ICCJ. Decizia nr. 2549/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2549/2007
Dosar nr. 9742/2/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 octombrie 2006, reclamanta SC B.U.R. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor, anularea în parte a Ordinului nr. 2314 din 8 iulie 2004 emis de pârât pentru aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată şi a Listei monumentelor istorice dispărute, în ceea ce priveşte fabrica de bere L cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că este proprietara imobilului denumit fabrica de bere L. şi că, în mod nelegal, acesta a fost cuprins la poziţia 1610 din Lista monumentelor istorice, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 422/2001, nerespectarea dispoziţiilor legii menţionate fiind invocată şi în ceea ce priveşte actualizarea listei monumentelor istorice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 312 din 31 ianuarie 2007, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune întrucât, deşi publicitatea opozabilă tuturor cu privire la actul contestat nu s-a realizat, ordinul contestat, respectiv anexa în discuţie nefiind publicată în partea I din M. Of. în care a apărut actul administrativ, reclamanta nu a făcut dovada momentului luării la cunoştinţă efectivă de cuprinsul anexei, pentru a proba încadrarea în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel, a formulat recurs în termen legal SC B.U.R. SA Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că motivarea hotărârii date de Instanţa de Fond este contradictorie, în condiţiile în care mai întâi se consideră ca dată a comunicării data publicării ordinului şi apoi se admite că prin publicarea ordinului în modul arătat nu se realizează luarea la cunoştinţă, moment de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de lege. De asemenea, s-a prezentat că motivarea contradictorie rezidă şi în împrejurarea că, pe de o parte, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinice, care a împiedicat reclamanta să formuleze plângere prealabilă în termen şi pe de altă parte, s-a avut în vedere tocmai motivul invocat de reclamantă în concluziile scrise, acela referitor la faptul că prin publicarea anexei într-un monitor oficial bis, ulterior publicării ordinului, nu s-a realizat publicitatea generală.
A mai arătat recurenta că nu a luat la cunoştinţă de actul atacat la data publicării lui în M. Of., iar Legea nr. 422/2001 nu distinge în ceea ce priveşte procedura de comunicare a ordinelor Ministrului Culturii şi Cultelor privind clasarea monumentelor istorice, în sensul că aceasta se aplică numai procedurilor individuale, nu şi imobilelor clasate anterior cuprinse în liste aprobate, astfel cum în mod eronat reţine Instanţa de Fond.
Cât priveşte termenul de formulare a plângerii prealabile, s-a subliniat de recurentă că acesta nu poate fi calculat în nici un caz de la data publicării în M. Of. a Ordinului de clasare emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, ci de la data comunicării ordinului către proprietar, potrivit art. 16 alin. (2) şi (3) şi art. 17 alin. (1) din Normele de aplicare ale Legii nr. 422/2001.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa Instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din legea contenciosului administrativ, pentru motive temeinice şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este, potrivit art. 7 alin. (7) fraza 2 din Legea nr. 554/2004, termen de prescripţie.
În cazul art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, spre deosebire de situaţia reglementată de art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, este lipsită de relevanţă împrejurarea că actul administrativ ce se atacă a fost sau nu comunicat reclamantului precum şi momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului în discuţie, termenul de 6 luni începând să curgă, fără distincţie, de la data emiterii actului.
În cauză, Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii şi Cultelor, prin care s-a aprobat Lista monumentelor istorice, actualizată şi Lista monumentelor istorice dispărute, emis la 8 iulie 2004 şi a fost publicat în M. Of. nr. 646 din 16 iulie 2004, în vreme ce plângerea prealabilă a reclamantei SC B.U.R. SA Bucureşti s-a înregistrat la autoritatea publică emitentă a actului sub nr. 6462 din 26 iulie 2006, mult peste termenul de prescripţie de 6 luni de la emiterea actului administrativ atacat, prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În aceste condiţii, cum reclamanta nu a făcut dovada că a fost împiedicată de un caz de forţă majoră să formuleze plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege, în mod corect Instanţa de Fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor, şi a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ a reclamantei SC B.U.R. SA Bucureşti.
Într-adevăr, plângerea prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii, cu caracter obligatoriu, iar neîndeplinirea ei sau formularea acesteia peste termenul prevăzut de lege se sancţionează, în acord şi cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., cu respingerea acţiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă.
Aşa fiind, în raport de cele mai sus arătate, reţinând că hotărârea primei Instanţei de respingere a acţiunii reclamantei ca inadmisibilă a fost luată cu respectarea legii şi că, pe cale de consecinţă, nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs invocate, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta SC B.U.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 312 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.U.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 312 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2559/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
