicularea gazelor naturale având un anumit regim de presiune şi diferenţele dintre ele constau în anumite caracteristici tehnice, precum lungimi, diametre, materiale utilizate.
În considerarea definiţiei legale a celor două categorii de construcţii speciale, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale a comunicat intimatei – reclamante cu adresa nr. 4.021 din 29 noiembrie 2004 că se impune aplicarea unui regim de impozitare unitar tuturor obiectivelor aferente sectorului gazelor naturale, respectiv scutirea de la plata impozitelor şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din adresa nr. 5049 din 10 septembrie 2003 întocmită de Ministerul Administraţiei şi Internelor, care a precizat că şi conductele de distribuţie a gazelor naturale, produselor petrolier şi lichidelor industriale fac obiectul Anexei nr. 2, pct. 7 sub. pct. 14 din OG nr. 36/2002 republicată privind impozitele şi taxele locale.
În consecinţă, Instanţa de Fond a constatat corect că şi conductele de distribuţie a gazelor naturale aparţin categoriei de construcţii speciale scutite de la plata impozitelor locale, astfel încât intimata-reclamantă nu datorează sumele stabilite prin actele de impunere şi nu avea obligaţia să îndeplinească procedura avizării de către consiliul local, care a fost prevăzută numai în cazul construcţiilor de natură similară, iar nu pentru acelea care au aceeaşi funcţionalitate.
Acesta este şi motivul pentru care, începând cu data de 1 ianuarie 2004, reglementarea cuprinsă în art. 250 pct. 11 lit. n) Cod Fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, a prevăzut expres că nu se supun impozitării construcţiile speciale reprezentând conducte pentru distribuţia gazelor naturale.
Motivul de recurs invocat în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la nerespectarea regulilor de competenţă generală a instanţelor judecătoreşti este neîntemeiat.
Susţinerea că a fost încălcată competenţa consiliului local de avizare a altor construcţii speciale de natură similară care nu se impozitează, va fi respinsă pentru considerentele expuse anterior, în sensul că această procedură nu era aplicabilă în cauză pentru construcţii speciale din aceeaşi categorie cu acelea prevăzute expres în lege ca fiind scutite de la plata impozitului.
Susţinerea că Instanţa de Fond a completat în mod nelegal lista construcţiilor speciale scutite de la impozitare este de asemenea nefondată, întrucât regimul fiscal a fost stabilit în raport de clasificarea juridică a bunurilor, în exercitarea controlului judecătoresc prevăzut expres în actele normative care reglementează aceste creanţe ale bugetelor locale.
Faţă de considerentele expuse, prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Bacău – Direcţia de Impozite şi Taxe Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 72 din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 510/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
