ICCJ. Decizia nr. 2585/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2585/2007
Dosar nr. 4004/33/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 424 din 18 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sesizată ca urmare a strămutării cauzei de la Curtea de Apel Iaşi, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea prin care reclamanta I.C., în contradictoriu cu pârâtele Camera Notarilor Publici Iaşi, Colegiul director Iaşi şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, solicita să i se recunoască dreptul pretins şi să se dispună obligarea primei pârâte la avizarea cererii de schimbare a sediului biroului notarial, din localitatea Valea Lupului în localitatea Iaşi, sau sentinţa să ţină loc de avizare a cererii de schimbare a sediului biroului notarial.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţiile lipsei capacităţii procesuale a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici, inadmisibilităţii acţiunii în contencios şi lipsei plângerii prealabile, invocate de pârâte.
În fapt, reclamanta funcţionează ca notar public în localitatea Valea Lupului din circumscripţia Judecătoriei Iaşi, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3.302/ C din 3 decembrie 2004, iar la data de 7 noiembrie 2005 s-a adresat Colegiului director al Camerei Notarilor Publici Iaşi, solicitând schimbarea sediului biroului notarial din Valea Lupului, din cadrul circumscripţiei Judecătoriei Iaşi, în municipiul Iaşi, precizând că revine asupra declaraţiei date cu ocazia susţinerii examenului de definitivat, cererea de schimbare a sediului fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 36/1995, art. 8 alin. (3) şi art. 23 din Regulamentul de aplicare acestei legi.
Prin actul nr. 1.172 din 23 noiembrie 2005, Colegiul director al Camerei Notarilor Publici a respins cererea, invocând ordinul de numire în localitatea Valea Lupului, Ordinul ministrului justiţiei nr. 900/ C din 2005 privind actualizarea numărului de posturi, în care erau cuprinse două locuri pentru municipiul Iaşi în vederea schimbării de sediu, şi faptul că, la concursul organizat pentru ocuparea celor două locuri, reclamanta nu a fost declarată admisă iar la data formulării răspunsului nu exista loc vacant pentru schimbare de sediu.
Anterior promovării acţiunii, respectiv la 8 decembrie 2005, reclamanta s-a adresat Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici criticând actul nr. 1.172 din 23 noiembrie 2005 şi solicitând acestei autorităţi aprobarea cererii de schimbare a sediului. Răspunsul comunicat reclamantei sub nr. 3019/ din 21 decembrie 2005 de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a fost negativ, cu motivarea că nu intră în competenţa Consiliului Uniunii soluţionarea diferendelor dintre cameră şi membrii săi, iar în şedinţă s-a confirmat inexistenţa locurilor vacante.
Reclamanta a revenit şi la Camera Notarilor Publici, aşa cum rezultă din actele nr. 94 din 25 ianuarie 2006 şi 251 din 17 martie 2006.
Aşa fiind, apreciază instanţa de fond, nu se poate reţine că nu s-a realizat procedura prealabilă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, determinată de natura actului atacat, invocată de pârâta Camera Notarilor Publici Iaşi, instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că este nefondată. În acest sens, instanţa a avut în vedere faptul că emiterea ordinului ministrului justiţiei, în temeiul căruia se realizează schimbarea de sediu, intervine numai în situaţia în care soluţia este de aprobare a schimbării sediului, nu şi în caz contrar, când nu se emite nici un ordin. Chiar dacă soluţia Colegiului director a Camerei Notarilor Publici are caracterul unui act pregătitor, răspunsul negativ comunicat reclamantei la contestaţia formulată la Uniunea Naţională a Notarilor Publici nu mai are un astfel de caracter, întrucât nu mai este urmat de emiterea unui ordin, iar ceea ce o nemulţumeşte pe reclamantă este conţinutul actelor, respectiv motivele pentru care i s-a refuzat schimbarea sediului.
Prin urmare, cel puţin răspunsul dat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici are natura unui act administrativ supus controlului de legalitate pe cale acţiunii în contencios administrativ.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de avizare a cererii de schimbare de sediu, excepţie invocată de ambele pârâte, Instanţa de Fond a reţinut că acest capăt de cerere are caracter subsidiar, analiza sa urmând a se face numai în funcţie de soluţia ce se va da asupra cererii principale.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că excepţia lipsei capacităţii procesuale a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici este nefondată, întrucât în materia contenciosului administrativ capacitatea procesuală este dată de competenţa conferită de lege autorităţii administrative de a emite actul atacat; or, Colegiul director are ca atribuţii analiza şi avizarea cererii de schimbare de sedii notariale, având, deci, capacitate procesuală în cauză.
Cu privire la fondul cauzei, prima Instanţă a invocat prevederile art. 5 alin. (1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici, aprobat prin Hotărârea nr. 41 din 25 ianuarie 2005 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi modificat prin Hotărârea nr. 77 din 24 februarie 2005, din conţinutul cărora, reţine instanţa, rezultă că principala condiţie pentru schimbarea sediului într-o altă localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii este respectarea numărului notarilor din circumscripţia respectivă.
A mai reţinut Instanţa de Fond că schimbarea sediului în cadrul aceleiaşi circumscripţii este condiţionată, indirect, de existenta unui loc vacant, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din acelaşi regulament iar împrejurarea că, ulterior soluţionării cererii reclamantei, prin ordinul ministrului justiţiei nr. 2198 din 5 octombrie 2006, s-a prevăzut în mod expres condiţia locului vacant pentru schimbarea de sediu în cadrul aceleiaşi circumscripţii nu schimbă cu nimic situaţia reclamantei, această din urmă reglementare confirmând modul de interpretare a dispoziţiilor regulamentului în forma nemodificată.
Ca o consecinţă a soluţiei de respingere a cererii principale, prin care s-a reţinut că refuzul pârâtelor de a aviza schimbarea sediului notarial este legal şi întemeiat, Instanţa de Fond a respins şi capătul de cerere subsidiar, prin care reclamanta solicita ca sentinţa să ţină loc de avizare a cererii de schimbare de sediu.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta I.C., invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea fondului pentru greşita interpretare a dispoziţiilor legale care vizează schimbarea sediului notarial, susţinând că prevederile art. 27 alin. (2) şi art. 47 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 se aplică numai în situaţia schimbării sediului profesional într-o localitate situată în circumscripţia altor judecătorii. În consecinţă, cerinţa existenţei unui loc vacant se impunea numai în cazul expres arătat, nu şi în cazul său, întrucât cererea formulată viza schimbarea sediului profesional dintr-o localitate în alta, situate în circumscripţia aceleiaşi judecătorii.
Abia ulterior, pe parcursul soluţionării litigiului de faţă a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2198/ C din 5 octombrie 2006, care a introdus condiţia existenţei unui loc vacant şi în situaţia în care se solicită transferul sediului notarial dintr-o localitate în alta, situate în circumscripţia aceleiaşi judecătorii. Acest act normativ nu îi poate fi aplicat întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.
Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă, Camera Notarilor Publici Iaşi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că şi sub imperiul reglementării anterioare nu se putea obţine schimbarea sediului profesional în lipsa unui loc vacant, fiind corect considerentul fondului referitor la incidenţa prevederilor art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/ C din 1995, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul Ministerul Justiţiei nr. 1758/ CA din 2004.
Această intimată a reiterat excepţiile invocate la Curtea de Apel, susţinând că nu are capacitate procesuală Colegiul Director şi cererea de chemare în judecată este inadmisibilă atât pentru lipsa procedurii prealabile, cât şi faţă de natura actului atacat.
La rândul său şi intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A învederat că recurenta nu poate invoca un drept la schimbarea sediului în condiţiile solicitate, ci doar o vocaţie ce poate fi valorificată numai în condiţiile legii.
Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 900/ C din 24 iunie 2005, de actualizare a numărului notarilor publici şi al birourilor notariale pentru Circumscripţia Iaşi au fost prevăzute două locuri vacante pentru schimbări de sedii. Recurenta a participat la concursurile organizate de Camera Notarilor Publici Iaşi de schimbare a sediului biroului notarilor dar nota obţinută nu i-a permis ocuparea postului vacant. Cu toate acestea, sfidând reglementările existente, recurenta şi-a schimbat sediul de la sine - putere în municipiului Iaşi. Prin încheierea din 13 aprilie 2006 Curtea de Apel Iaşi, i-a respins cererea privind înregistrarea sediului din comuna Valea Lupului în localitatea Iaşi, confirmând de fapt apărările uniunii în sensul că nu se poate aproba schimbarea sediului notarial decât în limita posturilor vacante şi care au această destinaţie.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului formulat, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, atât pe fondul cauzei cât şi prin invocarea excepţiilor, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel este legală.
Analizând mai întâi în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţiile de ordine publică reiterate de intimata Camera Notarilor Publici Iaşi, Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect respinse de judecătorul fondului.
Într-adevăr, Camera Notarilor Publici Iaşi este o persoană juridică de drept privat asimilată autorităţilor publice autorizate să presteze un serviciu public, fiind condusă şi reprezentată potrivit art. 26 din Legea nr. 36/1995, de către Colegiul Director.
Acest organ are competenţa emiterii avizului necesar înregistrării sediului biroului notarial în Registrul Special ţinut de Curtea de Apel. Cum actele organelor persoanei juridice sunt actele persoanei juridice, art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, şi cum în materia contenciosului administrativ capacitatea procesuală este dată de competenţa conferită de lege autorităţii administrative emitente a actului atacat, rezultă că excepţia lipsei capacităţii procesuale a Colegiului Director al Camerei Notariale Publice Iaşi este nefondată.
Cât priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, s-a reţinut corect că anterior promovării acţiunii, la data de 8 decembrie 2005, reclamanta s-a adresat Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, criticând actul nr. 1172 din 23 noiembrie 2005 şi solicitând aprobarea cererii de schimbare a sediului. Petiţii similare a înregistrat şi la Camera Notarilor Publici Iaşi.
De altfel din modul în care a conceput petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a invocat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, asimilat actului administrativ,situaţie în care potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă nici nu era necesară.
Asupra recursului declarat de reclamantă Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta reclamantă a solicitat Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Iaşi, la data de 7 noiembrie 2005, să emită avizul pentru schimbarea sediului biroului notarial în cadrul circumscripţiei Judecătoriei Iaşi, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 36/1995 şi art. 8 alin. (3) şi art. 23 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici probat prin Hotărârea nr. 41 din 25 ianuarie 2005 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, modificată prin Hotărârea nr. 77 din 24 februarie 2005 „schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în alta, în cadrul aceleiaşi circumscripţii teritoriale a unei judecătorii se soluţionează de către Colegiul Director al Camerei, cu avizul Consiliului Uniunii, în conformitate cu Regulamentul de schimbări de sedii şi în limita numărului notarilor publici din acea circumscripţie". Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. (2) din acelaşi regulament, potrivit cu care „locurile destinate schimbărilor de sedii se stabilesc potrivit criteriilor care stau la baza actualizării, respectiv numărul notarilor publici în funcţie, cerinţele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, precum şi cererile administraţiei publice locale pentru înfiinţarea unor locuri de notari publici ori vacante în condiţiile legii", judecătorul fondului a concluzionat corect în sensul că schimbarea sediului chiar în cadrul aceleiaşi circumscripţii este condiţionată de existenţa locului vacant.
Nicăieri în considerentele sentinţei nu se reţine că ar fi aplicabile prevederile art. 27 alin. (2) şi art. 47 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel că această critică este străină de pricina examinată.
Instanţa de Fond nu a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile întrucât nu şi-a motivat soluţia pe prevederile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2198/ C din 5 octombrie 2006, emis pendente litis, ordinul fiind menţionat numai în contextul în care recurenta reclamantă a susţinut că anterior acestuia nu era necesară îndeplinirea condiţiei locului vacant. S-a argumentat just în sensul că actul normativ menţionat prevede expres această condiţie în timp ce anterior condiţia rezultă din interpretarea corelată, sistematică, a mai multor reglementări.
În fine este foarte convingător şi argumentul de logică al „reducerii la absurd", expus de judecătorul fondului în finalul considerentelor, în sensul că dacă s-ar accepta opinia reclamantei şi nu s-ar impune condiţia locului vacant şi la schimbarea sediului în cadrul aceleiaşi circumscripţii s-ar înfrânge întregul raţionament în baza căruia se constituie birourile notariale în cadrul unei circumscripţii, cuprins în art. 2 alin. 2 din Regulamentul cadru privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici, citat anterior, şi ar fi de prisos organizarea concursului pentru ocuparea locurilor vacante, la care recurenta de altfel a participat, acceptând că aceasta este procedura legală, dar media obţinută nu i-a permis ocuparea unuia din cele două locuri vacante.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinţei nr. 424 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Camera Notarilor Publici Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2594/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
