ICCJ. Decizia nr. 2638/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2638/2007
Dosar nr. 7842/2/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.C. a chemat în judecată Statul Român, prin C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul din Bucureşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sub sancţiunea de a plăti daune cominatorii în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere precum şi obligarea acesteia la plata de daune morale în cuantum de 15.000 RON pentru stresul şi suferinţele psihice pricinuite de tergiversarea soluţionării cererii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a formulat o cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul menţionat, iar după 4 ani de procese a reuşit să obţină de la P.M.B. Dispoziţia nr. 4582 din 26 septembrie 2005 prin care se acordau măsuri reparatorii pentru acest imobil (teren plus construcţie).
A mai arătat că a formulat plângere prealabilă la care i s-a răspuns cu Adresa nr. 684607/2006, că s-a stabilit rezolvarea cererilor în ordine aleatorie fără să menţioneze un termen.
Consideră că în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 autoritatea pârâtă este obligată să emită dispoziţia în termen de 30 de zile, iar refuzul de rezolvare în termen al pârâtei încalcă atât prevederile Constituţiei şi Convenţiilor internaţionale, dar şi obligaţiei ei de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 2672 din 1 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta G.G.C.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că autoritatea publică nu a refuzat nejustificat şi nelegal să soluţioneze cererea deoarece aceasta, împreună cu dosarul reclamantei se află în curs de rezolvare, fiind supusă condiţiilor şi procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005. A mai reţinut prima Instanţă că în mod corect autoritatea pârâtă a răspuns reclamantei în sensul că prin Decizia C.C. s-a stabilit ordinea de soluţionare şi alegerea evaluatorilor în mod aleatoriu.
A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că legea prevede existenţa obligatorie a unui raport de evaluare, Comisia neputând emite o decizie în lipsa acestui raport şi totodată legea nu stabileşte, pentru parcurgerea acestor etape, anumite termene care să fie opuse autorităţii publice.
Faţă de această rezolvare dată capătului de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, Instanţa a respins şi capătul accesoriu, privind daunele morale solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta G.G.C.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a subliniat că interpretarea dată normelor legale incidente în cauză contravine caracterului reparatoriu al acestora, aşa cum au fost cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, făcându-se confuzie între ordinea aleatorie în care pârâta este obligată să soluţioneze cererile ce-i revin în competenţa legală şi termenul de soluţionare.
În opinia recurentei, aplicabil este termenul general de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ, având în vedere că în art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se face trimitere la Legea nr. 554/2004, iar o altă interpretare ar da naştere la abuzuri, la nerezolvarea efectivă a dosarelor de competenţa C.C.S.D.
Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie retine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru modificarea sentinţei atacate şi a admiterii în parte a acţiunii, după cum se va arăta în continuare:
Obiectul acţiunii formulate de reclamanta G.G.C. vizează obligarea pârâtei C.C. să soluţioneze cererea din 30 ianuarie 2006, mai exact de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul din Bucureşti, pentru care Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 4582 la data de 26 septembrie 2005.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei) priveşte Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi prevede mai multe etape în soluţionarea cererilor de retrocedare.
Pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Lege, aprobată prin HG nr. 1095/2005, menţionează că ordinea în care se soluţionează dosarele va fi stabilită prin decizie a C.C.
În virtutea acestei atribuţii legale, C.C. a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care la art. 1 prevede că „ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C. este aleatorie".
Deşi legea specială în discuţie fixează procedura care trebuie urmată în această materie, nici prin aceasta, nici prin Normele metodologice date în aplicarea legii şi nici prin Decizia C.C. nu se prevede un termen de soluţionare a dosarelor ce revin spre competenţă C.C.
Procedura cuprinsă în art. 16 din Legea nr. 247/2005 este una complexă şi, în mod obiectiv, în timp nu poate fi parcursă, în termen de 30 de zile, aşa încât nu poate fi împărtăşit punctul de vedere al recurentei privind aplicabilitatea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004.
În baza unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a dosarelor în temeiul Legii nr. 247/2005 (Titlul VII), Instanţa de judecată este datoare chiar şi în condiţiile criteriului aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor consfinţite de Constituţia României şi de C.E.D.O.
Pentru realizarea acestuia scop omisiunea legiuitorului naţional poate fi complinită prin raportare la „termenul rezonabil" statuat în C.E.D.O. (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994), termen care constituie o componentă esenţială a dreptului consfinţit de art. 6 din Convenţie, anume dreptul la un proces echitabil.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă, ci şi în procedura prealabilă celei dintâi şi, în acest context, este necesar ca durata procedurii să fie una previzibilă.
În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie argumentele acestei interpretări sunt strict legate de protecţia ce trebuie oferită faţă de abuzurile de orice fel ce pot apărea în exerciţiul atribuţiilor unei autorităţi administrative şi nu pot constitui ceea ce judecătorul fondului a considerat ca fiind o depăşire a atribuţiilor sale.
Or, în speţă, cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 a fost adresată C.C. la data de 30 ianuarie 2006, demersul judiciar a fost întreprins la data de 7 august 2006, cererea nefiind soluţionată nici până la data judecării recursului.
Se apreciază că dacă criteriul aleatoriu de soluţionare este justificat de numărul mare de cereri şi de etapele ce trebuie parcurse, nu acelaşi lucru se poate afirma despre nesoluţionarea unei cereri într-un interval de timp ce depăşeşte 1 an de zile.
Ca urmare, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi cu respectarea art. 6 din Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a C.C., se va admite cererea reclamantei privind obligarea autorităţii pârâte să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru cele trei imobile.
Cererea de obligare la plata de daune cominatorii se apreciază ca fiind prematură faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar cererea privind daunele morale ca neîntemeiată, având în vedere că inacţiunea pârâtei nu poate fi imputată exclusiv acesteia, având şi alte cauze, stresul acuzat de recurentă fiind provocat în mare parte de alte autorităţi cu care a avut litigii pe parcursul a 4 ani, până la data funcţionării Comisiei centrale potrivit Legii 247/2005.
Faţă de argumentele menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) – (3) şi ale art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamanta G.G.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.G.C., împotriva sentinţei civile nr. 2672 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea.
Obligă pârâta să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire privind imobilul situat în Bucureşti, conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Respinge celelalte capete de cerere din acţiune.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2637/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2641/2007. Contencios. Obligaţia de a face.... → |
|---|
